- Eurogrup
Eurogrupul, 11/07/2016, 11 iulie 2016
Principalele rezultate
Situația economică și financiară din zona euro
Eurogrupul a desfășurat un schimb de opinii cu privire la situația economică și financiară din zona euro. Miniștrii au fost informați de către Comisie și BCE cu privire la evoluțiile piețelor financiare în urma rezultatului referendumului din 23 iunie din Regatul Unit.
Există semne că, după corecțiile inițiale, piețele se stabilizează. Cu toate acestea, incertitudinea predominantă, în special în rândul investitorilor, ar putea afecta perspectivele de creștere pe termen mediu, inclusiv în zona euro.
„Există un grad mare de incertitudine, dar acesta nu schimbă angajamentul nostru de a lua în continuare măsuri în sensul unor politici fiscale solide favorabile creșterii economice, al unor reforme structurale și al reorganizării sectorului bancar. Agenda noastră și angajamentul nostru față de această agendă rămân neschimbate”, a afirmat președintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, după reuniune.
Supravegherea ulterioară aplicării programului în Irlanda și Portugalia
Eurogrupul a fost informat cu privire la principalele rezultate ale celei de a cincea evaluări din cadrul procesului de supraveghere ulterioară aplicării programului în Irlanda și ale celei de a patra evaluări din cadrul procesului de supraveghere ulterioară aplicării programului în Portugalia, ambele efectuate în iunie 2016.
Cele două misiuni de supraveghere ulterioară aplicării programului au concluzionat că atât Irlanda, cât și Portugalia sunt în măsură să ramburseze împrumuturile pe care le-au primit în cadrul programelor lor.
- Declarație în urma celei de a cincea misiuni de supraveghere ulterioară aplicării programului în Irlanda (iunie 2016)
- Declarație în urma celei de a patra misiuni de supraveghere ulterioară aplicării programului în Portugalia (iunie 2016)
Pactul de stabilitate și de creștere - punerea în aplicare în țările din zona euro
Eurogrupul a desfășurat un schimb de opinii cu privire la situația bugetară din Spania și Portugalia. La 7 iulie, Comisia Europeană a adoptat recomandări de decizii ale Consiliului de stabilire a faptului că niciuna dintre aceste țări nu a luat măsuri eficace în vederea corectării deficitului excesiv în intervalul de timp stabilit prin recomandarea Consiliului din 21 iunie 2013.
Deciziile întemeiate pe respectivele recomandări ale Comisiei vor fi adoptate de Consiliul UE.
- Recomandare de decizie a Consiliului de stabilire a faptului că Portugalia nu a luat nicio măsură eficace drept răspuns la Recomandarea Consiliului din 21 iunie 2013
- Recomandare de decizie a Consiliului de stabilire a faptului că Spania nu a luat nicio măsură eficace drept răspuns la Recomandarea Consiliului din 21 iunie 2013
Orientarea fiscală a zonei euro
Eurogrupul a discutat despre orientarea fiscală a zonei euro pe baza programelor naționale de stabilitate prezentate de statele membre din zona euro în contextul semestrului european în luna aprilie a acestui an.
Eurogrupul a convenit că, în ceea ce privește orientarea fiscală agregată la nivelul zonei euro, se prevede o trecere de la ușor expansionistă în 2016 la neutră în linii mari în 2017.
Dezbaterea va contribui la pregătirea de către statele membre a planurilor lor bugetare pentru 2017, care va avea loc în ultima parte a anului în curs.
Discuție tematică privind creșterea economică și locurile de muncă: investițiile din zona euro
Eurogrupul și-a continuat seria de discuții tematice privind creșterea economică și locurile de muncă, concentrându-se, de această dată, asupra investițiilor. Miniștrii au desfășurat un schimb de opinii cu privire la modul de abordare a obstacolelor structurale și în materie de reglementare din calea investițiilor, axându-se în special pe îmbunătățirea eficienței administrației publice, pe mediul de afaceri și pe blocajele specifice cu care se confruntă anumite sectoare.
Această discuție completează inițiativele mai ample, la nivelul UE, menite să stimuleze investițiile.
Relansarea investițiilor este deosebit de importantă pentru a ameliora perspectivele de creștere pe termen scurt și lung ale economiei zonei euro.
Eurogrupul va continua discuțiile în cursul acestui an.
Dosarele reuniunii
Comunicate de presă
Info presă
Contacte presă
-
Johannes Kleis Spokesperson for Eurogroup President
- +32 478 83 26 64
- +32 2 281 75 32
În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.
Acreditare și evenimente de presă
Pentru informații generale privind acreditarea, vă rugăm să vizitați această pagină.
Acreditarea de presă pentru summiturile internaționale desfășurate în afara Uniunii Europene va fi gestionată de autoritățile guvernamentale din țara-gazdă.
Rămâneți pe recepție
- Abonați-vă la alertele noastre prin e-mail pentru a primi informații actualizate cu privire la această reuniune și la alte reuniuni similare.
- Urmăriți @EUCouncilPress pentru cele mai recente informații de presă.
- Hashtag pe X: #EUROGROUP
Alte reuniuni: Eurogrup
Reuniuni anterioare
Reuniuni viitoare
Ultima revizuire: 13 ianuarie 2025