- Consiliul Uniunii Europene
Coreper I, 29 noiembrie 2017
Informații practice
Meeting n° 258898 Justus Lipsius miercuri, 29 noiembrie 2017 09:00 Sala 50.7
Documente conexe
- 29.11.2017 - Decizie a Consiliului privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Consiliului ministerial înființat prin Tratatul de instituire a Comunității transporturilor în ceea ce privește sediul Secretariatului permanent Adoptare
- 28.11.2017 - Cel de al 48-lea Consiliu provizoriu al Eurocontrol (Bruxelles, 30 noiembrie-1 decembrie 2017) Coordonarea unei poziții comune a Uniunii Europene Aprobare
- 28.11.2017 - DECIZIE A CONSILIULUI privind poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii Europene, la cea de a treizeci și șaptea reuniune a Comitetului permanent al Convenției privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa, cu privire la modificarea anexei II la convenție
- 28.11.2017 - Proiect de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate să asigure respectarea legislației în materie de protecție a consumatorului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 (prima lectură) - Adoptarea actului legislativ
- 28.11.2017 - Proiect de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate să asigure respectarea legislației în materie de protecție a consumatorului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 (prima lectură) - Adoptarea actului legislativ = Declarații
- 27.11.2017 - Propunere de REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI privind protecția concurenței în domeniul transportului aerian și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 868/2004 Raport intermediar
- 27.11.2017 - Decizie a Consiliului privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Consiliului ministerial înființat prin Tratatul de instituire a Comunității transporturilor în ceea ce privește sediul Secretariatului permanent Adoptare
- 27.11.2017 - Proiect de concluzii ale Consiliului privind „Evaluarea la jumătatea perioadei a programelor Galileo și EGNOS și a performanțelor Agenției GNSS European” Adoptare
- 27.11.2017 - COMITETUL REPREZENTANȚILOR PERMANENȚI (partea I)
- 24.11.2017 - REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI privind cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate să asigure respectarea legislației în materie de protecție a consumatorului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004
- 24.11.2017 - Propunere de DIRECTIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată a părinților și îngrijitorilor și de abrogare a Directivei 2010/18/UE a Consiliului - Raport intermediar
- 24.11.2017 - Îmbunătățirea sprijinului și îngrijirii din cadrul comunității pentru o viață independentă - Concluziile Consiliului
- 24.11.2017 - Decizia Comisiei din XXX de stabilire, în temeiul Directivei 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a valorilor pentru clasificările sistemelor de monitorizare ale statelor membre ca rezultat al exercițiului de intercalibrare și de abrogare a Deciziei 2013/480/UE - Decizie de a nu se opune adoptării
- 24.11.2017 - Răspunsuri la întrebările cu solicitare de răspuns scris adresate Consiliului de deputați din Parlamentul European – Examinare de către Coreper
- 24.11.2017 - Proiect de decizie a Consiliului privind poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii Europene, la cea de a treizeci și șaptea reuniune a Comitetului permanent al Convenției privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa, cu privire la modificarea anexei II la aceasta - Adoptare
- 24.11.2017 - Proiect de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind recunoașterea calificărilor profesionale în domeniul navigației interioare și de abrogare a Directivelor 91/672/CEE și 96/50/CE ale Consiliului (prima lectură) - Adoptarea actului legislativ = Declarație
- 24.11.2017 - Proiect de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind recunoașterea calificărilor profesionale în domeniul navigației interioare și de abrogare a Directivelor 91/672/CEE și 96/50/CE ale Consiliului(prima lectură) - Adoptarea actului legislativ
- 24.11.2017 - Proiect de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1059/2003 în ceea ce privește tipologiile teritoriale (Tercet) (prima lectură) - Adoptarea actului legislativ
- 24.11.2017 - Proiect de decizie a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2010/40/UE în ceea ce privește perioada pentru adoptarea actelor delegate (prima lectură) - Adoptarea actului legislativ
