Skip to content
  • Consiliul Uniunii Europene
  • Comunicat de presă
  • 30 iunie 2015 13:30

Emisiile provenite de la instalațiile medii de ardere: statele membre confirmă acordul cu Parlamentul

Comitetul Reprezentanților Permanenți (Coreper) al Consiliului a confirmat acordul cu Parlamentul European privind o nouă directivă care vizează limitarea emisiilor de anumiți poluanți provenind de la instalațiile medii de ardere. Aceste norme noi fac parte din pachetul legislativ pentru un aer curat, care vizează îmbunătățirea calității aerului în UE.

Noua directivă stabilește valorile-limită ale emisiilor pentru anumiți poluanți, în speță dioxidul de sulf, oxizii de azot și praful. Aceste limite vor fi aplicate pentru instalațiile de ardere noi și existente de mărime medie (între 1 și 50 MW). 

„Pentru a îmbunătăți calitatea aerului pe care îl respirăm, este necesară combaterea poluării aerului la sursă. Cu această directivă finalizăm cadrul de reglementare pentru emisiile provenite din sectorul specific proceselor de ardere. Acest element-cheie care lipsea va contribui la reducerea semnificativă a riscurilor potențiale pentru sănătatea umană și pentru mediu”, a spus ministrul leton Kaspars Gerhards, președintele Consiliului Mediu din cadrul președinției letone.

Termene

Comparativ cu propunerea inițială a Comisiei Europene, textul convenit introduce regimuri diferențiate pentru instalațiile de ardere existente, în funcție de dimensiunea acestora. Aceasta are ca scop reducerea costurilor pentru instalațiile cele mai mici, menținând în același timp un nivel ridicat de protecție a mediului.

Instalațiilor existente mai mari (5-50 MW) li se vor aplica limite din 2025, iar celor mai mici (1-5 MW) din 2030. Instalațiile noi vor trebui să respecte limitele după o perioadă de transpunere de doi ani de la intrarea în vigoare. 

Până în 2030 pot fi acordate termene extinse pentru intrarea în conformitate pentru anumite instalații, în special pentru:

  • sistemele de încălzire centralizată
  • instalațiile care utilizează biomasă drept combustibil principal
  • instalațiile care fac parte din mici sisteme izolate (de exemplu, în insule)
  • instalații specifice legate la un sistem național de transport al gazelor naturale

Alte modificări aduse propunerii

În zonele care nu respectă valorile-limită pentru calitatea aerului ale UE, statele membre evaluează necesitatea de a aplica limite mai stricte pentru fiecare dintre instalații în parte.

Textul convenit include norme pentru monitorizarea emisiilor pentru un alt poluant: monoxidul de carbon. Comisia va ține seama de rezultatele pertinente în cadrul unei revizuiri viitoare.

În plus, Comisia este invitată să evalueze, în cadrul unei reexaminări, avantajele stabilirii de standarde minime în materie de eficiență energetică în conformitate cu cele mai bune tehnici disponibile.

Acoperirea unui vid

În timp ce instalațiile mai mici sau mai mari fac deja obiectul unor directive UE specifice, emisiile provenite de la instalațiile medii de ardere nu sunt încă reglementate la nivelul UE. Noile norme urmăresc să acopere acest vid pentru a completa cadrul de reglementare pentru sectorul specific proceselor de ardere, care constituie o sursă importantă de anumiți poluanți.

Context și măsuri viitoare

La 18 decembrie 2013, Comisia a înaintat propunerea sa Consiliului și Parlamentului European, ca parte a programului „Aer curat pentru Europa”. La 23 iunie 2015, președinția Consiliul și Parlamentul au ajuns în cadrul unui trilog la un acord provizoriu, care a fost confirmat de Coreper.   

Noul act legislativ va fi înaintat Parlamentului European, pentru un vot în primă lectură, și ulterior Consiliului, spre adoptare finală.

Contacte presă

În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.

Ultima revizuire: 14 ianuarie 2024