Skip to content
  • Consiliul Agricultură și Pescuit

Consiliul Agricultură și Pescuit, 29/01/2018, 29 ianuarie 2018

Principalele rezultate

Președinția și-a prezentat programul de lucru și prioritățile în domeniile agriculturii și pescuitului, în special conducerea dezbaterii privind modernizarea și simplificarea politicii agricole comune (PAC) după 2020 și bugetul pentru agricultură în următorul cadru financiar multianual. Printre alte priorități se numără practicile comerciale neloiale, silvicultura, monitorizarea situației pieței și negocierile comerciale în curs. Gestionarea durabilă a sănătății animalelor și pachetul privind medicamentele pentru animale vor deține și ele locuri importante pe agenda următoarelor șase luni, împreună cu planurile multianuale de gestionare și cu măsurile tehnice în domeniul pescuitului.

Viitorul sectorului alimentar și al agriculturii: politica agricolă comună după 2020

Viitorul PAC nu este doar principala prioritate a președinției noastre pentru următoarele șase luni, ci și o problemă-cheie pentru uniunea noastră în ansamblu. Iată de ce am decis ca toate dezbaterile noastre să fie publice. Vrem să ne angajăm într-o dezbatere deschisă care va îmbunătăți viitoarea PAC și o va dota cu instrumentele adecvate pentru a fi competitivă și pentru a răspunde provocării durabilității. Rumen Porojanov, ministrul agriculturii, alimentației și silviculturii al Republicii Bulgaria și președinte al Consiliului

Miniștrii au avut un schimb de opinii privind comunicarea „Viitorul sectorului alimentar și al agriculturii”, care stabilește viziunea Comisiei pentru viitoarea perioadă a PAC după 2020. În cadrul unei sesiuni publice, Consiliul s-a concentrat în special pe valoarea adăugată a PAC, pe obiectivele-cheie ale UE care urmează să fie păstrate și pe nivelul adecvat de subsidiaritate.

Miniștrii au pus accent pe valoarea adăugată a PAC pentru fermieri, cetățeni și societate în ansamblu, precum și pe rolul-cheie al acesteia în a contribui la un venit corect pentru fermieri, în a asigura securitatea alimentară și producția în întreaga UE, în a contribui la rezolvarea problemelor legate de mediu și de atenuarea schimbărilor climatice și în a menține în continuare zonele rurale puternice și durabile. Miniștrii au fost de acord și că pentru păstrarea acestei valori adăugate este important ca PAC să primească în continuare o finanțare adecvată.

În legătură cu durabilitatea, miniștrii au avertizat împotriva unei posibile renaționalizări a celei mai îndelungate politici a UE și au subliniat că, deși este important ca PAC să fie mai flexibilă și adaptabilă la specificul și la necesitățile naționale, există riscuri legate de faptul că noul model de livrare ar putea duce la creșterea sarcinii administrative, la denaturarea concurenței și ar putea conduce la întârzieri în rambursarea plăților directe.

Piețe și comerț

Comisia a informat Consiliul cu privire la cele mai recente evoluții pe cele mai importante piețe agricole, în special piețele pentru produse lactate, zahăr și carne de porc, precum și cu privire la situația actuală în privința aspectelor comerțului cu produse agricole, cu accent special pe negocierile cu Mexic și Mercosur și în cadrul OMC.

Miniștrii au salutat situația economică pozitivă în general și perspectivele principalelor piețe agricole, dar și-au reafirmat și angajamentul de a continua să monitorizeze îndeaproapeviitoarele evoluții, în special în legătură cu: aspecte sanitare și fitosanitare, condiții meteorologice dificile și posibilul impact al acordurilor de liber schimb asupra produselor agricole sensibile.

Alte subiecte pe ordinea de zi

Miniștrii au participat la o dezbatere informală pe parcursul prânzului cu privire la o abordare coordonată a UE a participării UE în cadrul FAO și la viitorul proces de alegere a directorului general al FAO.

Miniștrii au fost informați cu privire la:

  • situația de pe piețele poloneze ale zahărului și cărnii de porc
  • gestionarea stocurilor publice de lapte praf degresat
  • concluziile recentei conferințe ministeriale privind Xylella fastidiosa
  • pesta porcină africană
  • cea de a 10-a ediție a Forumului mondial al alimentației și agriculturii

Dosarele reuniunii

Comunicate de presă

Info presă

Contacte presă

În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.

Acreditare și evenimente de presă

Pentru informații generale privind acreditarea, vă rugăm să vizitați această pagină.

Acreditarea de presă pentru summiturile internaționale desfășurate în afara Uniunii Europene va fi gestionată de autoritățile guvernamentale din țara-gazdă.

Rămâneți pe recepție

Alte reuniuni: Consiliul Agricultură și Pescuit

Consultați mai multe reuniuni

Ultima revizuire: 13 ianuarie 2025