- Consiliul Uniunii Europene
Coreper II, 20 septembrie 2017
Informații practice
Meeting n° 258118 Justus Lipsius miercuri, 20 septembrie 2017 10:00 Sala EB S5
Documente conexe
- 22.9.2017 - Propunere de decizie a Consiliului privind poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii Europene, în cadrul Comitetului executiv al Programului Înaltului Comisariat al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați Adoptare
- 19.9.2017 - DECIZIE A CONSILIULUI de abrogare a Deciziei 2009/415/CE privind existența unui deficit excesiv în Grecia
- 19.9.2017 - DECIZIE A CONSILIULUI privind poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii Europene, în cadrul Consiliului internațional al zahărului, în ceea ce privește prelungirea Acordului internațional privind zahărul din 1992
- 19.9.2017 - Proiect de proceduri standard de operare între UE și Bangladesh pentru identificarea și returnarea persoanelor care nu dețin autorizație de ședere
- 19.9.2017 - DECIZIE DE PUNERE ÎN APLICARE A CONSILIULUI privind punerea în aplicare a Deciziei 2013/255/PESC privind măsuri restrictive împotriva Siriei
- 19.9.2017 - DECIZIE A CONSILIULUI privind măsuri restrictive având în vedere situația din Mali
- 19.9.2017 - REGULAMENT DE PUNERE ÎN APLICARE AL CONSILIULUI privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 36/2012 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria
- 19.9.2017 - DECIZIE A CONSILIULUI privind poziția care urmează să fie adoptată de Uniunea Europeană în cadrul Comitetului APE instituit prin Acordul interimar de instituire a unui cadru pentru un acord de parteneriat economic între statele din Africa de Est și de Sud, pe de o parte, și Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de altă parte, privind aderarea Republicii Croația la Uniunea Europeană și modificarea listei țărilor și teritoriilor asociate cu Uniunea Europeană
- 19.9.2017 - REGULAMENT AL CONSILIULUI privind măsuri restrictive având în vedere situația din Mali
- 19.9.2017 - Prioritățile parteneriatului UE-Armenia
- 19.9.2017 - Relațiile cu Republica Armenia: proiect de decizie a Consiliului privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Consiliului de cooperare instituit prin Acordul de parteneriat și cooperare dintre Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Armenia, pe de altă parte, cu privire la adoptarea priorităților parteneriatului UE-Armenia
- 19.9.2017 - Proiect de decizie a Consiliului privind măsuri restrictive având în vedere situația din Mali și Proiect de regulament al Consiliului privind măsuri restrictive având în vedere situația din Mali - transpunerea RCSONU 2374 (2017)
- 19.9.2017 - Proiect de decizie de punere în aplicare a Consiliului privind punerea în aplicare a Deciziei 2013/255/PESC privind măsuri restrictive împotriva Siriei și Proiect de regulament de punere în aplicare al Consiliului privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 36/2012 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria - actualizarea informațiilor
- 19.9.2017 - Cea de a 2641-a reuniune a COMITETULUI REPREZENTANȚILOR PERMANENȚI (partea II)
- 18.9.2017 - REZOLUȚII și DECIZII adoptate de Parlamentul European în perioada sa de sesiune de la Strasbourg din 11-14 septembrie 2017
- 18.9.2017 - Poziție în primă lectură a Consiliului în vederea adoptării unei DIRECTIVE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI de modificare a Deciziei-cadru 2004/757/JAI a Consiliului pentru a include noi substanțe psihoactive în definiția termenului „drog” și de abrogare a Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului – Proiect de expunere de motive a Consiliului
- 18.9.2017 - DECIZIE A CONSILIULUI privind poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii Europene, în cadrul Consiliului de cooperare instituit prin Acordul de parteneriat și cooperare dintre Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Armenia, pe de altă parte, cu privire la adoptarea priorităților parteneriatului UE-Armenia
