- Eurogrup
Eurogrupul, 03/12/2018, 3 decembrie 2018
Principalele rezultate
Eurogrupul s-a reunit mai întâi în formatul obișnuit, iar apoi a avut loc o reuniune a Eurogrupului în configurație deschisă.
Formatul obișnuit
Evaluarea proiectelor de planuri bugetare ale statelor membre
Eurogrupul a discutat despre situația bugetară generală și perspectivele din zona euro și a efectuat revizuirea situației economice și fiscale a statelor membre în cauză.
Discuția s-a bazat pe avizele Comisiei privind proiectele de planuri bugetare din cele 19 state membre din zona euro și pe Comunicarea Comisiei privind evaluarea generală a PPB-urilor.
Rezultatul acestor discuții a fost reflectat în declarația Eurogrupului.
Aceasta este cea de a șasea oară când se desfășoară acest exercițiu și, în acest an, se așteaptă, în premieră, ca nicio țară să nu înregistreze un deficit excesiv, ceea ce înseamnă peste 3% din PIB. Președintele Eurogrupului, Mário Centeno
- Declarația Eurogrupului cu privire la proiectele de planuri bugetare pentru 2019
- Proiectele de planuri bugetare pentru 2019 (site-ul Comisiei Europene)
Supravegherea ulterioară aplicării programului a statelor membre
Grecia
Comisia Europeană a prezentat miniștrilor primul raport de supraveghere consolidată pentru Grecia.
Comisia a adoptat la 11 iulie o decizie de a activa cadrul de supraveghere consolidată pentru Grecia, care a intrat în vigoare după expirarea programului MES, în august 2018.
Rapoartele trimestriale de supraveghere consolidată permit o monitorizare atentă a situației economice, fiscale și financiare, precum și a angajamentelor de politică ulterioare aplicării programului, astfel cum au fost convenite de Eurogrup în iunie 2018.
Cipru
Eurogrupul a fost informat de către Comisia Europeană și BCE cu privire la principalele constatări ale celei de a cincea misiuni de supraveghere ulterioară aplicării programuluiîn Cipru, efectuată între 24 și 28 septembrie. MES a informat, de asemenea, Eurogrupul cu privire la sistemul său de alertă timpurie. FMI a întreprins în paralel o misiune în baza articolului IV.
Spania
Comisia Europeană și BCE au prezentat principalele concluzii ale celei de a zecea misiuni de supraveghere ulterioară aplicării programului în Spania, desfășurată în perioada 4-5 octombrie. MES a informat, de asemenea, Eurogrupul cu privire la sistemul său de alertă timpurie.
Supravegherea ulterioară aplicării programului începe în mod automat după încheierea programelor de asistență financiară și continuă până când cel puțin 75% din asistența financiară încasată a fost rambursată. Supravegherea ulterioară aplicării programului este bianuală în ceea ce privește raportarea și misiunile.
- Declarația personalului în urma celei de a zecea misiuni de supraveghere ulterioară aplicării programului în Spania (Comisia Europeană)
- Asistența financiară pentru statele membre din zona euro
Misiune intermediară a FMI pentru zona euro în baza articolului IV
FMI a prezentat principalele rezultate ale misiunii sale intermediare pentru zona euro în baza articolului IV.
FMI desfășoară o consultare anuală privind politicile din zona euro cu o misiune intermediară, de obicei în preajma sfârșitului de an și o misiune finală la sfârșitul primăverii. Concluziile sunt de regulă discutate în cadrul Eurogrupului.
Proiect de program de lucru al Eurogrupului pentru primul semestru al anului 2019
De asemenea, Eurogrupul și-a adoptat programul de lucru pentru prima jumătate a anului 2019.
Configurație deschisă
Aprofundarea UEM – Pregătirea summitului euro din luna decembrie
Eurogrupul, în configurație deschisă, a pregătit summitul euro, care va avea loc la 14 decembrie. Se așteaptă ca summitul euro să ia decizii concrete și să ofere orientări cu privire la calea de urmat pentru aprofundarea UEM.
Miniștrii au convenit asupra unui raport către lideri privind aprofundarea UEM, inclusiv asupra unui proiect de mandat al mecanismului comun de sprijin bugetar pentru FUR, a unei liste a termenilor și condițiilor de principiu privind reforma MES și a unei căi de urmat privind uniunea bancară și posibilele instrumente pentru competitivitate, convergență și stabilizare.
După mai multe luni de negocieri intense și o ședință foarte lungă și dificilă, am prezentat un plan cuprinzător de consolidare a monedei euro. Un plan cu care suntem cu toții de acord. Președintele Eurogrupului, Mário Centeno
Dosarele reuniunii
Documente pregătitoare
Comunicate de presă
Info presă
Contacte presă
-
Johannes Kleis Spokesperson for Eurogroup President
- +32 478 83 26 64
- +32 2 281 75 32
În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.
Acreditare și evenimente de presă
Pentru informații generale privind acreditarea, vă rugăm să vizitați această pagină.
Acreditarea de presă pentru summiturile internaționale desfășurate în afara Uniunii Europene va fi gestionată de autoritățile guvernamentale din țara-gazdă.
Rămâneți pe recepție
- Abonați-vă la alertele noastre prin e-mail pentru a primi informații actualizate cu privire la această reuniune și la alte reuniuni similare.
- Urmăriți @EUCouncilPress pentru cele mai recente informații de presă.
- Hashtag pe X: #EUROGROUP
Alte reuniuni: Eurogrup
Reuniuni anterioare
Reuniuni viitoare
Ultima revizuire: 13 ianuarie 2025