Skip to content
  • Consiliul Uniunii Europene
  • Comunicat de presă
  • 18 februarie 2025 11:18

Fiscalitate: Consiliul adoptă un nou certificat electronic de scutire de TVA pentru a înlocui formularele pe suport de hârtie

Consiliul a adoptat astăzi în mod formal norme noi menite să înlocuiască actualele certificate pe suport de hârtie utilizate pentru a declara scutirile de la taxa pe valoarea adăugată (TVA) a UE cu un nou formular electronic.

<p>Andrzej Domański, ministrul polonez al finanțelor</p>

Astăzi, facem încă un pas către simplificarea și digitalizarea sistemelor noastre de TVA. În noua sa formă, certificatul va reduce substanțial birocrația.

<p>Andrzej Domański, ministrul polonez al finanțelor</p>

Andrzej Domański, ministrul polonez al finanțelor

Certificatele pe suport de hârtie, utilizate atunci când bunurile sunt scutite de TVA, vor fi înlocuite cu un formular electronic. Acest lucru va simplifica și raționaliza procesul pentru întreprinderi și administrații atunci când aceste bunuri sunt importate pentru ambasade, organizații internaționale sau forțe armate.

Noile măsuri vor intra în vigoare la 1 iulie 2031, cu o perioadă suplimentară de tranziție de un an, în cursul căreia statele membre vor putea utiliza atât formularul electronic, cât și cel pe suport de hârtie.

Specificațiile informatice necesare vor fi discutate în cadrul grupurilor de experți și vor fi stabilite prin acte de punere în aplicare ale Comisiei.

Context

La 8 iulie 2024, Comisia a publicat două propuneri menite să înlocuiască actualul certificat de scutire de TVA pe suport de hârtie cu un certificat electronic de scutire de TVA:

  • o propunere de directivă a Consiliului de modificare a Directivei 2006/112/CE în ceea ce privește certificatul electronic de scutire de taxa pe valoarea adăugată (Directiva Consiliului)
  • o propunere de regulament de punere în aplicare al Consiliului de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011 în ceea ce privește certificatul electronic de scutire de taxa pe valoarea adăugată (Regulamentul de punere în aplicare al Consiliului).

Directiva TVA creează condițiile juridice pentru introducerea de către Comisie a certificatului electronic prin măsuri de punere în aplicare, în timp ce regulamentul de punere în aplicare prevede utilizarea, la alegere, atât a certificatelor pe suport de hârtie, cât și a celor electronice pe o perioadă de tranziție.

Consiliul a adoptat astăzi ambele acte legislative. Parlamentul European a fost consultat cu privire la propunerea de directivă și a emis un aviz la 13 noiembrie 2024.

Vizitați pagina reuniunii

Contacte presă

În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.

Ultima revizuire: 7 aprilie 2025