- Consiliul Uniunii Europene
Coreper II, 19 ianuarie 2017
Informații practice
Meeting n° 252083 Europa joi, 19 ianuarie 2017 10:00 Sala EB S7
Documente conexe
- 24.1.2017 - Proiect de DECIZIE A CONSILIULUI privind poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii Europene, în cadrul Consiliului Membrilor Consiliului Oleicol Internațional (IOC) - Adoptare
- 18.1.2017 - REGULAMENT DE PUNERE ÎN APLICARE AL CONSILIULUI privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/1127
- 18.1.2017 - DECIZIA CONSILIULUI privind poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii Europene, în cadrul Consiliului Membrilor Consiliului Oleicol Internațional în ceea ce privește anumite aspecte referitoare la Acordul internațional din 2015 cu privire la uleiul de măsline și măslinele de masă
- 18.1.2017 - Proiect de decizie de punere în aplicare a Consiliului de formulare a unei recomandări cu privire la abordarea deficiențelor identificate în evaluarea din 2016 a aplicării de către Luxemburg a acquis-ului Schengen în domeniul protecției datelor
- 18.1.2017 - EXTINDERE Negocierile de aderare cu Serbia Rezultatul examinărilor cu privire la capitolul 12: Siguranța alimentară, politica în domeniul veterinar și fitosanitar
- 18.1.2017 - EXTINDERE Negocierile de aderare cu Serbia Capitolul 26: Educație și cultură
- 18.1.2017 - Cea de a 2612-a reuniune a COMITETULUI REPREZENTANȚILOR PERMANENȚI (partea II)
- 18.1.2017 - Proiect de decizie a Consiliului de modificare a Deciziei 2011/72/PESC privind măsuri restrictive îndreptate împotriva anumitor persoane și entități având în vedere situația din Tunisia şi Proiect de regulament de punere în aplicare al Consiliului privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 101/2011 privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Tunisia - extinderea măsurilor și reexaminare
- 18.1.2017 - DECIZIE A CONSILIULUI de modificare a Deciziei 2011/72/PESC privind măsuri restrictive îndreptate împotriva anumitor persoane și entități având în vedere situația din Tunisia
- 18.1.2017 - REGULAMENT DE PUNERE ÎN APLICARE AL CONSILIULUI privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 101/2011 privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Tunisia
- 18.1.2017 - DECIZIE A CONSILIULUI de actualizare a listei persoanelor, grupurilor și entităților care fac obiectul articolelor 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931/PESC privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului și de abrogare a Deciziei (PESC) 2016/1136
- 17.1.2017 - Proiect de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de înlocuire a anexelor A și B la Regulamentul (UE) 2015/848 privind procedurile de insolvență (prima lectură) - Adoptarea actului legislativ (AL)
- 17.1.2017 - Proiect de decizie a Consiliului de numire a unui membru și a doisprezece supleanți, propuși de Republica Franceză, în cadrul Comitetului Regiunilor - Adoptare
- 17.1.2017 - DECIZIE A CONSILIULUI privind aderarea Uniunii Europene la Comitetul consultativ internațional al bumbacului (CCIB)
- 17.1.2017 - DECIZIE A CONSILIULUI privind poziția care urmează să fie adoptată de Uniune în cadrul grupului de lucru al participanților la acordul OCDE privind creditele la export care beneficiază de susținere oficială referitor la normele privind stabilirea prețurilor de referință pe piață
- 16.1.2017 - Raportul privind mecanismul de alertă 2017 - Proiect de concluzii ale Consiliului ECOFIN
- 16.1.2017 - Semestrul european 2017 - Analiza anuală a creșterii: orientări macroeconomice și fiscale adresate statelor membre Proiect de concluzii ale Consiliului ECOFIN
- 16.1.2017 - Recomandare de RECOMANDARE A CONSILIULUI privind politica economică a zonei euro
- 16.1.2017 - Proiect de decizie de punere în aplicare a Consiliului de formulare a unei recomandări cu privire la abordarea deficiențelor identificate în evaluarea din 2016 referitoare la aplicarea de către Italia a acquis-ului Schengen în domeniul Sistemului de informații Schengen
- 16.1.2017 - Proiect de decizie de punere în aplicare a Consiliului de formulare a unei recomandări privind abordarea deficiențelor identificate în evaluarea din 2016 referitoare la aplicarea de către Luxemburg a acquis-ului Schengen în domeniul Sistemului de informații Schengen
- 16.1.2017 - Accesul public la documente - Cererea de confirmare nr. 24/c/01/16
- 13.1.2017 - DECIZIE A CONSILIULUI de numire a unui membru și a doisprezece supleanți, propuși de Republica Franceză, în cadrul Comitetului Regiunilor