- 18.9.2017 - Consiliul European (19-20 octombrie 2017) - Proiect adnotat de ordine de zi
- 18.9.2017 - Proiect de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a Fondului european pentru dezvoltare durabilă (FEDD), a garanției FEDD și a Fondului de garantare FEDD (prima lectură) - Adoptarea actului legislativ
- 18.9.2017 - Propunere de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Deciziei-cadru 2004/757/JAI a Consiliului pentru a include noi substanțe psihoactive în definiția termenului „drog” și de abrogare a Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului (primă lectură) - Adoptarea poziției Consiliului în primă lectură și a expunerii de motive a Consiliului
- 18.9.2017 - Proiect de poziție a UE privind lista de angajamente propuse pentru a fi prezentate de către UE cu ocazia conferinței „Oceanul nostru” (Malta, 5-6 octombrie 2017) = aprobare
- 18.9.2017 - Lista angajamentelor propuse pentru a fi prezentate de către UE cu ocazia conferinței „Oceanul nostru” (Malta, 5-6 octombrie 2017)
- 18.9.2017 - Propunere de DECIZIE A CONSILIULUI privind poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii Europene, în cadrul Comitetului executiv al Programului Înaltului Comisariat al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați
- 18.9.2017 - DECIZIE A CONSILIULUI de autorizare a Comisiei Europene în vederea negocierii unor instrumente privind executarea acordurilor de soluționare a litigiilor comerciale internaționale rezultate în urma concilierii în cadrul Comisiei Organizației Națiunilor Unite pentru Dreptul Comercial Internațional (UNCITRAL)
- 18.9.2017 - Proiect de decizie a Consiliului de autorizare a Comisiei în vederea negocierii unor instrumente privind executarea acordurilor de soluționare a litigiilor comerciale internaționale rezultate în urma concilierii în cadrul Comisiei Organizației Națiunilor Unite pentru Dreptul Comercial Internațional (UNCITRAL) - Adoptare
- 15.9.2017 - Poziţie în primă lectură a Consiliului în vederea adoptării unei DIRECTIVE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI de modificare a Deciziei-cadru 2004/757/JAI a Consiliului pentru a include noi substanțe psihoactive în definiția termenului „drog” și de abrogare a Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului
- 15.9.2017 - Decizie a Consiliului privind încheierea Acordului-cadru de parteneriat și cooperare dintre Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Republica Filipine, pe de altă parte - Adoptare
- 15.9.2017 - DECIZIE A CONSILIULUI privind încheierea în numele Uniunii a Acordului-cadru dintre Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Australia, pe de altă parte - Solicitarea aprobării Parlamentului European
- 15.9.2017 - Proiect de decizie a Consiliului de numire a unui membru, propus de Republica Italiană, în cadrul Comitetului Economic și Social European - Adoptare
- 15.9.2017 - DECIZIE A CONSILIULUI de numire a unui supleant, propus de Republica Austria, în cadrul Comitetului Regiunilor
- 15.9.2017 - Proiect de decizie a Consiliului de numire a unui supleant, propus de Republica Austria, în cadrul Comitetului Regiunilor - Adoptare
- 15.9.2017 - Proiect de concluzii ale Consiliului privind Raportul special nr. 4/2017 al Curții de Conturi Europene intitulat „Protejarea bugetului UE de cheltuieli neconforme cu reglementările: în perioada 2007-2013, Comisia a recurs în mai mare măsură la măsuri preventive și la corecții financiare în cadrul politicii de coeziune” - Adoptare
- 15.9.2017 - DECIZIE A CONSILIULUI de numire a doi membri și a doi supleanți, propuși de Regatul Țărilor de Jos, în cadrul Comitetului Regiunilor
- 15.9.2017 - Proiect de decizie a Consiliului de numire a doi membri și a doi supleanți, propuși de Regatul Țărilor de Jos, în cadrul Comitetului Regiunilor - Adoptare
- 15.9.2017 - Scrisoare de intenție cu privire la pregătirea programului de lucru al Comisiei pentru 2018
- 15.9.2017 - Proiect de decizie a Consiliului privind politica datelor deschise a Consiliului și reutilizarea documentelor Consiliului - Adoptare
