Stagii remunerate
Depuneți-vă acum candidatura
Perioada de depunere a candidaturilor este deschisă de la:
- ora 12.00 CET, 31 august 2020, până la
- ora 12.00 CET, 28 septembrie 2020
Pentru:
- stagiile remunerate
- stagiile neremunerate obligatorii
- programul de acțiune pozitivă pentru stagiarii cu handicap (remunerat)
Declarație de declinare a responsabilității în contextul COVID-19: organizarea stagiilor este în prezent afectată de pandemia de COVID-19. Pentru mai multe informații, a se vedea mai jos.
Pe scurt
Secretariatul General al Consiliului (SGC) oferă aproximativ 100 de stagii remunerate pe an pentru resortisanții UE care, până la termenul de depunere a candidaturilor, au încheiat cel puțin primul ciclu de studii universitare și dețin o diplomă de absolvire sau un certificat echivalent.
Stagiile se împart în 2 perioade diferite, fiecare cu durata de 5 luni:
- 1 februarie-30 iunie (prima perioadă)
- 1 septembrie-31 ianuarie (a doua perioadă)
Există alte tipuri de stagii în cadrul Consiliului și puteți alege stagiul care vă interesează:
- Stagii neremunerate obligatorii
- Stagii pentru studenții școlilor naționale de administrație
- Programul de acțiune pozitivă pentru stagiarii cu handicap
Depunerea candidaturii
Procesul de depunere a candidaturilor este deschis pe o perioadă limitată; vă rugăm să consultați chenarul Depuneți-vă acum candidatura din partea superioară a paginii. Candidatura trebuie depusă prin intermediul sistemului online. Nu este necesar să trimiteți documentele justificative în momentul completării candidaturii online. În cazul în care vi se oferă un stagiu, va trebui să le furnizați în etapa respectivă.
Consiliul primește un număr mare de candidaturi. Pentru a evita supraîncărcarea sistemului, vă rugăm să nu așteptați până în ultima zi pentru a vă depune candidatura.
Formularul de candidatură este disponibil în limbile engleză și franceză. Pentru a candida, este necesară o cunoaștere aprofundată a uneia dintre aceste două limbi.
Adresa din profilul dumneavoastră
Vă rugăm să vă asigurați că profilul este actualizat, în cazul în care vă schimbați adresa. Această adresă va fi utilizată atât pentru oferta de stagiu, cât și pentru prelucrarea administrativă a dosarului dumneavoastră și va fi considerată ca fiind locul de recrutare.
E-mailurile din partea Biroului pentru stagii („Traineeship”) ajung adesea în folderul spam; vă rugăm să verificați în mod regulat acest folder pentru a vedea dacă ați primit mesaje de la „Traineeship”.
Care sunt documentele necesare în cazul în care sunteți selecționat(ă)?
- o copie lizibilă a pașaportului sau a cărții dumneavoastră de identitate
- o copie a diplomelor sau a certificatelor oficiale obținute
- după caz, dovada experienței profesionale
- o dovadă sau o declarație motivată privind cunoașterea limbilor indicate în formularul de candidatură
Procedura de selecție
Candidații selecționați pentru prima perioadă de stagiu vor fi contactați cel târziu în luna decembrie, iar candidații selecționați pentru a doua perioadă de stagiu vor fi contactați cel târziu în luna iunie.
Candidații selecționați
În cazul în care candidatura dumneavoastră este selecționată, veți primi o ofertă prin e-mail cu specificarea perioadei de stagiu și a departamentului în care veți lucra. Vi se va cere să furnizați anumite documente prin e-mail pentru a proba informațiile menționate în formularul de candidatură.
Veți fi admis(ă) numai în cazul în care furnizați dosarul complet. Va trebui să prezentați dovezi pentru toate informațiile menționate în formularul dumneavoastră de candidatură (educație, experiență profesională, cunoștințe lingvistice). Prin urmare, ar trebui să includeți în formularul de candidatură numai informații pentru care aveți documente justificative.
După verificarea documentelor justificative, Biroul pentru stagii vă va trimite un acord de stagiu pentru semnare.
Candidații neselecționați
SGC primește numeroase candidaturi în fiecare an pentru stagii remunerate. Din păcate, sunt doar 100 de locuri disponibile.
Candidații neselecționați vor fi informați prin e-mail până la sfârșitul lunii decembrie (pentru stagiile care încep în luna februarie) și până la sfârșitul lunii iunie (pentru stagiile care încep în luna septembrie).
Dacă vă interesează un stagiu viitor în cadrul SGC și îndepliniți în continuare condițiile de admitere, puteți depune o nouă candidatură pentru următoarea perioadă de stagii.
Informații de contact
Pentru informații suplimentare, puteți contacta Biroul pentru stagii:
- Trimiteți un e-mail
- Telefon: +32 22813677
Informații importante pentru cei care își depun candidatura pentru un stagiu cu privire la implicațiile pandemiei de COVID-19 pentru candidatura lor și desfășurarea stagiului
Organizarea stagiilor este în prezent afectată de pandemia de COVID-19. Având în vedere incertitudinea cu privire la evoluția situației, nu putem garanta că stagiile vor avea loc conform planificării. Modalitățile de lucru puse în aplicare de SGC depind, de asemenea, de măsurile luate de guvernul federal belgian.
Biroul pentru stagii dorește să se asigure că experiența stagiului este benefică atât pentru stagiari, cât și pentru SGC. Întrucât SGC nu este în măsură să garanteze în prealabil că condițiile de călătorie și de muncă vor permite ca experiența stagiului să fie una autentică, pot fi aduse modificări procedurii de selecție și perioadelor de stagiu. Candidații vor fi informați în timp util cu privire la orice astfel de modificări.