Skip to content
  • Consiliul Uniunii Europene
  • Comunicat de presă
  • 17 noiembrie 2016 04:00

Acord încheiat cu privire la bugetul UE pentru 2017

La 17 noiembrie 2016, Consiliul și Parlamentul European au ajuns la un acord privind un buget al UE pe 2017 care reflectă puternic principalele priorități politice ale UE. Totalul angajamentelor se ridică la 157,88 miliarde EUR, iar plățile la 134,49 miliarde EUR.

„Punctul forte al bugetului UE pentru 2017 constă în atenția specială acordată măsurilor prioritare, precum abordarea migrației, inclusiv a cauzelor profunde ale acesteia, și încurajarea investițiilor ca mod de a contribui la stimularea creșterii economice și la crearea de locuri de muncă. Aceasta sporește la maximum impactul bugetului în avantajul contribuabililor UE, al cetățenilor și întreprinderilor europene. În plus, bugetul respectă eforturile continue ale statelor membre de a-și consolida finanțele publice”, a declarat Ivan Lesay, secretar de stat pentru finanțe al Slovaciei și președinte al Consiliului.

Mai mulți bani pentru migrație și securitate

Angajamentele convenite de aproape 6 miliarde EUR înseamnă că vor fi disponibile fonduri pentru abordarea crizei migrației și consolidarea securității cu aproximativ 11,3 % mai mari decât în 2016. Banii vor fi utilizați pentru a sprijini statele membre la relocarea refugiaților, la crearea de centre de primire, pentru măsuri de integrare și pentru returnarea celor care nu au drept de ședere. De asemenea, ei vor contribui la îmbunătățirea protecției frontierelor, la prevenirea criminalității, la combaterea activităților teroriste și la protejarea infrastructurilor importante.

Investiții în creștere economică și locuri de muncă

S-au convenit angajamente în valoare de 21,3 miliarde EUR pentru stimularea creșterii economice și pentru crearea de noi locuri de muncă în cadrul subrubricii 1a (Competitivitate pentru creștere economică și locuri de muncă). Aceasta reprezintă o creștere de aproximativ 12 % în comparație cu 2016. Această parte a bugetului acoperă instrumente precum Erasmus +, care crește cu 19 % până la 2,1 miliarde EUR și Fondul european pentru investiții strategice care crește cu 25 % până la 2,7 miliarde EUR. Bugetul UE pentru 2017 include, de asemenea, angajamente în valoare de 500 de milioane EUR pentru Inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor, pentru a-i ajuta pe tineri să își găsească un loc de muncă. Alți 500 de milioane EUR au fost conveniți pentru sprijinirea fermierilor din sectorul laptelui și a altor crescători de animale prin măsuri suplimentare de sprijin anunțate în luna iulie.

În vederea echivalării eforturilor de consolidare ale statelor membre la nivel național, Consiliul și Parlamentul au reamintit tuturor instituțiilor UE să finalizeze reducerea cu 5 % a personalului până în 2017, așa cum s-a convenit în 2013.

  RubriciBugetul UE pentru 2017 (în milioane EUR)
  AngajamentePlăți
 1. Creștere inteligentă și favorabilă incluziunii74,89856,522
 - 1a. Competitivitate pentru creștere economică și locuri de muncă21,31219,321
 - 1b. Coeziune economică, socială și teritorială53,58737,201
 2. Creștere durabilă58,58454,914
 3. Securitate și cetățenie4,2843,787
 4. Europa globală10,1879,483
 5. Administrație9,3959,395
 Instrumente speciale534390
 TOTAL157,883134,490

Etapele următoare

Se așteaptă ca bugetul UE pentru 2017 să fie adoptat în mod formal de către Consiliu la 29 noiembrie și de către Parlament la 1 decembrie.

Vizitați pagina reuniunii

Contacte presă

În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.

Ultima revizuire: 15 ianuarie 2024