- 14.9.2017 - Poziţie în primă lectură a Consiliului în vederea adoptării unei DIRECTIVE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI de modificare a Deciziei-cadru 2004/757/JAI a Consiliului pentru a include noi substanțe psihoactive în definiția termenului „drog” și de abrogare a Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului
- 14.9.2017 - DECIZIE A CONSILIULUI privind politica de deschidere a datelor a Consiliului și reutilizarea documentelor Consiliului
- 14.9.2017 - Regulamentul delegat (UE) …/… al Comisiei din 28.8.2017 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2017/565 în ceea ce privește precizarea definiției operatorilor independenți în sensul Directivei 2014/65/UE - intenție de a nu formula obiecții la un act delegat
- 14.9.2017 - Regulamentul delegat (UE) …/… al Comisiei din 4.9.2017 de completare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru publicarea activelor grevate și negrevate cu sarcini = intenție de a nu formula obiecții la un act delegat
- 14.9.2017 - Proiect de decizie a Consiliului de stabilire a poziției Uniunii Europene în vederea adoptării unei decizii a Comitetului APE instituit prin Acordul interimar de instituire a unui cadru pentru un acord de parteneriat economic între state din Africa de Est și de Sud, pe de o parte, și Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de altă parte, privind aderarea Republicii Croația la Uniunea Europeană și modificarea listei țărilor și teritoriilor asociate cu Uniunea Europeană - Adoptare
- 13.9.2017 - REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI de instituire a Fondului european pentru dezvoltare durabilă (FEDD), a garanției FEDD și a Fondului de garantare FEDD
- 13.9.2017 - Transmiterea spre aprobare a unui nou proiect de desen pentru moneda comemorativă de 2 euro a Italiei
- 12.9.2017 - DECIZIE A CONSILIULUI de numire a unui membru, propus de Republica Italiană, în cadrul Comitetului Economic și Social European
- 12.9.2017 - Proiect de decizie a Consiliului de numire a unui membru, propus de Republica Italiană, în cadrul Comitetului Economic și Social European - Adoptare
- 12.9.2017 - Regulamentul delegat (UE) …/… al Comisiei din 22.8.2017 de modificare a Regulamentului delegat (UE) nr. 522/2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1301/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește normele detaliate privind principiile aplicabile procedurilor de selectare și de gestionare a acțiunilor inovatoare în domeniul dezvoltării urbane durabile care urmează să fie sprijinite de Fondul european de dezvoltare regională - Intenție de a nu formula obiecții la un act delegat
- 12.9.2017 - Regulamentul delegat (UE) …/… al Comisiei din 29.8.2017 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2015/2195 al Comisiei de completare a Regulamentului (UE) nr. 1304/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind Fondul social european, în ceea ce privește definirea baremelor standard pentru costuri unitare și a sumelor forfetare pentru rambursarea cheltuielilor statelor membre de către Comisie - Intenție de a nu formula obiecții la un act delegat
- 12.9.2017 - Proiect de concluzii ale Consiliului privind Raportul special nr. 4/2017 al Curții de Conturi Europene intitulat „Protejarea bugetului UE de cheltuieli neconforme cu reglementările: în perioada 2007-2013, Comisia a recurs în mai mare măsură la măsuri preventive și la corecții financiare în cadrul politicii de coeziune” - Adoptare
- 11.9.2017 - Proiect de decizie a Consiliului privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Consiliului Internațional al Zahărului, în ceea ce privește prelungirea Acordului internațional din 1992 privind zahărul - Adoptare
- 11.9.2017 - DECIZIE A CONSILIULUI de numire a doi membri, propuși de România, în cadrul Comitetului Regiunilor
- 11.9.2017 - Proiect de decizie a Consiliului de numire a doi membri, propuși de România, în cadrul Comitetului Regiunilor - Adoptare