- 13.1.2017 - Proiect de decizie a Consiliului de numire a unui membru și a doisprezece supleanți, propuși de Republica Franceză, în cadrul Comitetului Regiunilor - Adoptare
- 13.1.2017 - Proiect de decizie de punere în aplicare a Consiliului de formulare a unei recomandări cu privire la abordarea deficiențelor identificate în evaluarea din 2016 a aplicării de către Luxemburg a acquis-ului Schengen în domeniul protecției datelor
- 13.1.2017 - Proiect de decizie de punere în aplicare a Consiliului de formulare a unor recomandări privind remedierea deficiențelor identificate în cadrul evaluării Croației în vederea îndeplinirii condițiilor necesare pentru aplicarea acquis-ului Schengen în domeniul protecției datelor
- 13.1.2017 - Proiect de decizie de punere în aplicare a Consiliului de formulare a unor recomandări privind remedierea deficiențelor identificate în cadrul evaluării Croației în vederea îndeplinirii condițiilor necesare pentru aplicarea acquis-ului Schengen în domeniul protecției datelor
- 12.1.2017 - REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI de înlocuire a anexelor A și B la Regulamentul (UE) 2015/848 privind procedurile de insolvență
- 12.1.2017 - Propunere de transfer de credite nr. DEC 40/2016 în Secțiunea III – Comisie – a bugetului general pentru exercițiul financiar 2016
- 12.1.2017 - REGULAMENTUL DELEGAT (UE) …/… AL COMISIEI din 1.12.2016 de completare a Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare referitoare la criteriile pe baza cărora se stabilește când o activitate trebuie considerată ca fiind auxiliară în raport cu activitatea principală - intenție de a nu formula obiecții la un act delegat
- 12.1.2017 - REGULAMENTUL DELEGAT (UE) …/… AL COMISIEI din 1.12.2016 de completare a Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului cu privire la standardele tehnice de reglementare pentru aplicarea de limite ale pozițiilor în cazul instrumentelor financiare derivate pe mărfuri - intenție de a nu formula obiecții la un act delegat
- 12.1.2017 - REGULAMENTUL DELEGAT (UE) …/… AL COMISIEI din 5.12.2016 de modificare a anexei II la Regulamentul (UE) nr. 978/2012 al Parlamentului European și al Consiliului de aplicare a unui sistem generalizat de preferințe tarifare - Intenție de a nu formula obiecții la un act delegat
- 12.1.2017 - Poziția comună 2001/931/PESC a Consiliului privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului și Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 al Consiliului privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului
- 11.1.2017 - REGULAMENT DELEGAT AL COMISIEI (UE) .../... din 11.11.2016, de completare a Regulamentului (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește parametrii pentru calcularea sancțiunilor în fonduri bănești pentru decontările neexecutate și operațiunile CSD-urilor în statele membre gazdă - intenție de a nu formula obiecții la un act delegat
- 11.1.2017 - Trei acte delegate de completare a Regulamentului (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European și al Consiliului - intenție de a nu formula obiecții la actele delegate
- 11.1.2017 - Transmiterea spre aprobare a unor noi proiecte de desene pentru monede comemorative italiene de 2 euro
- 11.1.2017 - Poziția comună 2001/931/PESC a Consiliului privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului și Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 al Consiliului privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului
- 10.1.2017 - Cea de a 3490-a reuniune a Consiliului Uniunii Europene (Justiție și Afaceri Interne), desfășurată la Luxemburg la 13 și 14 octombrie 2016
- 10.1.2017 - Cea de a 3490-a reuniune a Consiliului Uniunii Europene (Justiție și Afaceri Interne), desfășurată la Luxemburg la 13-14 octombrie 2016
- 6.1.2017 - Solicitare de evaluare a riscurilor unei noi substanțe psihoactive: N-(1-fenetilpiperidin-4-il)-N-fenilacrilamidă (acriloilfentanil)
- 6.1.2017 - DECIZIE A COMITETULUI POLITIC ȘI DE SECURITATE de numire a comandantului misiunii UE pentru misiunea PSAC de instruire militară a Uniunii Europene în Republica Centrafricană (EUTM RCA) (EUTM RCA/1/2017)
- 6.1.2017 - DECIZIE A COMITETULUI POLITIC ȘI DE SECURITATE de prelungire a mandatului șefului misiunii Uniunii Europene de consolidare a capacităților în Somalia (EUCAP Somalia/1/2017)
- 5.1.2017 - DECIZIE A COMITETULUI POLITIC ȘI DE SECURITATE de prelungire a mandatului șefului misiunii Uniunii Europene de consiliere pentru reforma sectorului securității civile în Ucraina (EUAM Ucraina) (EUAM UKRAINE/1/2017)
- 22.12.2016 - ANEXĂ la Propunere de DECIZIE A CONSILIULUI privind poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii Europene, în cadrul Consiliului Membrilor Consiliului Oleicol Internațional (IOC)
