Skip to content
  • Eurogrup

Eurogrupul, 27/06/2015, 27 iunie 2015

Principalele rezultate

La 26 iunie, autoritățile elene au decis să respingă propunerile instituțiilor (Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană și Fondul Monetar Internațional) pentru planul de reformă a Greciei. Planul, care a fost negociat începând din februarie, constituie o condiție prealabilă pentru deblocarea restului de asistență financiară destinată Greciei în cadrul acordului actual.

Guvernul elen a decis să organizeze un referendum cu privire la aceste propuneri. Se preconizează că acesta va avea loc duminică, 5 iulie 2015, după data expirării acordului actual. 

Actualul acord de asistență financiară cu Grecia expiră la 30 iunie 2015. Toate celelalte acorduri referitoare la programul actual al Greciei, inclusiv transferul de către statele membre din zona euro al profiturilor generate prin programul privind piețele titlurilor de valoare (SMP), precum și Acordul privind profitul din activele financiare nete (ANFA), expiră la aceeași dată.

Într-o declarație făcută după prima parte a reuniunii, 18 membri ai Eurogrupului regretă faptul că propunerea instituțiilor a fost refuzată în mod unilateral de către autoritățile elene.

Miniștrii din 18 state membre ale zonei euro au continuat să poarte discuții vizând măsurile suplimentare care se impun în urma eșecului negocierilor dintre instituții și autoritățile elene. 

În declarația pe care au făcut-o în urma dezbaterii, miniștrii au declarat că statele membre din zona euro intenționează să utilizeze pe deplin toate instrumentele disponibile pentru a menține integritatea și stabilitatea zonei euro. Aceste instrumente vor completa eventualele acțiuni pe care Banca Centrală Europeană ar putea decide să le întreprindă.

Miniștrii sunt pregătiți să ia măsuri decisive pentru a continua consolidarea uniunii economice și monetare. 

Eurogrupul va monitoriza îndeaproape situația economică și financiară din Grecia. Eurogrupul este pregătit să se reunească oricând se va dovedi necesar. 

Miniștrii au convenit asupra faptului că statele membre din zona euro vor oferi asistență și sprijin Greciei și poporului grec, după cum este necesar, în urma expirării actualului acord financiar al Greciei cu Fondul european de stabilitate financiară.

Comunicate de presă

Info presă

Contacte presă

  • Johannes Kleis Spokesperson for Eurogroup President

  • +32 478 83 26 64
  • +32 2 281 75 32

În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.

Acreditare și evenimente de presă

Pentru informații generale privind acreditarea, vă rugăm să vizitați această pagină.

Acreditarea de presă pentru summiturile internaționale desfășurate în afara Uniunii Europene va fi gestionată de autoritățile guvernamentale din țara-gazdă.

Rămâneți pe recepție

Alte reuniuni: Eurogrup

Consultați mai multe reuniuni

Ultima revizuire: 13 ianuarie 2025