- Comunicat de presă
- 23 octombrie 2017
- 00:55
Detașarea lucrătorilor: Consiliul ajunge la un acord
Consiliul a ajuns la un acord cu privire la poziția sa (abordare generală) în legătură cu directiva privind detașarea lucrătorilor. Noua propunere revizuiește anumite elemente din directiva inițială din 1996.
Președintele Consiliului, Jevgeni Ossinovski, Ministrul Sănătății și Muncii din Estonia, a declarat: „Mă bucură faptul că Consiliul a convenit asupra poziției sale cu privire la o chestiune atât de importantă și de sensibilă. Și sunt deosebit de bucuros că, după lungi negocieri, a existat un sprijin larg pentru compromisul nostru. Textul final realizează un echilibru delicat. Pe de o parte, este esențial să se asigure că lucrătorii noștri sunt tratați în mod echitabil. Persoanele care efectuează aceeași muncă în același loc ar trebui, de asemenea, să aibă aceleași condiții de muncă și de salarizare. Pe de altă parte, nu trebuie să creăm obstacole inutile în calea liberei circulații a serviciilor, de exemplu, în sectorul transporturilor care sunt prin natura lor mobile.”
Obiectivul directivei este de a facilita prestarea de servicii pe teritoriul UE, respectând totodată concurența loială, precum și drepturile lucrătorilor care sunt angajați într-un stat membru și trimiși de angajatorul lor să lucreze temporar într-un alt stat membru (lucrători detașați). Directiva va garanta o remunerație echitabilă și condiții de concurență echitabile între întreprinderile care detașează lucrători și întreprinderile locale din țara gazdă.
Noua directivă prevede:
- salarizarea lucrătorilor detașați în conformitate cu legislația și practicile statului membru gazdă
- detașarea pe termen lung de 12 luni, care poate fi extinsă cu 6 luni (18 luni în total) pe baza unei notificări motivate de către prestatorul de servicii
- aplicarea unor contracte colective de muncă universal aplicabile lucrătorilor detașați în toate sectoarele
- egalitatea de tratament între lucrătorii temporari și lucrătorii locali
- în ceea ce privește sectorul transporturilor, dispozițiile directivei de modificare se vor aplica de la data intrării în vigoare a viitoarei legislații sectoriale specifice
- O perioadă de transpunere de 3 ani și încă 1 an înainte de punerea în aplicare a directivei.
Toate normele privind salarizarea aplicabile lucrătorilor locali vor trebui să se aplice și lucrătorilor detașați. Salarizarea nu va include numai salariul minim, ci și alte elemente, cum ar fi acordarea de prime sau alocații.
Platforma pentru combaterea muncii nedeclarate va fi utilizată în lupta împotriva fraudei și a abuzurilor, precum și pentru a îmbunătăți schimbul de informații și cooperarea administrativă între statele membre.
Context
Revizuirea directivei din 1996 a fost necesară pentru a adapta legislația la noile condiții economice și de pe piața muncii, și pentru a codifica jurisprudența Curții Europene de Justiție. Aceasta va îmbunătăți claritatea legislației UE.
Directiva revizuită se axează pe aspecte acoperite de cadrul de reglementare al UE stabilit prin directiva inițială din 1996. Directiva revizuită privind detașarea lucrătorilor și directiva de asigurare a respectării aplicării se completează și se consolidează reciproc.
În 2014, 1,9 milioane dintre lucrătorii europeni erau lucrători detașați. Deși reprezintă doar 0,7 % din totalul locurilor de muncă din UE, detașarea lucrătorilor favorizează prestarea transfrontalieră a serviciilor în cadrul pieței interne, în special în sectorul construcțiilor și în anumite sectoare ale serviciilor destinate persoanelor și întreprinderilor. În conformitate cu normele actuale, întreprinderile care detașează lucrători trebuie să respecte un set de bază de drepturi de muncă stabilite de țara gazdă, inclusiv salariul minim.
Ce urmează?
Acest acord permite Consiliului să inițieze negocieri cu Parlamentul European.
- Poziția Consiliului (abordare generală)
- Directiva privind detașarea lucrătorilor din 1996
- Directiva privind asigurarea respectării aplicării din 2014
- Propunerea Comisiei
Contacte presă
- Assen Indjiev
- +32 2 281 68 14
- +32 470 46 17 15