- 22.12.2016 - Propunere de DECIZIE A CONSILIULUI privind poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii Europene, în cadrul Consiliului Membrilor Consiliului Oleicol Internațional (IOC)
- 21.12.2016 - ANEXĂ la propunerea de decizie a Consiliului privind poziția care va fi adoptată de Uniune în cadrul grupului de lucru al participanților la acordul OCDE privind creditele la export care beneficiază de susținere oficială referitor la normele privind stabilirea prețurilor de referință pe piață - Text de compromis al Președinției
- 21.12.2016 - Propunere de decizie a Consiliului privind poziția care va fi adoptată de Uniune în cadrul grupului de lucru al participanților la acordul OCDE privind creditele la export care beneficiază de susținere oficială referitor la normele privind stabilirea prețurilor de referință pe piață + ANEXĂ - Adoptare
- 21.12.2016 - Poziția comună 2001/931/PESC a Consiliului privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului și Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 al Consiliului privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului Rezultatele revizuirii listei persoanelor, grupurilor și entităților implicate în acte teroriste care trebuie realizată în temeiul articolului 1 alineatul (6) din Poziția comună 2001/931/PESC și al articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 al Consiliului Adoptarea unei decizii a Consiliului de actualizare a listei persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică articolele 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931/PESC privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului și de abrogare a Deciziei 2015/2430/PESC Adoptarea unui regulament de punere în aplicare al Consiliului privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) ... (titlu incomplet)
- 20.12.2016 - ANEXE la REGULAMENTUL DELEGAT AL COMISIEI de completare a Regulamentului (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 cu privire la standarde tehnice de reglementare în materie de autorizare, supraveghere și cerințe operaționale pentru depozitarii centrali de titluri de valoare
- 16.12.2016 - DECIZIA CONSILIULUI privind aderarea UE la Comitetul consultativ internațional al bumbacului (CCIB) - Regulamentul de procedură al Comitetului consultativ internațional al bumbacului
- 15.12.2016 - Propunere de DECIZIE A CONSILIULUI privind aderarea UE la Comitetul consultativ internațional al bumbacului (CCIB) - Acordul Consiliului - Solicitarea aprobării Parlamentului European
- 14.12.2016 - Cea de a 3488-a reuniune a Consiliului Uniunii Europene (Afaceri Economice și Financiare), desfășurată la Luxemburg la 11 octombrie 2016
- 7.12.2016 - REGULAMENTUL DELEGAT (UE) …/… AL COMISIEI din 5.12.2016 de modificare a anexei II la Regulamentul (UE) nr. 978/2012 al Parlamentului European și al Consiliului de aplicare a unui sistem generalizat de preferințe tarifare
- 2.12.2016 - REGULAMENTUL DELEGAT (UE) …/… AL COMISIEI din 1.12.2016 de completare a Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului cu privire la standardele tehnice de reglementare pentru aplicarea de limite ale pozițiilor în cazul instrumentelor financiare derivate pe mărfuri
- 2.12.2016 - REGULAMENTUL DELEGAT (UE) …/… AL COMISIEI din 1.12.2016 de completare a Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare referitoare la criteriile pe baza cărora se stabilește când o activitate trebuie considerată ca fiind auxiliară în raport cu activitatea principală
- 1.12.2016 - Cea de a 3496-a reuniune a Consiliului Uniunii Europene (Afaceri Externe/Comerț), desfășurată la Bruxelles la 11 noiembrie 2016
- 25.11.2016 - Cea de a 3490-a reuniune a Consiliului Uniunii Europene (Justiție și Afaceri Interne), desfășurată la Luxemburg la 13-14 octombrie 2016
- 25.11.2016 - Cea de a 3498-a reuniune a Consiliului Uniunii Europene (Afaceri Externe), desfășurată la Bruxelles la 14 și 15 noiembrie 2016
- 24.11.2016 - Cea de a 3490-a reuniune a Consiliului Uniunii Europene (Justiție și Afaceri Interne), desfășurată la Luxemburg la 13 și 14 octombrie 2016
- 22.11.2016 - Cea de a 3499-a reuniune a Consiliului Uniunii Europene (Afaceri Generale), desfășurată la Bruxelles la 15-16 noiembrie 2016
- 21.11.2016 - Cea de a 3495-a reuniune a Consiliului Uniunii Europene (Afaceri Economice și Financiare), desfășurată la Bruxelles la 8 noiembrie 2016
- 21.11.2016 - Cea de a 3496-a reuniune a Consiliului Uniunii Europene (Afaceri Externe/Comerț), desfășurată la Bruxelles la 11 noiembrie 2016
