- Consiliul Uniunii Europene
Coreper II, 30 octombrie 2024
Informații practice
Meeting n° 344362 Europa miercuri, 30 octombrie 2024 09:00 Sala EB S5
Documente conexe
- 19.11.2024 - EXTINDERE – Negocierile de aderare cu Albania = Rezultatul examinărilor cu privire la grupul tematic 6: Relații externe
- 31.10.2024 - Precizarea poziției Uniunii cu privire la proiectele de acorduri administrative dintre autoritățile de reglementare din UE și din Regatul Unit și la proiectele de acorduri de lucru dintre operatorii de transport și de sistem de gaze și energie electrică din UE și din Regatul Unit (posibil) – Aprobare
- 30.10.2024 - ANEXĂ la DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE A CONSILIULUI de modificare a Deciziei de punere în aplicare din 4 octombrie 2022 de aprobare a evaluării planului de redresare și reziliență al Țărilor de Jos
- 30.10.2024 - Decizie a Consiliului privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului înființat prin Convenția privind un regim de tranzit comun în ceea ce privește adoptarea unei decizii de modificare a apendicelor III și IIIa la convenția respectivă privind aderarea Georgiei – Adoptare
- 30.10.2024 - DECIZIE A CONSILIULUI privind semnarea, în numele Uniunii Europene, a acordului, sub forma unui schimb de scrisori, de modificare și de completare a Acordului de cooperare științifică și tehnologică dintre Uniunea Europeană și Regatul Hașemit al Iordaniei și, respectiv, de stabilire a clauzelor și condițiilor de participare a Regatului Hașemit al Iordaniei la Parteneriatul în domeniul cercetării și inovării în zona mediteraneeană (PRIMA) - Adoptare DECIZIE A CONSILIULUI privind încheierea acordului, sub forma unui schimb de scrisori, de modificare și de completare a Acordului de cooperare științifică și tehnologică dintre Uniunea Europeană și Regatul Hașemit al Iordaniei și, respectiv, de stabilire a clauzelor și condițiilor de participare a Regatului Hașemit al Iordaniei la Parteneriatul în domeniul cercetării și inovării în zona mediteraneeană (PRIMA) - Solicitarea de către Consiliu a aprobării Parlamentului European = Declarația Comisiei
- 30.10.2024 - ANEXĂ la DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE A CONSILIULUI de modificare a Deciziei de punere în aplicare din 8 septembrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare și reziliență al Cehiei
- 30.10.2024 - Decizie de punere în aplicare a Consiliului de modificare a Deciziei 2009/791/CE de autorizare a Republicii Federale Germania pentru aplicarea în continuare a unei măsuri de derogare de la articolele 168 și 168a din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată – Adoptare
- 30.10.2024 - COMITETUL REPREZENTANȚILOR PERMANENȚI (partea II)
- 30.10.2024 - RELAȚIILE CU TADJIKISTANUL – Stabilirea poziției Uniunii Europene în vederea celei de a 11-a reuniuni a Consiliului de cooperare UE-Tadjikistan (Bruxelles, 18 noiembrie 2024)
- 29.10.2024 - DECIZIE A CONSILIULUI de numire a unui membru și a unui supleant, propuși de Republica Finlanda, în Comitetul Regiunilor
- 29.10.2024 - Decizie a Consiliului de numire a unui membru și a unui supleant, propuși de Republica Finlanda, în Comitetul Regiunilor - Adoptare
- 29.10.2024 - DECIZIE A CONSILIULUI de modificare a Deciziei (PESC) 2021/509 de instituire a Instrumentului european pentru pace
- 29.10.2024 - DECIZIE A CONSILIULUI privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului pentru comerț constituit prin Acordul comercial dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Columbia, Peru și Ecuador, pe de altă parte, în ceea ce privește modificările aduse apendicelor 2, 2A și 5 la anexa II la acordul respectiv – Adoptare
- 29.10.2024 - DECIZIE DE PUNERE ÎN APLICARE A CONSILIULUI de modificare a Deciziei de punere în aplicare din 4 octombrie 2022 de aprobare a evaluării planului de redresare și reziliență al Țărilor de Jos
- 29.10.2024 - Statisticile UE - PROIECT de concluzii ale Consiliului privind statisticile UE pentru anul 2024
- 29.10.2024 - DECIZIE A CONSILIULUI privind o măsură de asistență în cadrul Instrumentului european pentru pace în sprijinul forțelor armate egiptene