- 24.11.2017 - Propunere de directivă a Consiliului privind punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală - Raport intermediar
- 23.11.2017 - REGULAMENTUL (UE) …/… AL COMISIEI din XXX de modificare a anexei la Regulamentul (UE) nr. 231/2012 de stabilire a specificațiilor pentru aditivii alimentari enumerați în anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește specificațiile pentru celuloza microcristalină [E460(i)] - Decizie de a nu se opune adoptării
- 23.11.2017 - REGULAMENTUL (UE) …/… AL COMISIEI din XXX de refuzare a autorizării unei mențiuni de sănătate înscrise pe produsele alimentare, alta decât cele care se referă la reducerea riscului de îmbolnăvire și la dezvoltarea și sănătatea copiilor - Decizie de a nu se opune adoptării
- 23.11.2017 - REGULAMENTUL (UE) …/… AL COMISIEI din XXX de modificare a Regulamentului (UE) nr. 10/2011 privind materialele și obiectele din plastic destinate să vină în contact cu produsele alimentare - Decizie de a nu se opune adoptării
- 23.11.2017 - REGULAMENTUL (UE) …/… AL COMISIEI din XXX de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1881/2006 în ceea ce privește nivelurile maxime de esteri ai acizilor grași de glicidil în uleiurile și grăsimile vegetale, preparatele pentru sugari, formulele de continuare și alimentele destinate unor scopuri medicale speciale pentru sugari și copii de vârstă mică - Decizie de a nu se opune adoptării
- 23.11.2017 - REGULAMENTUL (UE) …/… AL COMISIEI din XXX de modificare a anexelor II și III la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului și a anexei la Regulamentul (UE) nr. 231/2012 al Comisiei în ceea ce privește sorbatul de calciu (E 203) - Decizie de a nu se opune adoptării
- 23.11.2017 - REGULAMENTUL (UE) …/… AL COMISIEI din XXX de modificare a anexei II la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește utilizarea îndulcitorilor în produsele fine de panificație - Decizie de a nu se opune adoptării
- 23.11.2017 - Măsuri consolidate pentru reducerea segregării de gen orizontale în domeniul educației și al ocupării forței de muncă - Concluzii ale Consiliului
- 23.11.2017 - Segregarea de gen în educație, în formare și pe piața forței de muncă Sinteză a raportului EIGE
- 23.11.2017 - Regulamentul delegat (UE) …/… al Comisiei din 20.10.2017 de modificare a anexelor I, II, VI, VIII și IX la Regulamentul (UE) nr. 1007/2011 al Parlamentului European și al Consiliului privind denumirile fibrelor textile și etichetarea corespunzătoare și marcarea compoziției fibroase a produselor textile - Intenție de a nu formula obiecții la un act delegat
- 22.11.2017 - DIRECTIVA PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI privind recunoașterea calificărilor profesionale în domeniul navigației interioare și de abrogare a Directivelor 91/672/CEE și 96/50/CE ale Consiliului
- 22.11.2017 - REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1059/2003 în ceea ce privește tipologiile teritoriale (Tercet)
- 21.11.2017 - DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI de modificare a Directivei 2010/40/UE în ceea ce privește perioada pentru adoptarea actelor delegate
- 20.11.2017 - DECIZIE A CONSILIULUI privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Consiliului ministerial înființat prin Tratatul de instituire a Comunității transporturilor în ceea ce priveşte sediul Secretariatului permanent
- 9.11.2017 - ANEXĂ la REGULAMENTUL (UE) .../... AL COMSIEI de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1881/2006 în ceea ce privește nivelurile maxime de esteri ai acizilor grași de glicidil în uleiurile și grăsimile vegetale, preparatele pentru sugari, formulele de continuare și alimentele destinate unor scopuri medicale speciale pentru sugari și copii de vârstă mică
- 9.11.2017 - REGULAMENTUL (UE) …/… AL COMISIEI din XXX de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1881/2006 în ceea ce privește nivelurile maxime de esteri ai acizilor grași de glicidil în uleiurile și grăsimile vegetale, preparatele pentru sugari, formulele de continuare și alimentele destinate unor scopuri medicale speciale pentru sugari și copii de vârstă mică
- 9.11.2017 - ANEXĂ la REGULAMENTUL (UE) …/…AL COMISIEI de modificare a anexelor II și III la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului și a anexei la Regulamentul (UE) nr. 231/2012 în ceea ce privește sorbatul de calciu (E 203)
