Lucrați cu noi!
Aflați mai multe despre oportunitățile de angajare și condițiile de lucru din cadrul Consiliului și depuneți-vă candidatura pentru posturile vacante curente.
Prin activitatea sa, Consiliul modelează politici care afectează milioane de oameni din întreaga UE. Ca membri ai echipei noastre diverse și multiculturale, vă puteți valorifica competențele într-o varietate de domenii, printre care sprijin juridic și la nivel de politici, comunicare și finanțe.
Veniți alături de noi în miezul procesului de elaborare a politicilor UE!
Oportunități de angajare la Consiliu
Aflați mai multe despre oportunitățile de angajare pe care le oferim și despre profilul candidaților căutați.
Pentru persoane care au reușit la concursuri publice organizate la nivelul UE de Oficiul European pentru Selecția Personalului (EPSO) sau pentru candidați proveniți din alte instituții ale UE.
Pentru agenți contractuali sau temporari, în vederea sprijinirii unor proiecte specifice sau a valorificării anumitor competențe pe o perioadă determinată (până la șase ani).
Pentru persoane care dețin o diplomă universitară și doresc să dobândească experiență profesională în cadrul Consiliului.
Posturi vacante curente
Parcurgeți lista posturilor vacante curente și aflați ce oportunități de a lucra împreună cu noi vi se oferă.
- Agent temporar (AST) – Asistent în domeniul clădirilor (m/f)
- Agent contractual (GF III) – Asistent al juriștilor-lingviști în echipa de limbă muntenegreană
- Agent contractual (GF IV) – Jurist-lingvist în echipa de limbă muntenegreană
- Program pentru agenții contractuali cu dizabilități – cerere de exprimare a interesului
De ce să lucrați pentru Consiliu
Locurile de muncă din cadrul Consiliului sunt însoțite de un pachet atractiv privind ocuparea forței de muncă, ce include o asigurare de sănătate cuprinzătoare și beneficii pentru familia dumneavoastră. Vă ajutăm să găsiți un echilibru între viața profesională și cea privată, în inima unui oraș cu adevărat cosmopolit. Ne pasă cu adevărat de oportunitățile de carieră ale întregului nostru personal și de dezvoltarea sa profesională.
Există o multitudine de domenii în care puteți lucra, cu numeroase oportunități de învățare pe tot parcursul carierei dumneavoastră profesionale.
Cum vă sprijinim în dezvoltarea carierei
Cum asigurăm un mediu de lucru caracterizat prin diversitate și incluziune
Zilele carierei: aflați mai multe despre Consiliu ca loc de muncă
Organizăm în fiecare an Zilele carierei, pentru a promova Consiliul ca angajator atractiv și pentru a prezenta diversitatea oportunităților de angajare disponibile aici, de la posturi permanente sau temporare până la stagii.
Zilele carierei reprezintă o ocazie de a afla informații direct de la membri ai personalului care lucrează în diferite departamente și echipe.
Organizăm totodată scurte sesiuni de informare pe anumite teme, cum ar fi modalitatea de depunere a candidaturii pentru un stagiu sau pregătirea unui dosar de candidatură.
Cum să vă pregătiți candidatura
Pentru a vă oferi sprijin pe parcursul întregului proces, am pregătit câteva sfaturi despre cum să elaborați o candidatură solidă și să vă pregătiți pentru interviuri.
Citiți sugestiile noastre privind modul în care vă puteți pregăti