Fondurile de arhivă
Prelucrarea documentară începe la arhivele curente cu alcătuirea fizică a dosarelor după o clasare în funcţie de structura organigramei Consiliului şi o codificare a metadatelor într-o bază de date documentară.
Dosarele sunt transferate la arhivele intermediare la trei ani după ce au fost închise.
Arhivele care au 30 de ani de la data la care au fost produse şi care prezintă o valoare istorică sunt accesibile publicului în temeiul regulamentului de deschidere a arhivelor către public.
Arhivele Consiliului totalizează aproximativ 7 kilometri liniari. Fiecare fond corespunde unui temei juridic diferit.
Fondul CM1: dosare privind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), astfel cum a fost definită prin Tratatul de la Paris (1952) şi evoluţia acesteia de la creare până la încetarea sa.
Fondul CM2: dosare privind Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA), astfel cum au fost definite prin Tratatele de la Roma (1957) şi evoluţia acestora până la intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht.
Fondul CM3: dosare privind negocierea de acorduri la nivel interguvernamental, în principal Tratatele de la Roma şi Convenţia.
Fondul CM4: dosare privind dezvoltarea Uniunii Europene de la Tratatul de la Maastricht până la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona.
Fondul CM5: dosare privind extinderile succesive (aderarea unor ţări terţe).
Fondul CM6: dosare privind Convenţiile de la Yaoundé, Lomé şi Cotonou, regrupând documentele privind SAMA (statele africane şi malgaş asociate) şi ACP (statele din Africa, Caraibe şi Pacific).
Fondul CM7: dosare privind SEE (Spaţiul Economic European) şi consiliile de asociere între Uniunea Europeană şi state terţe.
Fondul CM8: dosare privind dezvoltarea Uniunii Europene de la Tratatul de la Lisabona.
|
|
|

|