- 15.11.2016 - Cea de a 3488-a reuniune a Consiliului Uniunii Europene (Afaceri Economice și Financiare), desfășurată la Luxemburg la 11 octombrie 2016
- 14.11.2016 - REGULAMENTUL DELEGAT (UE) …/… AL COMISIEI din 11.11.2016 de completare a Regulamentului (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru detalierea conținutului raportărilor referitoare la decontarea internalizată
- 14.11.2016 - ANEXE la REGULAMENTUL DELEGAT AL COMISIEI de completare a Regulamentului (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 cu privire la standarde tehnice de reglementare în materie de autorizare, supraveghere și cerințe operaționale pentru depozitarii centrali de titluri de valoare
- 14.11.2016 - REGULAMENTUL DELEGAT (UE) …/… AL COMISIEI din 11.11.2016 de completare a Regulamentului (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 cu privire la standarde tehnice de reglementare în materie de autorizare, supraveghere și cerințe operaționale pentru depozitarii centrali de titluri de valoare
- 14.11.2016 - ANEXĂ la REGULAMENTUL DELEGAT AL COMISIEI de completare a Regulamentului (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare referitoare la anumite cerințe prudențiale pentru depozitarii centrali de titluri de valoare și instituțiile de credit desemnate care oferă servicii auxiliare de tip bancar
- 14.11.2016 - REGULAMENTUL DELEGAT (UE) …/… AL COMISIEI din 11.11.2016 de completare a Regulamentului (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare referitoare la anumite cerințe prudențiale pentru depozitarii centrali de titluri de valoare și instituțiile de credit desemnate care oferă servicii auxiliare de tip bancar
- 14.11.2016 - ANEXĂ la REGULAMENTUL DELEGAT AL COMISIEI (EU) .../... din XXX de completare a Regulamentului (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește parametrii pentru calcularea sancțiunilor în fonduri bănești pentru decontările neexecutate și operațiunile CSD-urilor în statele membre gazdă
- 14.11.2016 - REGULAMENTUL DELEGAT (UE) …/… AL COMISIEI din 11.11.2016 de completare a Regulamentului (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește parametrii pentru calcularea sancțiunilor în fonduri bănești pentru decontările neexecutate și operațiunile CSD-urilor în statele membre gazdă
- 28.10.2016 - Cea de a 3490-a reuniune a Consiliului Uniunii Europene (Justiție și Afaceri Interne), desfășurată la Luxemburg la 13 și 14 octombrie 2016
- 28.10.2016 - Cea de a 3490-a reuniune a Consiliului Uniunii Europene (Justiție și Afaceri Interne), desfășurată la Luxemburg la 13-14 octombrie 2016
- 25.10.2016 - Cea de a 3488-a reuniune a Consiliului Uniunii Europene (Afaceri Economice și Financiare), desfășurată la Luxemburg la 11 octombrie 2016
Următoarele documente conexe nu sunt disponibile în limba dumneavoastră
- 17.1.2017 - Draft Council Implementing Decision setting out a recommendation on addressing the deficiencies identified in the 2016 evaluation on the application of the Schengen acquis in the field of the Schengen Information System by Luxembourg
- 17.1.2017 - Proposal for a Regulation on the establishment of the European Public Prosecutor's Office - Preparation for a general approach
- 16.1.2017 - Draft Council Implementing Decision setting out a recommendation on addressing the deficiencies identified in the 2016 evaluation of Italy on the application of the Schengen acquis in the field of the Schengen Information System
- 16.1.2017 - Pending requests of the PANA committee of inquiry addressed to the Council and member States
- 12.1.2017 - Draft EU Common Position on the post-UNGASS process
- 12.1.2017 - EU Common Position on the post-UNGASS process
- 10.1.2017 - POLITICAL AND SECURITY COMMITTEE DECISION extending the mandate of the Head of the European Union Capacity Building Mission in Somalia (EUCAP Somalia/1/2017) - Authorisation for publication in the Official Journal
- 10.1.2017 - POLITICAL AND SECURITY COMMITTEE DECISION appointing the EU Mission Commander for the European Union CSDP Military Training Mission in the Central African Republic (EUTM RCA) (EUTM RCA/1/2017) - Authorisation for publication in the Official Journal
- 5.1.2017 - POLITICAL AND SECURITY COMMITTEE DECISION extending the mandate of the Head of Mission of the European Union Advisory Mission for Civilian Security Sector Reform Ukraine (EUAM Ukraine) (EUAM Ukraine/1/2017) - Authorisation for publication in the Official Journal
- 14.12.2016 - Request for risk assessment on new psychoactive substance N-(1-phenethylpiperidin-4-yl)-N-phenylacrylamide (acryloylfentanyl)