- 11.9.2017 - DECIZIE A CONSILIULUI de numire a unui membru și a unui supleant, propuși de Republica Lituania, în cadrul Comitetului Regiunilor
- 11.9.2017 - Proiect de decizie a Consiliului de numire a unui membru și a unui supleant, propuși de Republica Lituania, în cadrul Comitetului Regiunilor - Adoptare
- 11.9.2017 - Recomandare către Consiliu privind aprobarea unui produs criptografic evaluat de o a doua parte
- 11.9.2017 - Recomandare către Consiliu privind aprobarea unui produs criptografic evaluat de o a doua parte
- 8.9.2017 - DECIZIE A CONSILIULUI de abrogare a Deciziei 2009/415/CE privind existența unui deficit excesiv în Grecia
- 8.9.2017 - Proiectul de decizie de punere în aplicare a Consiliului privind aplicarea unor măsuri de control în cazul N-(1-fenetilpiperidin-4-il)-N-fenilacrilamidei (acriloilfentanil)
- 6.9.2017 - ANEXE la REGULAMENTUL DELEGAT (UE) .../... AL COMISIEI de completare a Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru publicarea activelor grevate și negrevate cu sarcini
- 6.9.2017 - REGULAMENTUL DELEGAT (UE) …/… AL COMISIEI din 4.9.2017 de completare a Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru publicarea activelor grevate și negrevate cu sarcini
- 1.9.2017 - Transmiterea spre aprobare a unui nou proiect de desen pentru moneda comemorativă de 2 euro a Sloveniei
- 29.8.2017 - REGULAMENTUL DELEGAT (UE) …/… AL COMISIEI din 28.8.2017 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2017/565 în ceea ce privește precizarea definiției operatorilor independenți în sensul Directivei 2014/65/UE
- 29.8.2017 - ANEXE la REGULAMENTUL DELEGAT (UE) …/… AL COMISIEI de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2015/2195 al Comisiei de completare a Regulamentului (UE) nr. 1304/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind Fondul social european, în ceea ce privește definirea baremelor standard pentru costuri unitare și a sumelor forfetare pentru rambursarea cheltuielilor statelor membre de către Comisie
- 29.8.2017 - REGULAMENTUL DELEGAT (UE) …/… AL COMISIEI din 29.8.2017 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2015/2195 al Comisiei de completare a Regulamentului (UE) nr. 1304/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind Fondul social european, în ceea ce privește definirea baremelor standard pentru costuri unitare și a sumelor forfetare pentru rambursarea cheltuielilor statelor membre de către Comisie
- 23.8.2017 - REGULAMENTUL DELEGAT (UE) …/… AL COMISIEI din 22.8.2017 de modificare a Regulamentului delegat (UE) nr. 522/2014 al Comisiei de completare a Regulamentului (UE) nr. 1301/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește normele detaliate privind principiile aplicabile procedurilor de selectare și de gestionare a acțiunilor inovatoare în domeniul dezvoltării urbane durabile care urmează să fie sprijinite de Fondul european de dezvoltare regională
- 26.7.2017 - Transmiterea spre aprobare a unui nou proiect de desen pentru moneda comemorativă de 2 euro a Spaniei
- 25.7.2017 - Transmiterea spre aprobare a unui nou proiect de desen pentru moneda comemorativă de 2 euro a Luxemburgului
- 30.5.2017 - Proiect de DECIZIE DE PUNERE ÎN APLICARE A CONSILIULUI privind aplicarea unor măsuri de control în cazul N-(1-fenetilpiperidin-4-il)-N-fenilacrilamidei (acriloilfentanil)
- 6.1.2017 - DECIZIE A CONSILIULUI privind încheierea în numele Uniunii a Acordului-cadru dintre Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Australia, pe de altă parte
- 2.2.2015 - DECIZIE A CONSILIULUI privind încheierea, în numele Uniunii, a Acordului-cadru de parteneriat și cooperare între Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Republica Filipine, pe de altă parte
- 25.1.2011 - Acord-cadru de parteneriat şi cooperare între Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Republica Filipine, pe de altă parte
- 21.1.2011 - Acord-cadru de parteneriat şi cooperare între Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Republica Filipine, pe de altă parte
Următoarele documente conexe nu sunt disponibile în limba dumneavoastră