- 29.10.2024 - DECIZIE A CONSILIULUI privind o măsură de asistență în cadrul Instrumentului european pentru pace în vederea consolidării capacităților forțelor navale ale Republicii Congo în cadrul arhitecturii de la Yaoundé
- 29.10.2024 - DECIZIE A CONSILIULUI privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului specializat privind energia constituit prin Acordul comercial și de cooperare dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, pe de altă parte, în ceea ce privește înființarea Grupului de lucru privind securitatea aprovizionării
- 29.10.2024 - Proiect de DECIZIE A COMITETULUI SPECIALIZAT PRIVIND ENERGIA CONSTITUIT PRIN ARTICOLUL 8 ALINEATUL (1) LITERA (l) DIN ACORDUL COMERCIAL ȘI DE COOPERARE DINTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI COMUNITATEA EUROPEANĂ A ENERGIEI ATOMICE, PE DE O PARTE, ȘI REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ȘI IRLANDEI DE NORD, PE DE ALTĂ PARTE, în ceea ce privește înființarea unui grup de lucru privind securitatea aprovizionării
- 29.10.2024 - DECIZIE A CONSILIULUI privind semnarea în numele Uniunii Europene a Acordului sub forma unui schimb de scrisori, de modificare și de completare a Acordului de cooperare științifică și tehnologică dintre Uniunea Europeană și Regatul Hașemit al Iordaniei, și, respectiv, de stabilire a clauzelor și condițiilor de participare a Regatului Hașemit al Iordaniei la Parteneriatul în domeniul cercetării și inovării în zona mediteraneeană (PRIMA)
- 29.10.2024 - DECIZIE A CONSILIULUI privind încheierea în numele Uniunii Europene a Acordului sub forma unui schimb de scrisori, de modificare și de completare a Acordului de cooperare științifică și tehnologică dintre Uniunea Europeană și Regatul Hașemit al Iordaniei, și, respectiv, de stabilire a clauzelor și condițiilor de participare a Regatului Hașemit al Iordaniei la Parteneriatul în domeniul cercetării și inovării în zona mediteraneeană (PRIMA)
- 29.10.2024 - DECIZIE A CONSILIULUI privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul comitetului mixt constituit prin Acordul dintre Uniunea Europeană, pe de o parte, și Noua Zeelandă, pe de altă parte, privind participarea Noii Zeelande la programele Uniunii, în ceea ce privește adoptarea regulamentului de procedură al comitetului mixt
- 29.10.2024 - Proiect de DECIZIE A COMITETULUI MIXT UE-NOUA ZEELANDĂ de adoptare a regulamentului său de procedură
- 29.10.2024 - Anexă la DECIZIA CONSILIULUI de autorizare a începerii negocierilor cu Republica Singapore în vederea unui acord privind principiile generale de participare a Republicii Singapore la programele Uniunii și privind asocierea Republicii Singapore la Programul-cadru pentru cercetare și inovare (2021-2027) – Orizont Europa
- 29.10.2024 - DECIZIE DE PUNERE ÎN APLICARE A CONSILIULUI de modificare a Deciziei de punere în aplicare din 8 septembrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare și reziliență al Cehiei
- 29.10.2024 - DECIZIE A CONSILIULUI privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Forumului mondial pentru armonizarea regulamentelor privind vehiculele al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite cu privire la propunerile de modificare a Regulamentelor ONU nr. 0, 10, 13, 13-H, 14, 16, 17, 21, 25, 29, 43, 46, 74, 80, 86, 94, 95, 100, 110, 114, 116, 118, 125, 127, 129, 134, 135, 137, 145, 147, 148, 149, 153, 157, 158, 166, 167 și 171, cu privire la propunerile pentru un nou regulament ONU privind instalarea centurilor de siguranță, a sistemelor de reținere, a sistemelor de reținere pentru copii, a sistemelor ISOFIX de reținere pentru copii și a sistemelor i-Size de reținere pentru copii, la un nou regulament ONU privind dispozitivele de avertizare privind portul centurilor de siguranță, la un nou regulament ONU privind dispozițiile uniforme pentru omologarea comenzii accelerației în legătură cu erorile pe pedală, precum și la un nou regulame
- 28.10.2024 - Decizie a Consiliului de modificare a Deciziei (PESC) 2021/509 de instituire a Instrumentului european pentru pace