- 9.11.2017 - REGULAMENTUL (UE) …/… AL COMISIEI din XXX de modificare a anexelor II și III la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului și a anexei la Regulamentul (UE) nr. 231/2012 al Comisiei în ceea ce privește sorbatul de calciu (E 203)
- 9.11.2017 - ANEXĂ la REGULAMENTUL (UE) …/.. AL COMISIEI de modificare a anexei II la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește utilizarea îndulcitorilor în produsele fine de panificație
- 9.11.2017 - REGULAMENTUL (UE) …/… AL COMISIEI din XXX de modificare a anexei II la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește utilizarea îndulcitorilor în produsele fine de panificație
- 3.11.2017 - ANEXĂ la REGULAMENTUL (UE) …/… AL COMISIEI de modificare a Regulamentului (UE) nr. 10/2011 privind materialele și obiectele din plastic destinate să vină în contact cu produsele alimentare
- 3.11.2017 - REGULAMENTUL (UE) …/… AL COMISIEI din XXX de modificare a Regulamentului (UE) nr. 10/2011 privind materialele și obiectele din plastic destinate să vină în contact cu produsele alimentare
- 31.10.2017 - DIRECTIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI de modificare a Directivei 2004/37/CE privind protecția lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenți cancerigeni sau mutageni la locul de muncă
- 31.10.2017 - Cea de a 3562-a reuniune a Consiliului Uniunii Europene (Agricultură și Pescuit), desfășurată la Luxemburg la 9 octombrie 2017
- 31.10.2017 - ANEXĂ la REGULAMENTUL (UE) …/… AL COMISIEI de modificare a anexei la Regulamentul (UE) nr. 231/2012 de stabilire a specificațiilor pentru aditivii alimentari enumerați în anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește specificațiile pentru celuloza microcristalină [E460(i)]
- 31.10.2017 - REGULAMENTUL (UE) …/… AL COMISIEI din XXX de modificare a anexei la Regulamentul (UE) nr. 231/2012 de stabilire a specificațiilor pentru aditivii alimentari enumerați în anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește specificațiile pentru celuloza microcristalină [E460(i)]
- 30.10.2017 - Cea de a 3570-a reuniune a Consiliului Uniunii Europene (Transporturi, Telecomunicații și Energie), desfășurată la Luxemburg la 24 octombrie 2017
- 30.10.2017 - ANEXĂ la Decizia Comisiei de stabilire, în temeiul Directivei 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a valorilor pentru clasificările sistemelor de monitorizare ale statelor membre ca rezultat al exercițiului de intercalibrare și de abrogare a Deciziei 2013/480/UE
- 30.10.2017 - ANEXĂ la REGULAMENTUL (UE) …/… AL COMISIEI de refuzare a autorizării unei mențiuni de sănătate înscrise pe produsele alimentare, alta decât cele care se referă la reducerea riscului de îmbolnăvire și la dezvoltarea și sănătatea copiilor
- 30.10.2017 - REGULAMENTUL (UE) …/… AL COMISIEI din XXX de refuzare a autorizării unei mențiuni de sănătate înscrise pe produsele alimentare, alta decât cele care se referă la reducerea riscului de îmbolnăvire și la dezvoltarea și sănătatea copiilor
- 25.10.2017 - ANEXĂ la REGULAMENTUL DELEGAT (UE) …/… AL COMISIEI din XXX de modificare a anexelor I, II, VI, VIII și IX la Regulamentul (UE) nr. 1007/2011 al Parlamentului European și al Consiliului privind denumirile fibrelor textile și etichetarea corespunzătoare și marcarea compoziției fibroase a produselor textile
- 25.10.2017 - REGULAMENTUL DELEGAT (UE) …/… AL COMISIEI din 20.10.2017 de modificare a anexelor I, II, VI, VIII și IX la Regulamentul (UE) nr. 1007/2011 al Parlamentului European și al Consiliului privind denumirile fibrelor textile și etichetarea corespunzătoare și marcarea compoziției fibroase a produselor textile
- 20.10.2017 - Cea de a 3562-a reuniune a Consiliului Uniunii Europene (Agricultură și Pescuit), desfășurată la Luxemburg la 9 octombrie 2017
- 9.6.2017 - Propunere de REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI privind protecția concurenței în domeniul transportului aerian și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 868/2004
- 7.11.2014 - Concluziile Consiliului privind finanțarea combaterii schimbărilor climatice
Următoarele documente conexe nu sunt disponibile în limba dumneavoastră
- 28.11.2017 - Proposal for a REGULATION OF THE EUROPEAN PARLIAMENT AND OF THE COUNCIL on common rules in the field of civil aviation and establishing a European Union Aviation Safety Agency, and repealing Regulation (EC) No 216/2008 of the European Parliament and of the Council Preparation for the trilogue
