Conferința la nivel înalt a donatorilor Gavi: sănătate și prosperitate prin imunizare
Uniunea Europeană și Fundația Gates, împreună cu Gavi, Alianța pentru vaccinuri, au găzduit împreună „Conferința mondială la nivel înalt: sănătate și prosperitate prin imunizare” la Bruxelles, la 25 iunie 2025, la BOZAR, Centrul de Arte Frumoase.
Conferința la nivel înalt, care a venit în sprijinul strategiei Gavi pentru perioada 2026-2030, a reprezentat o etapă importantă pentru sprijinirea procesului de reînnoire a fondurilor, întrucât a reușit să strângă peste 7,7 miliarde EUR pentru perioada 2026-2030.
Prin intermediul Gavi, acest angajament va contribui la imunizarea a încă 500 de milioane de copii, va salva peste 8 milioane de vieți omenești, va oferi protecție împotriva apariției a până la 150 de focare de boli, va consolida securitatea sanitară la nivel mondial și va aduce beneficii economice de peste 100 miliarde USD. Acesta va contribui de asemenea la extinderea producției regionale durabile în întreaga lume, inclusiv în Africa.
Evenimentul a reunit lideri mondiali din cadrul guvernelor, al organizațiilor partenere, al producătorilor de vaccinuri, al societății civile și al sectorului privat pentru a asigura investiții esențiale în programele de vaccinare.
Conferința la nivel înalt a reafirmat angajamentul UE de a promova solidaritatea la nivel mondial și de a construi parteneriate durabile cu țările care au nevoie de securitate sanitară. Aceasta a indicat de asemenea eforturile de neclintit ale Europei de a menține sănătatea de la nivel mondial printre prioritățile agendei internaționale și de a favoriza un acces echitabil la vaccinurile care salvează vieți, în conformitate cu misiunea Gavi.
O lume mai sănătoasă este o lume mai sigură. O lume mai echitabilă este o lume mai pașnică. Investițiile în vaccinuri reprezintă unele dintre cele mai bune investiții pe care le putem face în pacea mondială. Acum este momentul să extindem rețeaua noastră de parteneri și donatori. Deoarece, în domeniul sănătății, nimeni nu este în siguranță până când nu va fi toată lumea în siguranță.
António Costa, președintele Consiliului European
- Liderii mondiali își reafirmă angajamentul în favoarea imunizării în contextul unui deficit de finanțare la nivel mondial (comunicat de presă comun al Consiliului European, al Comisiei Europene, al Fundației Gates și al Gavi, 26 iunie 2025)
- Discursul președintelui António Costa la Conferința la nivel înalt a donatorilor Gavi din 2025, 25 iunie 2025
- Conferința mondială la nivel înalt: sănătate și prosperitate prin imunizare (site-ul web al Gavi)
Angajamentul UE față de solidaritatea în materie de sănătate la nivel mondial
UE are cu Gavi un parteneriat de lungă durată și cu un impact real, angajând-se în total, începând din 2003 încoace, la peste 3,2 miliarde EUR, ceea ce include angajamentul prealabil de achiziție COVAX și instrumentele financiare ale BEI.
UE și statele sale membre, în cadrul unei abordări de tip Echipa Europa, rămân împreună cel mai mare contribuitor al Gavi, cu o sumă de peste 6,5 miliarde EUR pentru Gavi 5.0 (2021-2025).
În cadrul conferinței la nivel înalt, UE și-a asumat un angajament de peste 2 miliarde EUR pentru Gavi 6.0 (2026-2030) sub forma unei abordări de tip Echipa Europa.
Context
Gavi, Alianța pentru vaccinuri, a transformat eforturile globale de imunizare. A permis vaccinarea a peste 1,1 miliarde de copii, salvând peste 18,8 milioane de vieți omenești de boli care pot fi prevenite și stimulând inovații transformatoare atât în ceea ce privește mecanismele de finanțare, cât și livrarea și cererea de vaccinuri.
Aceste eforturi au generat beneficii economice de peste 250 de miliarde USD și au anticipat peste 100 de apariții de focare.
Contacte de presă
Purtătoare de cuvânt adjunctă a președintelui Consiliului European
+32 471 33 22 92
Contacts
-
Beatriz Navarro Deputy spokesperson for the European Council President
- +32 471 33 22 92
- +32 2 281 51 50
- @beanavarro
-
Carlo Zarcone Press officer
- +32 471 33 31 73
- +32 2 281 70 66
- @carlozarconeeu
Ultima revizuire: 30 iunie 2025