- 28.10.2024 - DECIZIE A CONSILIULUI privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului pentru comerț constituit prin Acordul comercial dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Columbia, Peru și Ecuador, pe de altă parte, în ceea ce privește modificările aduse apendicelor 2, 2A și 5 la anexa II la acordul respectiv
- 28.10.2024 - Proiect de DECIZIE A COMITETULUI PENTRU COMERȚ CONSTITUIT PRIN ACORDUL COMERCIAL DINTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI STATELE MEMBRE ALE ACESTEIA, PE DE O PARTE, ȘI COLUMBIA, PERU ȘI ECUADOR, PE DE ALTĂ PARTE de modificare a apendicelor 2, 2A și 5 la anexa II la acordul respectiv
- 28.10.2024 - DECIZIE A CONSILIULUI privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului mixt înființat prin Convenția privind un regim de tranzit comun în ceea ce privește adoptarea unei decizii de modificare a apendicelor III și IIIa la convenția respectivă privind aderarea Georgiei
- 28.10.2024 - Proiect de DECIZIE A COMITETULUI MIXT UE – ȚĂRILE DE TRANZIT COMUN în ceea ce privește modificarea apendicelor III și IIIa la Convenția privind un regim de tranzit comun privind aderarea Georgiei
- 28.10.2024 - DECIZIE A CONSILIULUI de autorizare a începerii negocierilor cu Republica Singapore în vederea unui acord privind principiile generale de participare a Republicii Singapore la programele Uniunii și privind asocierea Republicii Singapore la Programul-cadru pentru cercetare și inovare (2021-2027) – Orizont Europa
- 28.10.2024 - Decizie a Consiliului de numire a cinci membri și a șase supleanți, propuși de Republica Polonă, în Comitetul Regiunilor - Adoptare
- 28.10.2024 - COMITETUL REPREZENTANȚILOR PERMANENȚI (partea II)
- 25.10.2024 - DECIZIE A CONSILIULUI privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului pentru comerț constituit prin Acordul comercial dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Columbia, Peru și Ecuador, pe de altă parte, în ceea ce privește modificările aduse apendicelor 2, 2A și 5 la anexa II la acordul respectiv – Adoptare
- 25.10.2024 - Propunere de DECIZIE A CONSILIULUI privind poziția care trebuie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului specializat privind energia instituit prin Acordul comercial și de cooperare dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, pe de altă parte, în ceea ce privește instituirea Grupului de lucru privind securitatea aprovizionării – Adoptare
- 25.10.2024 - Decizie a Consiliului privind încheierea Acordului dintre Uniunea Europeană și Regatul Norvegiei de modificare a Acordului dintre Uniunea Europeană și Regatul Norvegiei privind cooperarea administrativă, combaterea fraudelor și recuperarea creanțelor în domeniul taxei pe valoarea adăugată – Adoptare
- 25.10.2024 - Acord sub forma unui schimb de scrisori de modificare și de completare a Acordului de cooperare științifică și tehnologică dintre Uniunea Europeană și Regatul Hașemit al Iordaniei și, respectiv, de stabilire a clauzelor și condițiilor de participare a Regatului Hașemit al Iordaniei la Parteneriatul în domeniul cercetării și inovării în zona mediteraneeană (PRIMA)
- 25.10.2024 - Decizie a Consiliului privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului înființat prin Convenția privind un regim de tranzit comun în ceea ce privește adoptarea unei decizii de modificare a apendicelor III și IIIa la convenția respectivă privind aderarea Georgiei – Adoptare
- 25.10.2024 - DECIZIE DE PUNERE ÎN APLICARE A CONSILIULUI de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2018/1994 de autorizare a Croației să introducă o măsură specială de derogare de la articolul 26 alineatul (1) litera (a) și de la articolele 168 și 168a din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată
- 25.10.2024 - DECIZIE DE PUNERE ÎN APLICARE A CONSILIULUI de modificare a Deciziei 2009/791/CE de autorizare a Republicii Federale Germania pentru aplicarea în continuare a unei măsuri de derogare de la articolele 168 și 168a din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată
- 25.10.2024 - Anexă la DECIZIA CONSILIULUI de autorizare a începerii negocierilor cu Republica Singapore în vederea unui acord privind principiile generale de participare a Republicii Singapore la programele Uniunii și privind asocierea Republicii Singapore la Programul-cadru pentru cercetare și inovare – Orizont Europa (2021-2027)
- 25.10.2024 - DECIZIE A CONSILIULUI de autorizare a începerii negocierilor cu Republica Singapore în vederea unui acord privind principiile generale de participare a Republicii Singapore la programele Uniunii și privind asocierea Republicii Singapore la Programul-cadru pentru cercetare și inovare – Orizont Europa (2021-2027) - Adoptare
- 25.10.2024 - DECIZIE A CONSILIULUI privind semnarea, în numele Uniunii Europene, a acordului sub forma unui schimb de scrisori, de modificare și de completare a Acordului de cooperare științifică și tehnologică dintre Uniunea Europeană și Regatul Hașemit al Iordaniei și, respectiv, de stabilire a clauzelor și condițiilor de participare a Regatului Hașemit al Iordaniei la Parteneriatul în domeniul cercetării și inovării în zona mediteraneeană (PRIMA) - Adoptare DECIZIE A CONSILIULUI privind încheierea acordului sub forma unui schimb de scrisori, de modificare și de completare a Acordului de cooperare științifică și tehnologică dintre Uniunea Europeană și Regatul Hașemit al Iordaniei și, respectiv, de stabilire a clauzelor și condițiilor de participare a Regatului Hașemit al Iordaniei la Parteneriatul în domeniul cercetării și inovării în zona mediteraneeană (PRIMA) - Solicitarea de către Consiliu a aprobării Parlamentului European
- 25.10.2024 - DECIZIE A CONSILIULUI privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului mixt instituit prin Acordul dintre Uniunea Europeană, pe de o parte, și Noua Zeelandă, pe de altă parte, privind participarea Noii Zeelande la programele Uniunii, în ceea ce privește adoptarea regulamentului de procedură al Comitetului mixt - Adoptare
- 25.10.2024 - DECIZIE A CONSILIULUI de numire a cinci membri și a șase supleanți, propuși de Republica Polonă, în Comitetul Regiunilor
- 25.10.2024 - Decizie a Consiliului de numire a cinci membri și a șase supleanți, propuși de Republica Polonă, în Comitetul Regiunilor - Adoptare
- 25.10.2024 - ANEXĂ la DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE A CONSILIULUI de modificare a Deciziei de punere în aplicare din 8 septembrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare și reziliență al Cehiei
- 25.10.2024 - Intenția Comisiei de a semna un memorandum de înțelegere privind un parteneriat în domeniul forestier cu Gabonul - Autorizarea semnării unui instrument fără caracter juridic obligatoriu
- 25.10.2024 - Intenția Comisiei de a iniția discuții, în numele UE, cu Statele Unite ale Americii cu privire la o declarație comună ca instrument fără caracter juridic obligatoriu de stabilire a priorităților comune și a modalităților de cooperare pentru C&I în cadrul cooperării în curs prin intermediul Grupului consultativ mixt și în temeiul Acordului S&T - Autorizarea semnării unui instrument fără caracter juridic obligatoriu
- 25.10.2024 - ANEXĂ la Propunerea de Decizie a Consiliului privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Forumului mondial pentru armonizarea regulamentelor privind vehiculele al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite cu privire la propunerile de modificare a Regulamentelor ONU nr. 0, 10, 13, 13-H, 14, 16, 17, 21, 25, 29, 43, 46, 74, 80, 86, 94, 95, 100, 110, 114, 116, 118, 125, 127, 129, 134, 135, 137, 145, 147, 148, 149, 153, 157, 158, 166, 167 și 171, cu privire la propunerile pentru un nou regulament ONU privind instalarea centurilor de siguranță, a sistemelor de reținere, a sistemelor de reținere pentru copii, a sistemelor ISOFIX de reținere pentru copii și a sistemelor i-Size de reținere pentru copii, la un nou regulament ONU privind dispozitivele de avertizare privind portul centurilor de siguranță, la un nou regulament ONU privind dispozițiile uniforme pentru omologarea comenzii accelerației în legătură cu erorile pe pedală, precu
