Skip to content
  • Consiliul Afaceri Externe

Consiliul Afaceri Externe, 28/11/2016, 28 noiembrie 2016

Principalele rezultate

Revizuirea Consensului european privind dezvoltarea

Consiliul a discutat despre revizuirea Consensului european privind dezvoltarea, pe baza unei propuneri din partea Comisiei Europene. Această revizuire va pune în aplicare Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă.

În cursul dezbaterii, miniștrii au insistat asupra integrării unor aspecte precum cauzele profunde ale migrației sau egalitatea de gen în noul consens. Aceștia au subliniat totodată importanța consolidării legăturilor dintre dezvoltare și ajutorul umanitar. Miniștrii au subliniat de asemenea nevoia unei cooperări solide cu societatea civilă și cu actorii din sectorul privat.

„Uniunea Europeană s-a aflat în prim-planul conturării unui consens internațional privind Agenda 2030 și vom rămâne un punct de referință solid pentru întreaga lume referitor la punerea în aplicare a obiectivelor de dezvoltare durabilă.”

Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate.

Relația UE-ACP post-2020

Miniștrii au avut un schimb de opinii cu privire la relațiile viitoare dintre UE și țările din Africa, zona Caraibilor și Pacific (ACP), având în vedere expirarea Acordului de la Cotonou în 2020. Dezbaterea s-a desfășurat pe baza unei comunicări comune a Comisiei și a Înaltului Reprezentant și s-a axat pe natura, structura și extinderea posibilă a relațiilor viitoare.

Migrația și dezvoltarea

Miniștrii au discutat despre acțiunile ulterioare summitului de la Valletta la un an de la desfășurarea acestuia, în vederea viitoarei reuniuni la nivel de înalți funcționari de la Valletta, prevăzută pentru 8-9 februarie 2017. Înaltul Reprezentant a oferit miniștrilor informații actualizate privind progresele înregistrate în crearea cadrului abordării bazate pe parteneriat și al pactelor specifice fiecărei țări.

Dosarele reuniunii

Comunicate de presă

Info presă

Contacte presă

În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.

Acreditare și evenimente de presă

Pentru informații generale privind acreditarea, vă rugăm să vizitați această pagină.

Acreditarea de presă pentru summiturile internaționale desfășurate în afara Uniunii Europene va fi gestionată de autoritățile guvernamentale din țara-gazdă.

Rămâneți pe recepție

Alte reuniuni: Consiliul Afaceri Externe

Consultați mai multe reuniuni

Ultima revizuire: 16 ianuarie 2025