Yooki

Un miriapod îi aține calea.

— Stai! Cu ce vă pot ajuta? întrebă Bilou, paznicul.

— Păi, să vedeți... Trebuie să aducem laolaltă căpeteniile. Trebuie neapărat să înceteze cu certurile înainte să se ajungă la război.

— Război?! repetă Bilou, cutremurându-se. Trimit de îndată semnalul pentru a aduna Consiliul căpeteniilor!

Bilou suflă din toate puterile într-un corn făcut din frunze: „TUUUUUUUUUUUUUUUUUUUT!”

Sunetul era atât de puternic încât răsună în toată pădurea.

În depărtare apar Frida, Milos și Lila.

— Bilouuuu! De când nu te-am mai văzut! Ultima dată când am auzit trompeta asta eram cu bunica! exclamă Frida.

— Ce faceți cu toții aici? se miră Yooki.

— Ce întrebare-i asta? Trebuie să venim cu toții la Felinar de îndată ce auzim semnalul lui Bilou – asta e regula, îi răspunse Lila cam de sus.

— Deci toată lumea știa că ne putem întâlni aici ca să discutăm și nimeni nu s-a gândit până acum să facem asta?, se burzului Yooki.

— N-aș vrea să mi se ia în nume de rău, spuse Lila, dar e tare greu să stai la discuții cu o salamandră fără creier care mi-a distrus cămara.

— Fără creier?! Problema ești tu! Ai impresia că toate bunătățile din pădure ți se cuvin doar ție! replică Frida.

— Da, râmă, tu chiar te crezi regina pădurii! se plânse Milos.

Antenele lui Yooki se chirciră de durere.

Dar în minte îi răsunau vorbele lui Arber: „Chiar dacă nu sunteți de acord, trebuie să învățați să vă ascultați unii pe alții.”

Licuriciul își luă inima în dinți ca să ia cuvântul.

— Liniștiți-vă, prieteni, spuse Yooki. Avem cu toții motive să fim furioși, să ne temem de iarnă, să ne temem că nu vom avea mâncare de ajuns, să ne temem pentru comunitățile noastre... Dar trebuie să rămânem uniți.

— Felinarul este un loc special. Aici au făcut pace bunicii noștri. Când vom intra înăuntru, fiecare dintre noi va vorbi, pe rând, iar ceilalți îl vor asculta, adăugă el.

Surprinse de încrederea în sine a lui Yooki, căpeteniile tăcură.

Bilou deschise ușile Felinarului.

— Cine vrea să ia cuvântul? întrebă Yooki.

— Eu! Eu! zise Frida, care abia aștepta. Așadar... ieri dimineață, am observat că gemurile mele dispăruseră. Am răscolit tot ca să prind urma hoțului. Mi-a mirosit a dulce sub pământ, așa că am săpat și am căzut în beciul plin de bunătăți al Lilei.

— Nu ți-am furat eu borcanele alea vechi de gem! protestă Lila. În schimb tu chiar mi-ai distrus beciul! Ce ai de spus în apărarea ta?

Salamandra dădu să răspundă, dar Yooki interveni.

— Frida, numai o clipă, te rog, este rândul lui Milos să vorbească acum.

Toți ochii se ațintiră pe ciocănitoare. Milos nu scosese nicio vorbă în tot acest timp.

— Ăă... cum să spun... eu le-am luat.

— Ce? exclamă Frida.

Am luat niște gem din proviziile tale fără să-ți cer voie, mărturisi Milos.

— Dar de ce ai făcut asta? întrebă Yooki.

— Ca să-mi salvez puii, explică Milos. Pe teritoriul nostru nu se mai găsește destulă mâncare. Micuții mei nu vor supraviețui peste iarnă dacă nu au ce mânca.

În Felinar se lăsă o tăcere lungă.

— Cu alte cuvinte, propui să ne punem laolaltă teritoriile și resursele ca să ne bucurăm cu toții de ele? întrebă ea.

— Exact, râmă! strigă Milos. Trebuie să ne unim forțele!

— De ce să nu creăm atunci o uniune adevărată între comunitățile noastre? Un fel de pact. Un pact că ne vom ajuta unii pe alții! propuse Frida, entuziastă.

— Daaaa! Este o idee excelentă! exclamă Yooki. Și este ceea ce își dorea și Arber. I-am putea spune „Uniunea Pădurii”!

Căpeteniile izbucniră în aplauze la unison.

Brusc, Felinarul se umplu de culori strălucitoare. O frunză de stejar ateriză lin în mijlocul lor.

— Lăsați fiecare o amprentă pe această frunză. Așa veți deveni parte din Uniunea Pădurii, proclamă Lila.

— Stați puțin! Și dacă unul dintre noi se hotărăște să nu mai respecte pactul? interveni Milos.

— Și dacă începem din nou să ne certăm? adăugă Frida.

Un murmur de îndoială răsună în Felinar. Luminile se întunecă.

— Dacă se întâmplă asta, ne vom întâlni din nou aici ca să găsim o soluție, spuse Yooki. Trebuie să respectăm cu toții ce am hotărât împreună. Asta e regula numărul unu.

Animalele sunt de acord. Felinarul se aprinde din nou.

Deodată, frunza de stejar începu să strălucească și apoi fu purtată de vânt către stele. Curioase, căpeteniile ieșiră și descoperiră că pădurea strălucește cu mii de luminițe.

— Oau! se minunară ei și se strânseră mai aproape unul de altul.

— Împreună facem lumină! strigă Yooki, zâmbind către prietenii lui pe care îi iubea atât de mult.

Yooki își dădu seama că antenele nu-l mai dor.

Însă deodată se auzi o voce:

— Păi și eu? Și eu? Pe mine m-ați uitat?! mormăi Bilou, paznicul Felinarului. Și miriapodele ar vrea să facă parte din Uniunea voastră!