- 25.10.2024 - Propunere de DECIZIE A CONSILIULUI privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Forumului mondial pentru armonizarea regulamentelor privind vehiculele al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite cu privire la propunerile de modificare a Regulamentelor ONU nr. 0, 10, 13, 13-H, 14, 16, 17, 21, 25, 29, 43, 46, 74, 80, 86, 94, 95, 100, 110, 114, 116, 118, 125, 127, 129, 134, 135, 137, 145, 147, 148, 149, 153, 157, 158, 166, 167 și 171, cu privire la propunerile pentru un nou regulament ONU privind instalarea centurilor de siguranță, a sistemelor de reținere, a sistemelor de reținere pentru copii, a sistemelor ISOFIX de reținere pentru copii și a sistemelor i-Size de reținere pentru copii, la un nou regulament ONU privind dispozitivele de avertizare privind portul centurilor de siguranță, la un nou regulament ONU privind dispozițiile uniforme pentru omologarea comenzii accelerației în legătură cu erorile pe pedală, precum și la un
- 25.10.2024 - Cea de a patra Conferință ministerială mondială la nivel înalt privind rezistența la antimicrobiene – Autorizarea negocierii unui instrument fără caracter juridic obligatoriu
- 25.10.2024 - REZOLUȚII și DECIZII adoptate de Parlamentul European în perioada sa de sesiune de la Strasbourg din 21-24 octombrie 2024
- 25.10.2024 - DECIZIE A CONSILIULUI privind încheierea Acordului dintre Uniunea Europeană și Regatul Norvegiei de modificare a Acordului dintre Uniunea Europeană și Regatul Norvegiei privind cooperarea administrativă, combaterea fraudelor și recuperarea creanțelor în domeniul taxei pe valoarea adăugată
- 24.10.2024 - Concluziile Consiliului privind finanțarea internațională a combaterii schimbărilor climatice, în vederea celei de a 29-a Conferințe a părților la Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (COP29 la CCONUSC) de la Baku din perioada 11-22 noiembrie 2024: text nou la punctul 17 – Aprobare
- 24.10.2024 - ANEXĂ la DECIZI A DE PUNERE ÎN APLICARE A CONSILIULUI de modificare a Deciziei de punere în aplicare din 4 octombrie 2022 de aprobare a evaluării planului de redresare și reziliență al Țărilor de Jos
- 24.10.2024 - ANEXĂ la DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE A CONSILIULUI de modificare a Deciziei de punere în aplicare din 4 octombrie 2022 de aprobare a evaluării planului de redresare și reziliență al Țărilor de Jos
- 24.10.2024 - DECIZIE A CONSILIULUI de numire a unui membru, propus de Regatul Belgiei, în Comitetul Regiunilor
- 24.10.2024 - Decizie a Consiliului de numire a unui membru, propus de Regatul Belgiei, în Comitetul Regiunilor - Adoptare
- 24.10.2024 - Regulament (UE) al Comisiei de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1445/2007 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește lista pozițiilor de bază utilizate pentru paritățile puterii de cumpărare – Decizie de a nu se opune adoptării
- 24.10.2024 - Regulamentul delegat (UE) al Comisiei de modificare a Regulamentului (UE) 2016/792 al Parlamentului European și al Consiliului privind indicii armonizați ai prețurilor de consum și indicele prețului locuințelor în ceea ce privește clasificarea consumului și includerea jocurilor de noroc – Intenție de a nu formula obiecții la un act delegat
- 24.10.2024 - Regulamentul delegat (UE) al Comisiei de modificare a Regulamentului (CE) nr. 184/2005 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește trimiterile la nomenclatorul statistic al activităților economice NACE stabilit prin Regulamentul (CE) nr. 1893/2006 al Parlamentului European și al Consiliului – Intenție de a nu formula obiecții la un act delegat
- 24.10.2024 - Decizie de punere în aplicare a Consiliului de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2018/1994 de autorizare a Croației să introducă o măsură specială de derogare de la articolul 26 alineatul (1) litera (a) și de la articolele 168 și 168a din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată – Adoptare
- 24.10.2024 - Decizie de punere în aplicare a Consiliului de modificare a Deciziei 2009/791/CE de autorizare a Republicii Federale Germania pentru aplicarea în continuare a unei măsuri de derogare de la articolele 168 și 168a din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată – Adoptare
