Skip to content
  • Consiliul Agricultură și Pescuit

Consiliul Agricultură și Pescuit, 12/06/2017, 12 iunie 2017

Principalele rezultate

Agricultură

Producția ecologică

Consiliul a desfășurat o dezbatere de orientare referitoare la propunerea legislativă pentru un nou regulament privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice.

Miniștrii și-au reafirmat angajamentul de a ajunge la un acord cu privire la acest dosar și au discutat despre posibilele modalități de a depăși actualul impas în care se află negocierile.

„În pofida angajamentului nostru ferm de a asigura un rezultat pozitiv, negocierile cu privire la regulamentul privind producția ecologică au înregistrat progrese reduse în ultimul timp. Astăzi, statele membre au solicitat președinției malteze să prezinte o versiune actualizată a textului, în speranța de a ajunge la un acord cu Parlamentul European înainte de sfârșitul mandatului nostru. Suntem recunoscători pentru încrederea care ne-a fost acordată și ne angajăm să lucrăm la acest dosar până în ultima zi.”

Clint Camilleri, secretar parlamentar maltez pentru agricultură și președinte al Consiliului 

Președinția va lucra la o versiune actualizată a textului în vederea organizării unui trilog cu PE până la sfârșitul lunii. În acest scop, va organiza reuniuni bilaterale cu statele membre cât mai curând posibil.

Situația pieței

În conformitate cu angajamentul său de a urmări îndeaproape situația pieței, Consiliul a fost informat de către Comisie cu privire la cele mai recente evoluții din principalele sectoare agricole.

Comisia a considerat că în ultimele luni situația pieței s-a îmbunătățit în mod semnificativ în mai multe sectoare, cu toate că au existat și unele excepții, de exemplu în sectorul cărnii de pasăre și în sectorul cărnii de porc din anumite state membre.

În general, miniștrii au salutat aceste semnale pozitive, dar unii dintre ei au atras atenția asupra anumitor sectoare care încă se confruntă cu dificultăți din cauza ofertei sezoniere excedentare, condițiilor meteorologice nefavorabile sau a restricțiilor veterinare.

„Salutăm evoluțiile pozitive din numeroase sectoare agricole dar nu putem să renunțăm la vigilență. Consiliul rămâne atent și este pregătit să reacționeze în cazul unei deteriorări bruște a condițiilor economice.”

Clint Camilleri, secretar parlamentar maltez pentru agricultură și președinte al Consiliului 

Alte subiecte de pe ordinea de zi

De asemenea, miniștrii au fost informați cu privire la:

  • activitățile desfășurate de Președinție cu privire la pregătirea pentru situații de urgență privind sănătatea plantelor și a animalelor, una dintre prioritățile președinției malteze
  • situația actuală a fraudei cu carne în Brazilia
  • negocierile în curs cu privire la acordul comercial UE-Mercosur
  • stadiul actual al discuțiilor referitoare la propunerea privind medicamentele de uz veterinar
  • poziția UE în cadrul negocierilor OMC
  • conferința ministerială UE-Uniunea Africană intitulată „Agricultura durabilă - viitorul pentru tinerii din Africa” (Roma, 2 iunie 2017) și
  • viitoarea semnare a „Declarației europene privind soia

Dosarele reuniunii

Info presă

Contacte presă

În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.

Acreditare și evenimente de presă

Pentru informații generale privind acreditarea, vă rugăm să vizitați această pagină.

Acreditarea de presă pentru summiturile internaționale desfășurate în afara Uniunii Europene va fi gestionată de autoritățile guvernamentale din țara-gazdă.

Rămâneți pe recepție

Alte reuniuni: Consiliul Agricultură și Pescuit

Consultați mai multe reuniuni

Ultima revizuire: 13 ianuarie 2025