- Eurogrup
Eurogrupul, 10/10/2016, 10 octombrie 2016
Principalele rezultate
Grecia
Instituțiile și ministrul elen al finanțelor, Euclid Tsakalotos, au informat Eurogrupul cu privire la realizarea a 15 obiective de referință pe care Grecia s-a angajat să pună în aplicare cu ocazia primei revizuiri a programului său de ajustare economică.
Obiectivele de referință includ înființarea fondului de privatizare, reforma sectorului energetic, măsurile referitoare la guvernanța băncilor și instituirea agenției fiscale.
În cadrul reuniunii, Eurogrupul a convenit că punerea în aplicare a obiectivelor de referință ar permite MES să aprobe plata sumei de 1,1 miliarde EUR. Această sumă este dedicată necesităților serviciului datoriei al Greciei.
Restul de 1,7 miliarde EUR urmează să fie plătit de îndată ce datele referitoare la progresul Greciei în domeniul compensării arieratelor pentru luna septembrie au devenit disponibile și instituțiile au oferit o evaluare pozitivă. Plata este condiționată de aprobarea consiliului de administrație al MES. Suma de 1,7 miliarde EUR trebuie să fie utilizată pentru compensarea arieratelor Greciei.
Eurogrupul a adoptat o declarație cu privire la Grecia.
De asemenea, acesta a solicitat autorităților elene să își intensifice colaborarea cu instituțiile pentru a finaliza în timp util cea de a doua revizuire a programului.
Discuție tematică privind creșterea economică și locurile de muncă: sistemele de asistență medicală și îngrijire pe termen lung
Eurogrupul a desfășurat un schimb de opinii cu privire la riscurile pe care cheltuielile cu asistența medicală și îngrijirea pe termen lung le pot genera pentru sustenabilitatea finanțelor publice în zona euro în următoarele decenii.
Obiectivul discuțiilor a fost de a împărtăși cele mai bune practici naționale și lecțiile învățate în acest domeniu de politică, care reprezintă, de obicei, o parte importantă a cheltuielilor administrațiilor publice.
Chestiuni fiscal-bugetare actuale
Eurogrupul este acum pregătit pentru revizuirea anuală cu privire la proiectele de planuri bugetare ale statelor membre din zona euro pentru anul următor. Statele membre trebuie să transmită planurile lor pentru 2017 între 1 și 15 octombrie anul acesta, iar Eurogrupul le va dezbate la 5 decembrie.
Comisia Europeană a informat Eurogrupul cu privire la un dialog structurat pe care l-a avut cu Parlamentul European în ceea ce privește suspendarea fondurilor structurale și de investiții europene pentru Spania și Portugalia.
O propunere a Comisiei privind suspendarea este preconizată în contextul procedurii de deficit excesiv, în urma concluziilor Consiliului din iulie cu privire la absența unor acțiuni efective întreprinse de aceste țări pentru a își corecta deficitele excesive.
Reuniunea G7
Președintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, a informat Eurogrupul cu privire la discuțiile purtate la reuniuni la nivel internațional desfășurate la Washington D.C. la începutul lunii octombrie și la rezultatele acestora.
Dosarele reuniunii
Comunicate de presă
Info presă
Contacte presă
-
Johannes Kleis Spokesperson for Eurogroup President
- +32 478 83 26 64
- +32 2 281 75 32
În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.
Acreditare și evenimente de presă
Pentru informații generale privind acreditarea, vă rugăm să vizitați această pagină.
Acreditarea de presă pentru summiturile internaționale desfășurate în afara Uniunii Europene va fi gestionată de autoritățile guvernamentale din țara-gazdă.
Rămâneți pe recepție
- Abonați-vă la alertele noastre prin e-mail pentru a primi informații actualizate cu privire la această reuniune și la alte reuniuni similare.
- Urmăriți @EUCouncilPress pentru cele mai recente informații de presă.
- Hashtag pe X: #EUROGROUP
Alte reuniuni: Eurogrup
Reuniuni anterioare
Reuniuni viitoare
Ultima revizuire: 13 ianuarie 2025