Skip to content
  • Consiliul Uniunii Europene
  • Comunicat de presă
  • 7 iunie 2017 11:10

Noul consens european privind dezvoltarea – UE și statele membre semnează o strategie comună de eradicare a sărăciei

Uniunea Europeană și statele sale membre au semnat astăzi un plan strategic care definește viitorul politicii de dezvoltare a UE. Acest „nou consens european privind dezvoltarea” reprezintă o nouă viziune colectivă și un plan de acțiune pentru eradicarea sărăciei și realizarea dezvoltării durabile.

Strategia elaborată în comun, prezentată sub forma unei declarații comune, a fost semnată astăzi, în cadrul celor două zile ale manifestării anuale „Zilele Europene ale Dezvoltării”, de prim-ministrul Maltei, Joseph Muscat, în numele Consiliului și al statelor membre, de președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, de Înaltul Reprezentant al Uniunii /Vicepreședinte al Comisiei, Federica Mogherini și de președintele Parlamentului European, Antonio Tajani.

Noul consens european privind dezvoltarea constituie un cadru comun cuprinzător pentru cooperarea europeană pentru dezvoltare. Pentru prima dată, acesta se aplică în întregime tuturor instituțiilor Uniunii Europene și tuturor statelor membre, care se angajează să colaboreze mai strâns.

Noul consens reafirmă cu fermitate că eradicarea sărăciei rămâne obiectivul principal al politicii europene de dezvoltare. Acesta integrează pe deplin dimensiunile economică, socială și de mediu ale dezvoltării durabile. Astfel, noul consens aliniază acțiunea europeană în domeniul dezvoltării la Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, care constituie o altă dimensiune transversală a strategiei globale a UE.

Liderii europeni și-au asumat angajamente în trei domenii:

  1. Ei recunosc interconexiunile solide dintre diferitele elemente ale unei astfel de acțiuni. Aceasta include dezvoltarea, pacea și securitatea, ajutorul umanitar, migrația, mediul și schimbările climatice, precum și elemente transversale, cum ar fi: tineretul, egalitatea de gen, mobilitatea și migrația, energia durabilă și schimbările climatice, investițiile și comerțul, buna guvernanță, democrația, statul de drept și drepturile omului, o colaborare inovatoare cu țările în curs de dezvoltare mai avansate, precum și mobilizarea și utilizarea resurselor interne.
  2. Pe de altă parte, noul consens adoptă o abordare cuprinzătoare în ceea ce privește mijloacele de punere în aplicare, combinând ajutorul tradițional pentru dezvoltare cu alte resurse, cu politici solide și cu o abordare consolidată din punctul de vedere al coerenței politicilor, reamintind faptul că cooperarea pentru dezvoltare a UE trebuie să se raporteze întotdeauna la eforturile proprii ale țărilor partenere ale Europei. Consensul oferă UE și statelor sale membre baza pentru a se implica în forme mai inovatoare de finanțare a dezvoltării, atrăgând investiții din sectorul privat și mobilizând resurse interne suplimentare pentru dezvoltare.
  3. UE și statele sale membre vor stabili parteneriate mai bine individualizate cu o gamă mai largă de părți interesate, inclusiv cu societatea civilă, precum și cu țările partenere aflate în toate stadiile de dezvoltare. Punerea în aplicare pe teren va fi îmbunătățită în continuare printr-o colaborare mai bună și prin luarea în considerare a avantajelor comparative respective.

Context

Europa este un lider mondial în domeniul dezvoltării, fiind cel mai mare furnizor de asistență oficială pentru dezvoltare din lume. Toate instituțiile europene și toate statele membre au convenit asupra noului consens european privind dezvoltarea, într-un mod deschis și transparent, în consultare și cu alți parteneri. Acesta reprezintă răspunsul UE la tendințele și provocările globale actuale, aliniind acțiunea externă a UE la Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă.

Agenda 2030 a fost adoptată de comunitatea internațională în septembrie 2015 și are ca elemente centrale cele 17 obiective de dezvoltare durabilă și țintele aferente, definite până în 2030. Pe lângă celelalte summituri și conferințe internaționale desfășurate în 2015 la Addis Abeba și Paris, comunitatea internațională pune la dispoziția tuturor țărilor un cadru nou și ambițios menit să le ofere posibilitatea de a colabora pentru a răspunde provocărilor comune. Pentru prima dată, obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD) sunt universal aplicabile tuturor țărilor, iar UE se angajează să fie lider în punerea lor în aplicare.

La 22 noiembrie 2016, Comisia Europeană și-a prezentat ideile privind o abordare strategică pentru realizarea dezvoltării durabile în Europa și în lume, printre care se număra și o propunere a Comisiei privind un nou consens. Ulterior, Parlamentul European, Consiliul, în cursul Președinției malteze, și Comisia s-au angajat într-o serie de discuții interinstituționale intense în scopul de a conveni asupra unei noi viziuni colective privind politica de dezvoltare, care să răspundă Agendei 2030 și altor provocări de la nivel mondial.

În ceea ce privește dezvoltarea durabilă și Agenda 2030, Europa este un deschizător de drumuri, prin politicile externe și din alte domenii.

Pentru mai multe informații:

Declarația comună a președintelui Parlamentului European, Antonio Tajani, președintelui Consiliului Uniunii Europene, Joseph Muscat, președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate/Vicepreședintelui Comisiei Europene, Federica Mogherini.

Contacte presă

În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.

Ultima revizuire: 13 ianuarie 2024