Discursul președintelui Donald Tusk după summitul euro din 12 iulie 2015 privind Grecia

Reuniunea la nivel înalt a zonei euro
  • 13/07/2015
  • 09:30
  • Declarație și observații
  • 579/15
  • Zona euro
  • Economie și finanțe
13/07/2015
Contacte presă

Preben Aamann
Purtător de cuvânt al președintelui Consiliului European
+32 22815150
+32 476850543

Bună dimineața. Astăzi, am avut un singur obiectiv: să ajungem la un acord. După 17 ore de negocieri, în cele din urmă am reușit acest lucru. S-ar putea spune că am ajuns la un „agreekment”. Liderii au convenit, în principiu, asupra faptului că sunt pregătiți să demareze negocierile cu privire la un program MES, ceea ce înseamnă, cu alte cuvinte, continuarea sprijinului pentru Grecia.

Există condiții stricte care trebuie îndeplinite. În prezent, este necesară aprobarea mai multor parlamente naționale, inclusiv a parlamentului elen, pentru a putea demara în mod oficial negocierile cu privire la un program MES.

Cu toate acestea, decizia oferă Greciei șansa de a se redresa, cu sprijinul partenerilor europeni. Totodată, decizia evită consecințele sociale, economice și politice pe care le-ar fi putut provoca un rezultat negativ. Doresc să salut progresele și poziția constructivă ale Greciei, care contribuie la restabilirea încrederii în rândul partenerilor din zona euro.

După finalizarea procedurilor naționale, Eurogrupul va colabora cu instituțiile pentru a avansa rapid procesul de negociere. De asemenea, miniștrii de finanțe vor discuta în regim de urgență modalitățile în care Grecia poate fi sprijinită să își acopere nevoile financiare pe termen scurt, așa-numita finanțare „punte”. 

Aș dori să mulțumesc președintelui Comisiei, Jean-Claude Juncker, și președintelui Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, pentru devotamentul și implicarea lor în acest progres. Fără eforturile dumneavoastră, acordul de astăzi nu ar fi fost posibil. Vă mulțumesc.