- Consiliul Uniunii Europene
- Comunicat de presă
- 17 iunie 2022 15:00
Instrumentul pentru achiziții publice internaționale: Consiliul dă undă verde noilor norme care promovează reciprocitatea
Consiliul a adoptat astăzi un regulament care vizează promovarea reciprocității în ceea ce privește accesul la piețele internaționale de achiziții publice.
Acest act legislativ va permite instituirea unui nou instrument de politică comercială care urmărește să asigure că întreprinderile din UE au acces și condiții de concurență echitabile pe piețele de achiziții publice din țări terțe, sporind astfel oportunitățile de afaceri pentru aceste întreprinderi. În momentul de față, piețele de achiziții publice reprezintă între 15% și 20% din PIB-ul mondial.
Piețele de achiziții publice din UE sunt printre cele mai mari la nivel mondial din punct de vedere valoric și sunt în mare măsură deschise concurenței. În schimb, întreprinderile europene nu au întotdeauna acces în aceleași condiții la piețele de achiziții publice din țările terțe, unde sunt adesea supuse unor practici restrictive discriminatorii. Mai puțin de jumătate din piețele mondiale de achiziții publice sunt în prezent deschise întreprinderilor europene.
Instrumentul pentru achiziții publice va promova o mai mare reciprocitate în deschiderea piețelor de achiziții publice. Acesta va conferi Comisiei competențe de a realiza anchete și îi va permite să adopte măsuri în interesul Uniunii. În cazul în care constată că există restricționări grave și recurente ale accesului întreprinderilor europene pe piețele de achiziții publice dintr-o țară terță și că, după consultări cu țara terță în cauză, aceste bariere persistă, Comisia poate impune, ca răspuns, măsuri care să limiteze accesul întreprinderilor din țara respectivă la piețele de achiziții publice și de concesiuni din Uniune. Această limitare a accesului se poate face fie prin aplicarea unei penalități la notarea ofertelor depuse de operatorii economici din țara respectivă, fie prin excluderea totală a acestor oferte de la procedurile de atribuire.
În orice caz, pentru a evita aplicarea unor astfel de măsuri, este suficient ca țările terțe să pună capăt practicilor lor restrictive. Angajamentele existente asumate de Uniune, inclusiv în temeiul Acordului OMC privind achizițiile publice și al acordurilor comerciale bilaterale, nu sunt afectate de acest instrument.
Măsurile IPI se aplică numai operatorilor economici, bunurilor și serviciilor din țări terțe care nu au încheiat un acord internațional cu UE privind achizițiile publice sau al căror acord nu acoperă angajamente de deschidere a piețelor privind astfel de bunuri sau servicii și nu se aplică țărilor cel mai puțin dezvoltate care beneficiază de regimul „Totul în afară de arme”.
Context și etapele următoare
La 29 ianuarie 2016, Comisia a publicat o propunere modificată de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind accesul bunurilor și al serviciilor din țări terțe pe piața internă a achizițiilor publice a Uniunii și procedurile de sprijinire a negocierilor referitoare la accesul bunurilor și al serviciilor din Uniune pe piețele achizițiilor publice din țări terțe. O propunere anterioară adoptată de Comisie la 21 martie 2012 nu a primit sprijinul majorității calificate necesare în cadrul Consiliului.
Consiliul a aprobat mandatul său de negociere la 2 iunie 2021 și a ajuns la un compromis politic cu Parlamentul European la 14 martie 2022, în cadrul celui de al cincilea trilog informal.
Întrucât regulamentul a fost adoptat în primă lectură de Parlamentul European și de Consiliu, acesta va fi semnat și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, înainte de a intra în vigoare în a 60-a zi de la data publicării în Jurnalul Oficial.
Contacte presă
-
Maria Daniela Lenzu Press officer
- +32 470 88 04 02
- +32 2 281 21 46
- @daniela_lenzu
În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.
Ultima revizuire: 13 ianuarie 2024