Comunicate de presă și declarații
Comunicate de presă și declarații
16 iulie 2026
- Siria: Declarația Înaltului Reprezentant, în numele Uniunii Europene, cu privire la sesiunea inaugurală a Adunării Poporului
Înaltul Reprezentant a emis o declarație, în numele Uniunii Europene, cu privire la sesiunea inaugurală a Adunării Poporului din Siria.
- EULEX: Consiliul numește șeful misiunii UE de sprijinire a supremației legii în Kosovo*
Consiliul l-a numit pe dl Antero Lopes în calitatea de șef al misiunii UE de sprijinire a supremației legii în Kosovo (EULEX Kosovo), pentru perioada 10 august 2026-14 iunie 2027.
- Ziua Justiției Penale Internaționale: declarația Înaltului Reprezentant, în numele Uniunii Europene
Înalta Reprezentantă a emis o declarație în numele UE privind Ziua Justiției Penale Internaționale.
- Consiliul dă undă verde acordului dintre UE și Andorra și San Marino
Consiliul dă undă verde semnării și aplicării cu titlu provizoriu a acordului dintre UE și Andorra și San Marino.
- Declarația Înaltului Reprezentant, în numele UE, referitoare la alinierea anumitor țări în ceea ce privește măsurile restrictive împotriva proliferării și utilizării armelor chimice
Declarația Înaltului Reprezentant, în numele UE, cu privire la alinierea anumitor țări terțe la Decizia (PESC) 2026/1542 a Consiliului din 3 iulie 2026 privind măsuri restrictive împotriva proliferării și utilizării armelor chimice
15 iulie 2026
- Programul pentru inovarea rapidă și agilă în domeniul apărării: Consiliul și Parlamentul ajung la un acord politic
Consiliul și Parlamentul European au ajuns la un acord provizoriu cu privire la propunerea de instituire a Programului pentru inovarea rapidă și agilă în domeniul apărării (AGILE), un nou instrument în valoare de 115 milioane de euro menit să ofere sprijin financiar rapid, agil și specific întreprinderilor mici și mijlocii.
- Consiliul convine asupra poziției sale privind proiectul de buget anual pentru 2027
Astăzi, Consiliul a convenit asupra poziției sale privind proiectul de buget al UE pentru 2027 – ultimul buget anual al actualului cadru financiar multianual actual.
- CFM 2028-2034: Consiliul convine asupra poziției sale de negociere cu privire la sprijinul din partea UE pentru migrație, gestionarea frontierelor și securitatea internă
Sprijinul din partea UE va ajuta statele membre să pună în aplicare Pactul privind migrația și azilul, să asigure gestionarea eficientă a frontierelor externe ale UE și să combată criminalitatea.
- Țările UE convin să prelungească protecția temporară pentru persoanele care fug din Ucraina până în martie 2028
Statutul de protecție temporară acordat persoanelor care fug din Ucraina va fi prelungit până la 4 martie 2028, ca mărturie a angajamentului UE de a sprijini Ucraina și poporul său atât timp cât va fi nevoie.
14 iulie 2026
- Extindere: Albania și UE închid provizoriu negocierile privind știința și cercetarea, educația și cultura și relațiile externe
Astăzi a avut loc cea de a noua reuniune a Conferinței de aderare cu Albania, în cursul căreia au fost închise provizoriu capitolele 25 (Știință și cercetare), 26 (Educație și cultură) și 30 (Relații externe).
- Extindere: UE și Republica Moldova încep negocierile cu privire la politicile în domeniul relațiilor externe
În cadrul celei de a treia reuniuni a Conferinței de aderare, UE și Republica Moldova au deschis negocierile privind acquis-ul UE referitor la relațiile externe.
- Extindere: UE și Muntenegrul încheie negocierile de aderare privind politica în domeniul concurenței și uniunea vamală
La cea de a 28-a reuniune a Conferinței de aderare cu Muntenegrul au fost închise provizoriu capitolul 8 privind politica în domeniul concurenței și capitolul 29 privind uniunea vamală
- Declarația Înaltului Reprezentant, în numele UE, referitoare la alinierea anumitor țări în ceea ce privește măsurile restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei
Declarația Înaltului Reprezentant, în numele UE, referitoare la alinierea anumitor țări terțe la Decizia (PESC) 2026/1364 a Consiliului privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei.
- EU-Mexico: Council gives final approval to modernised trade agreement
The Council authorised the formal conclusion of the EU-Mexico Interim Trade Agreement, following the European Parliament’s consent.
- Extindere: UE deschide negocierile de aderare cu Ucraina cu privire la politicile în domeniul relațiilor externe
În cadrul celei de a treia reuniuni a Conferinței de aderare, UE și Ucraina au deschis negocierile privind acquis-ul UE referitor la relațiile externe.
13 iulie 2026
- Încălcări ale drepturilor omului împotriva prizonierilor de război ucraineni: Consiliul include pe listă 15 persoane și o entitate
Consiliul a sancționat 15 persoane fizice ruse și o entitate, responsabile de încălcări grave ale drepturilor omului împotriva prizonierilor de război și a deținuților civili ucraineni.
- Atacurile cibernetice și activitățile destabilizatoare ale Rusiei: Consiliul sancționează nouă persoane și patru entități
Consiliul a impus măsuri restrictive împotriva a nouă persoane și patru entități care fac parte din ecosistemul cibernetic al Rusiei și sunt responsabile de comiterea, permiterea și facilitarea unor activități cibernetice răuvoitoare împotriva UE, a statelor sale membre și a partenerilor săi.
- Instrumentul european pentru pace: Consiliul adoptă pentru prima dată o măsură de asistență pentru securitatea maritimă a Filipinelor
Consiliul a adoptat o măsură de asistență în valoare de 15 milioane EUR în cadrul IEP, în beneficiul forțelor armate ale Republicii Filipine.
- Încălcări ale drepturilor omului în Rusia: Consiliul include pe listă patru persoane și cinci entități pentru supraveghere abuzivă
Consiliul a impus măsuri restrictive împotriva a patru persoane și cinci entități ruse responsabile de reprimarea libertății de exprimare, a accesului la informații și a libertății de asociere în Rusia.
- Declarația comună a Înaltului Reprezentant, în numele Uniunii Europene, și a Ucrainei privind deținuții civili și consecințele umanitare ale războiului de agresiune al Rusiei
UE și Ucraina au emis o declarație comună privind deținuții civili și consecințele umanitare ale războiului de agresiune al Rusiei.