- 28.11.2017 - Proposal for a DIRECTIVE OF THE EUROPEAN PARLIAMENT AND OF THE COUNCIL amending Directive 2010/31/EU on the energy performance of buildings - Mandate for the second trilogue
- 27.11.2017 - Proposal for a DIRECTIVE OF THE EUROPEAN PARLIAMENT AND OF THE COUNCIL amending Directive 2010/31/EU on the energy performance of buildings - Mandate for the second trilogue
- 27.11.2017 - Proposal for a REGULATION OF THE EUROPEAN PARLIAMENT AND OF THE COUNCIL on addressing unjustified geo-blocking and other forms of discrimination based on customers' nationality, place of residence or place of establishment within the internal market and amending Regulation (EC) No 2006/2004 and Directive 2009/22/EC - Analysis of the final compromise text with a view to agreement
- 24.11.2017 - Proposal for a REGULATION OF THE EUROPEAN PARLIAMENT AND OF THE COUNCIL on common rules in the field of civil aviation and establishing a European Union Aviation Safety Agency, and repealing Regulation (EC) No 216/2008 of the European Parliament and of the Council Preparation for the trilogue
- 24.11.2017 - Proposal for a Directive of the European Parliament and of the Council establishing the European Electronic Communications Code (Recast) - Preparation for the trilogue
- 24.11.2017 - Case before the Court of Justice of the European Union Case C-611/17 (Italy against Council of the European Union) - Application for annulment
- 23.11.2017 - IMO – Draft Union submission to be submitted to the 5th session of the Sub-Committee on Pollution Prevention and Response (PPR 5) of the IMO in London from 5 - 9 February 2018 concerning an initial proposal to amend the Anti-Fouling Systems Convention (AFS 2001) to include controls on cybutryne Endorsement
- 23.11.2017 - IMO – Draft Union Information paper to be submitted to the 5th session of the Sub-Committee on Pollution Prevention and Response (PPR 5) of the IMO in London from 5 - 9 February 2018 concerning a report presenting scientific evidence for the adverse effects of cybutryne to the environment Endorsement
- 23.11.2017 - IMO – Draft Union submission to be submitted to the 5th session of the Sub-Committee on Pollution Prevention and Response (PPR 5) of the IMO in London from 5 - 9 February 2018 concerning proposals for the consistent implementation of regulation 14.1.3 of MARPOL Annex VI Endorsement
- 23.11.2017 - IMO – Draft Union information paper to be submitted to the 5th session of the Sub- Committee on Pollution Prevention and Response (PPR 5) of the IMO in London from 5 - 9 February 2018 concerning information about an alternative method to further reduce the impact on the environment of tank washings containing high-viscosity and persistent floating products Endorsement
- 16.11.2017 - COMMISSION STAFF WORKING DOCUMENT For the Council Shipping Working party IMO – Union submission to be submitted to the 5th session of the Sub-Committee on Pollution Prevention and Response (PPR 5) of the IMO in London from 5 - 9 February 2018 concerning an initial proposal to amend the Anti-Fouling Systems Convention (AFS 2001) to include controls on Cybutryne
- 16.11.2017 - COMMISSION STAFF WORKING DOCUMENT For the Council Shipping Working party IMO – Union Information paper to be submitted to the 5th session of the Sub- Committee on Pollution Prevention and Response (PPR 5) of the IMO in London from 5 - 9 February 2018 concerning a report presenting scientific evidence for the adverse effects of Cybutryne to the environment
- 16.11.2017 - COMMISSION STAFF WORKING DOCUMENT For the Council Shipping Working party IMO – Union submission to be submitted to the 5th session of the Sub-Committee on Pollution Prevention and Response (PPR 5) of the IMO in London from 5 - 9 February 2018 concerning proposals for the consistent implementation of regulation 14.1.3 of MARPOL Annex VI
- 16.11.2017 - COMMISSION STAFF WORKING DOCUMENT For the Council Shipping Working party IMO – Union Information paper to be submitted to the 5th session of the Sub- Committee on Pollution Prevention and Response (PPR 5) of the IMO in London from 5 - 9 February 2018 concerning information about an alternative method to further reduce the impact on the environment of tank washings containing high-viscosity and persistent floating products
- 6.11.2017 - PRELIMINARY DRAFT REPLY TO QUESTION FOR WRITTEN ANSWER E-005042/2017 - John Stuart Agnew (EFDD) 'Refugees or reservists'
- 6.11.2017 - PRELIMINARY DRAFT REPLY TO QUESTION FOR WRITTEN ANSWER E-005825/2017 - Nikolaos Chountis (GUE/NGL) 'Arms exports from EU countries'