Pentru a dezbate și a stabili de comun acord modificări ale tratatelor UE, sunt convocate conferințe ale reprezentanților guvernelor statelor membre. Aceste reuniuni sunt cunoscute și sub numele de „conferințe interguvernamentaleˮ (CIG).

Înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona în 2009, aceasta era singura procedură pentru revizuirea tratatelor. În prezent, ea se numește „procedura de revizuire ordinarăˮ.

Conferințe interguvernamentale recente

Inovațiile aduse de Tratatul de la Lisabona

CIG 2007

CIG lansată de Consiliul European în iunie 2007 a primit sarcina de a elabora un tratat de reformă care să „consolideze eficiența și legitimitatea democratică a Uniunii extinse, precum și coerența acțiunii sale externeˮ.

Conferința a condus la adoptarea Tratatului de la Lisabona, care a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009.

Ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Tratatul privind Uniunea Europeană, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice au fost consolidate.

CIG 2004

CIG lansată în octombrie 2003 a dezbătut „proiectul de tratat de instituire a unei Constituții pentru Europaˮ, care fusese pregătit de Convenția Europeană.

Constituția, care a fost semnată de toți liderii UE în octombrie 2004, era destinată să înlocuiască toate tratatele existente cu un text unic.

Aceasta nu a fost ratificată de toate țările UE și nu a intrat în vigoare.

Revizuirea tratatelor UE

Procedura de revizuire ordinară

Permite oricărui stat membru, Comisiei sau Parlamentului European să înainteze o propunere de modificare a tratatului către Consiliu, care, la rândul său, prezintă propunerea Consiliului European. Parlamentele naționale sunt înștiințate.

Dacă în cadrul Consiliului European se întrunește o majoritate a statelor membre în favoarea examinării propunerii de modificare a tratatului, președintele Consiliului European convoacă o „convențieˮ. Parlamentul European și Comisia sunt consultate în prealabil. Banca Centrală Europeană este consultată în cazul în care este vorba de aspecte monetare.

Convenția, care reunește reprezentanți ai parlamentelor naționale, șefi de stat sau de guvern, deputați în Parlamentul European și Comisia Europeană, dezbate proiectele de modificări ale tratatului. Recomandările acesteia, care sunt adoptate prin consens, sunt apoi înaintate CIG.

Alternativ, dacă modificările propuse nu justifică o convenție, Consiliul European – cu aprobarea Parlamentului European – poate vota cu majoritate simplă să nu organizeze o convenție și poate stabili el însuși mandatul pentru CIG.

CIG, convocată de președintele Consiliului European, decide asupra modificărilor tratatului în unanimitate.

Procedura de revizuire simplificată

Tratatul de la Lisabona a introdus o procedură rapidă pentru modificarea politicilor și a acțiunilor interne ale UE, cunoscută sub numele de „procedura de revizuire simplificatăˮ. Aceasta nu necesită organizarea unei convenții sau a unei CIG.

Consiliul European convine asupra modificărilor în unanimitate, după consultarea Parlamentului European și a Comisiei. Banca Centrală Europeană este consultată în cazul în care este vorba de aspecte monetare.

Decizia nu intră în vigoare înainte de a fi aprobată de toate statele membre.

Această procedură nu poate fi utilizată pentru a spori competențele UE.

Procedura legislativă ordinară

Procedura decizională este folosită în aproximativ 85 de domenii de politică ale UE.

Proceduri legislative speciale

Există 2 „proceduri legislative speciale”: acordul și consultarea.

Clauze pasarelă

Așa-numitele „clauze pasarelăˮ permit Consiliului European ca, în anumite domenii de politică, să înlocuiască votul în unanimitate în cadrul Consiliului Uniunii Europene prin votul cu majoritate calificată.

De asemenea, Consiliul European poate decide trecerea anumitor domenii de politică de la procedura legislativă specială la procedura legislativă ordinară, cunoscută sub numele de „codecizieˮ, în cadrul căreia Consiliul Uniunii Europene legiferează împreună cu Parlamentul European.

În ambele cazuri, Consiliul European acționează în unanimitate și cu aprobarea Parlamentului European. Parlamentele naționale au drept de veto asupra deciziilor, în termen de 6 luni, putând astfel să împiedice intrarea lor în vigoare.

În plus, un număr limitat de dispoziții ale tratatului pot fi revizuite urmând alte proceduri.