- 24.10.2024 - Declarația comună a Clubului pentru climă în marja COP29 Autorizare pentru semnarea unui instrument fără caracter juridic obligatoriu (NBI)
- 24.10.2024 - RELAȚIILE CU TADJIKISTANUL – Stabilirea poziției Uniunii Europene în vederea celei de a 11-a reuniuni a Consiliului de cooperare UE-Tadjikistan (Bruxelles, 18 noiembrie 2024)
- 22.10.2024 - Revizuirea structurii Direcției de informații a EUMS
- 21.10.2024 - Decizie a Consiliului privind o măsură de asistență în cadrul Instrumentului european pentru pace în sprijinul forțelor armate egiptene
- 21.10.2024 - Decizie a Consiliului privind o măsură de asistență în cadrul Instrumentului european pentru pace în vederea consolidării capacităților forțelor navale ale Republicii Congo în cadrul arhitecturii de la Yaoundé
- 18.10.2024 - Decizia Consiliului privind aprobarea unor proiecte de desen transmise de Luxemburg pentru două monede comemorative de 2 euro
- 16.10.2024 - Propunere de DECIZIE A CONSILIULUI de stabilire a poziției care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului mixt înființat prin Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice în legătură cu adoptarea unei decizii de adăugare a două acte ale Uniunii recent adoptate la anexa 2 la cadrul Windsor – Adoptare
- 15.10.2024 - Decizie a Consiliului privind aprobarea unui proiect de desen pentru o monedă comemorativă de 2 euro transmis de Slovacia
- 14.10.2024 - DECIZIE A CONSILIULUI de stabilire a poziției care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului mixt înființat prin Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice în legătură cu adoptarea unei decizii de adăugare a două acte ale Uniunii recent adoptate în anexa 2 la Cadrul Windsor
- 14.10.2024 - Proiect de DECIZIE A COMITETULUI MIXT ÎNFIINȚAT PRIN ACORDUL PRIVIND RETRAGEREA REGATULUI UNIT AL MARII BRITANII ȘI IRLANDEI DE NORD DIN UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI DIN COMUNITATEA EUROPEANĂ A ENERGIEI ATOMICE prin care două acte ale Uniunii recent adoptate se adaugă în anexa 2 la Cadrul Windsor
- 3.10.2024 - Consiliul Fiscal European – Raportul anual pe 2024
- 23.9.2024 - Decizia Consiliului privind aprobarea unui proiect de desen pentru o monedă comemorativă de 2 euro transmis de Malta
- 23.9.2024 - Decizia Consiliului privind aprobarea unui proiect de desen pentru o monedă comemorativă de 2 euro transmis de Malta
- 9.9.2024 - ANEXĂ la REGULAMENTUL DELEGAT (UE) …/… AL COMISIEI de modificare a Regulamentului (CE) nr. 184/2005 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește trimiterile la nomenclatorul statistic al activităților economice NACE stabilit prin Regulamentul (CE) 1893/2006 al Parlamentului European și al Consiliului
- 5.9.2024 - ANEXĂ la Regulamentul delegat al Comisiei de modificare a Regulamentului (UE) 2016/792 al Parlamentului European și al Consiliului privind indicii armonizați ai prețurilor de consum și indicele prețului locuințelor în ceea ce privește clasificarea consumului și includerea jocurilor de noroc
- 5.9.2024 - REGULAMENTUL DELEGAT (UE) …/… AL COMISIEI din 2.9.2024 de modificare a Regulamentului (UE) 2016/792 al Parlamentului European și al Consiliului privind indicii armonizați ai prețurilor de consum și indicele prețului locuințelor în ceea ce privește clasificarea consumului și includerea jocurilor de noroc
- 5.9.2024 - REGULAMENTUL DELEGAT (UE) …/… AL COMISIEI din 2.9.2024 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 184/2005 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește trimiterile la nomenclatorul statistic al activităților economice NACE stabilit prin Regulamentul (CE) 1893/2006 al Parlamentului European și al Consiliului
- 28.8.2024 - ANEXĂ la Regulamentul Comisiei de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1445/2007 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește lista pozițiilor de bază utilizate pentru paritățile puterii de cumpărare
- 28.8.2024 - REGULAMENTUL (UE) …/… AL COMISIEI din XXX de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1445/2007 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește lista pozițiilor de bază utilizate pentru paritățile puterii de cumpărare
