Skip to content
  • Consiliul Uniunii Europene
  • Comunicat de presă
  • 15 decembrie 2025 12:24

Haiti: Consiliul include pe listă trei persoane și o entitate pentru acte de violență în bande și încălcări conexe ale drepturilor omului

Astăzi, Consiliul a adoptat măsuri restrictive suplimentare împotriva a trei persoane haitiene, precum și a unei entități, având în vedere escaladarea violenței bandelor, încălcările grave ale drepturilor omului comise necontenit de bandele din această țară și persistența impunității autorilor.

Printre persoanele incluse astăzi pe listă se numără Michel Martelly, fostul președinte al Republicii Haiti, și Youri Latortue, fostul său consilier politic și fondatorul partidului politic L’Ayiti An Aksyon (AAA). Ambii au înarmat și au finanțat mai multe bande pentru a-și promova agenda politică, pentru a-și apăra interesele personale și economice și pentru a controla teritoriul.

De asemenea, Consiliul l-a inclus pe listă pe Rony Celestin, fost senator al Haitiului, care este implicat în violențe legate de grupări armate și în activități de contrabandă și este responsabil de orchestrarea asasinării jurnalistului Néhémie Joseph, care i-a dat în vileag activitățile ilegale și corupția.

În sfârșit, entitatea inclusă pe listă este Gang 5 Segond, o bandă puternică cu sediul în cartierul Village-de-Dieu din Port-au-Prince. Banda 5 Segond este răspunzătoare pentru comiterea de acte de furt, viol, răpire, omor, piraterie, extorcare, obstrucționare a ajutorului umanitar, trafic de arme și trafic de droguri.

Persoanele și entitatea desemnate fac obiectul înghețării activelor, iar persoanelor și entităților din UE li se interzice să pună fonduri, active financiare sau resurse economice, direct sau indirect, la dispoziția lor. În plus, persoanelor li se aplică o interdicție de călătorie în UE.

Actele juridice relevante au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Context

La 28 iulie 2023, Consiliul și-a modificat regimul de sancțiuni având în vedere situația din Haiti, permițând UE să impună în mod autonom măsuri restrictive persoanelor și entităților răspunzătoare de amenințarea păcii, a securității sau a stabilității în Haiti ori de subminarea democrației sau a statului de drept în Haiti. Acest cadru completează sancțiunile impuse de Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite în octombrie 2022.

În concluziile sale din 17 octombrie 2024, Consiliul European a afirmat că rămâne extrem de preocupat de situația din Haiti și a solicitat noi sancțiuni specifice împotriva persoanelor și entităților răspunzătoare pentru acte de violență, cu obiectivul de a contribui la restabilirea păcii, a securității, a stabilității, a democrației și a statului de drept în această țară.

Haitiul continuă să ocupe o poziție prioritară pe agenda UE. Sprijinul UE vizează atât consolidarea capacității instituționale a Haitiului, cât și facilitarea accesului populației la serviciile publice de bază într-un context foarte nesigur și volatil. Sprijinul UE implică asistență macroeconomică, precum și asistență pentru educație, securitate alimentară și nutriție, pregătire pentru dezastre, protecție și stabilitate, inclusiv pentru poliția națională haitiană.

Uniunea Europeană este de mult timp un partener politic și de dezvoltare al Haitiului și va continua să își joace rolul alături de alți parteneri regionali pentru a contribui la înfruntarea situației dramatice, inclusiv a crizei umanitare din țară.

Vizitați pagina reuniunii

Contacte presă

În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.

Ultima revizuire: 17 decembrie 2025