Skip to content
  • Eurogrup

Eurogrupul, 22/04/2016, 22 aprilie 2016

Principalele rezultate

Grecia: situația actuală

Instituțiile și ministrul elen al finanțelor, Euclid Tsakalotos, au informat Eurogrupul cu privire la stadiul actual al primei revizuiri în curs a programului de ajustare macroeconomică pentru Grecia.

Pentru ca revizuirea să poată fi finalizată, instituțiile și autoritățile elene ar trebui să ajungă la un acord cu privire la un pachet cuprinzător de reforme în materie de politici care să fie puse în aplicare de Grecia.

Deși în ultimele săptămâni s-au realizat progrese semnificative, sunt încă necesare eforturi suplimentare în ceea ce privește o serie de domenii de politică, incluzând strategia bugetară și fondul de privatizare.

Eurogrupul a îndemnat autoritățile elene să convină rapid cu instituțiile asupra pachetului de reformă, care ar trebui să cuprindă și aspecte precum măsurile de urgență și creditele neperformante.

Eurogrupul este încrezător că se va putea ajunge la un acord în zilele următoare și, în cazul în care se întâmplă acest lucru, este pregătit să se reunească din nou în cadrul unei reuniuni extraordinare pentru a conveni asupra următoarelor etape în direcția încheierii primei revizuiri.

Discuții tematice privind creșterea economică și locurile de muncă: cadrele naționale de insolvență

Eurogrupul a continuat schimbul de opinii cu privire la cadrele naționale de insolvență și aplicarea acestora, care diferă substanțial între statele membre din zona euro. Discuțiile s-au desfășurat pe baza recomandărilor Consiliului pentru zona euro din 2015 și 2016, formulate în contextul semestrului european, exercițiul anual al UE de coordonare a politicilor.

Existența unor cadre de insolvență cu o bună funcționare este indispensabilă pentru abordarea supraîndatorării și îmbunătățirea capacității băncilor de creditare a economiei. Acest aspect este deosebit de relevant pentru zona euro, întrucât economiile sale componente sunt predispuse la efecte de propagare.

Miniștrii au convenit asupra unui set comun de principii care ar putea servi drept orientări pentru îmbunătățirea acestor cadre naționale. Principiile se axează în mod special pe rapiditatea, previzibilitatea și eficacitatea costurilor acestor cadre.

Prezentarea din partea președintelui mecanismului unic de supraveghere (MUS)

Președintele mecanismului unic de supraveghere (MUS), Danièle Nouy, a prezentat raportul anual al MUS.

Ea a informat, de asemenea, Eurogrupul cu privire la lucrările aflate în desfășurare în vederea armonizării opțiunilor de supraveghere și a prerogativelor discreționare naționale în sectorul bancar din zona euro, în scopul asigurării unor condiții de concurență mai echitabile.

Informare cu privire la supravegherea bugetară

Comisia Europeană a prezentat principalele rezultate ale notificărilor din aprilie 2016 emise de Eurostat în contextul procedurii aplicabile deficitelor excesive (PDE).

În 2015, deficitele și datoriile publice din zona euro s-au situat la 2,1 %, respectiv 90,7 % din PIB.

Miniștrii finanțelor vor analiza în continuare chestiunea supravegherii bugetare și eventualele măsuri din cadrul PDE pe parcursul următoarelor luni, în contextul următoarelor previziuni ale Comisiei din primăvara 2016, precum și prezentarea programelor de stabilitate și programelor naționale de reformă de către statele membre, în contextul semestrului european 2016.

Dosarele reuniunii

Comunicate de presă

Info presă

Contacte presă

  • Johannes Kleis Spokesperson for Eurogroup President

  • +32 478 83 26 64
  • +32 2 281 75 32

În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.

Acreditare și evenimente de presă

Pentru informații generale privind acreditarea, vă rugăm să vizitați această pagină.

Acreditarea de presă pentru summiturile internaționale desfășurate în afara Uniunii Europene va fi gestionată de autoritățile guvernamentale din țara-gazdă.

Rămâneți pe recepție

Alte reuniuni: Eurogrup

Consultați mai multe reuniuni

Ultima revizuire: 13 ianuarie 2025