- 31.1.2024 - Acord între Uniunea Europeană și Regatul Norvegiei de modificare a Acordului dintre Uniunea Europeană și Regatul Norvegiei privind cooperarea administrativă, combaterea fraudelor și recuperarea creanțelor în domeniul taxei pe valoarea adăugată
Următoarele documente conexe nu sunt disponibile în limba dumneavoastră
- 30.10.2024 - Attendance of a third party at the Working Party on Competitiveness and Growth (High Level) on 07 November 2024 - Approval
- 28.10.2024 - Recommendations for further action regarding the activation of the EU Hybrid Toolbox
- 25.10.2024 - Draft Council Directive amending Directive 2006/112/EC as regards VAT rules for the digital age - General approach
- 25.10.2024 - Draft Council Regulation amending Regulation (EU) No 904/2010 as regards the VAT administrative cooperation arrangements needed for the digital age - Political agreement
- 25.10.2024 - Draft Council Implementing Regulation amending Implementing Regulation (EU) No 282/2011 as regards information requirements for certain VAT schemes - Political agreement
- 25.10.2024 - VAT in the Digital Age package: a) Draft Council Directive amending Directive 2006/112/EC as regards VAT rules for the digital age - General approach b) Draft Council Regulation amending Regulation (EU) No 904/2010 as regards the VAT administrative cooperation arrangements needed for the digital age - Political agreement c) Draft Council Implementing Regulation amending Implementing Regulation (EU) No 282/2011 as regards information requirements for certain VAT schemes - Political agreement
- 25.10.2024 - Attendance of representatives of the US Department of Commerce, Bureau of Industry and Security at the meeting of the Working Party on Dual Use Goods on 5 November 2024 - Approval
- 25.10.2024 - Attendance of a third party at the Education Committee on 5 November - Approval
- 25.10.2024 - Attendance of a third party at the Working Party on Social Questions on 30 October 2024
- 25.10.2024 - Attendance of representatives of EFTA countries at the Working Party on Animals and Veterinary Questions (Chief Veterinary Officers) on 6 November 2024
- 24.10.2024 - Attendance of a third party at the Working Party on Competitiveness and Growth (Industry) on 5 November 2024 - Approval
- 24.10.2024 - European Court of Auditors' special report No 21/2024: State aid in times of crisis – Swift reaction but shortcomings in the Commission’s monitoring and inconsistencies in the framework to support the EU’s industrial policy objectives Designation of a Working Party Attendance of the European Court of Auditors at the Working Party meeting
- 24.10.2024 - Governance of the European Economic Security Strategy
- 23.10.2024 - Procedure for the appointment by the Council of two members of the Committee of independent eminent persons referred to in Article 11 of Regulation 1141/2014 on statute and funding of European political parties and foundations
- 23.10.2024 - Attendance of a third party at the Working Party on the Western Balkans Region on 25 November 2024 Approval
- 22.10.2024 - Attendance of the Security Accreditation Board (SAB) of the EU Space Programme Agency (EUSPA) at the Working Party on Space on 6 November 2024 - Approval
- 22.10.2024 - 2024 EFC Status Report on Information Requirements in EMU
- 22.10.2024 - Case before the Court of Justice Case C-507/24 P - Appeal against the order of the General Court of 8 May 2024 in YS v Council and Commission (Τ-411/23)
- 22.10.2024 - Attendance of representatives of Free Russia Foundation to the Eastern Europe and Central Asia Working Party (COEST) on 21 November 2024 Approval
- 17.10.2024 - European Court of Auditors' special report No 15/2024: Climate adaptation in the EU - Action not keeping up with ambition Designation of a Working Party Attendance of the European Court of Auditors at the Working Party meeting
- 17.10.2024 - Attendance of a third party at the Working Party on the Western Balkans Region on 11 November 2024 - Approval