Skip to content
  • Consiliul Uniunii Europene
  • Comunicat de presă
  • 19 iunie 2017 09:35

Schimbări climatice: Consiliul reafirmă că Acordul de la Paris este adecvat scopului și nu poate fi renegociat

Concluziile Consiliului privind schimbările climatice după decizia administrației Statelor Unite de a se retrage din Acordul de la Paris

1. Consiliul regretă profund decizia unilaterală a administrației Statelor Unite de a se retrage din Acordul de la Paris. De asemenea, Consiliul salută numeroasele declarații ferme de angajament față de Acordul de la Paris din partea unor țări a căror diversitate include atât economii majore, cât și state insulare mici.

2. Acordul de la Paris ne-a adus împreună într-un moment foarte dificil. Este vorba despre un acord multilateral fără precedent între aproape 200 de părți, sprijinit de regiuni, orașe, comunități, întreprinderi și alți actori nestatali din întreaga lume pentru a aborda o problemă care reprezintă o amenințare pentru noi toți. Acesta demonstrează, împreună cu Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, responsabilitatea noastră colectivă pentru întreaga planetă, pentru această generație și pentru generațiile viitoare, precum și angajamentul nostru de a acționa în consecință.

3. Consiliul reafirmă că Acordul de la Paris este adecvat scopului și nu poate fi renegociat. Acordul este ambițios, fără a fi prescriptiv și permite fiecărei părți să își traseze propria cale în ceea ce privește contribuția la obiectivele care servesc la combaterea schimbărilor climatice, care reprezintă o amenințare la adresa dezvoltării, păcii și stabilității în întreaga lume.

4. Consiliul reiterează sprijinul neclintit al Uniunii Europene pentru Organizația Națiunilor Unite ca element central al unui sistem multilateral bazat pe norme. Uniunea Europeană și statele sale membre rămân unite, absolut angajate la punerea în aplicare integrală și rapidă a Acordului de la Paris, reamintesc responsabilitatea specială a economiilor majore, răspunzătoare pentru aproximativ 80 % din emisiile globale, și solicită tuturor partenerilor să mențină dinamica creată în 2015 către rezultate de succes în cadrul COP 23 și COP 24.

5. Lumea poate să se bazeze în continuare că UE își va asuma rolul de lider în lupta mondială împotriva schimbărilor climatice, pentru menținerea creșterii temperaturii medii globale cu mult sub 2 °C peste nivelurile preindustriale și pentru continuarea eforturilor de limitare a creșterii temperaturii la 1,5 °C peste nivelurile preindustriale. UE va conduce prin intermediul politicilor sale climatice ambițioase și prin sprijinirea în continuare a celor care sunt deosebit de vulnerabili pentru a construi economii puternice și durabile pe calea obținerii neutralității emisiilor de gaze cu efect de seră în a doua jumătate a acestui secol și societăți reziliente la schimbările climatice. UE și statele sale membre sunt cei mai mari contribuitori în finanțarea eforturilor de combatere a schimbărilor climatice și își mențin angajamentul de a-și mobiliza contribuția la obiectivul țărilor dezvoltate de a mobiliza în comun 100 de miliarde USD pe an până în 2020 pentru combaterea schimbărilor climatice în țările în curs de dezvoltare, din diverse surse.

6. UE își consolidează parteneriatele globale existente în acest scop și va continua să caute noi alianțe, de la cele mai mari economii ale lumii și până la statele insulare cele mai vulnerabile. Parteneriatele noastre vor include numeroasele întreprinderi, regiuni, orașe, cetățenii și comunitățile care și-au exprimat sprijinul pentru Acordul de la Paris atât din lumea întreagă, cât și din SUA, și care iau măsuri ambițioase legate de schimbările climatice.

7. Împreună, vom pune în aplicare Acordul de la Paris, deoarece acesta este interesul și responsabilitatea noastră comună. Considerăm că Acordul de la Paris și tranziția către un nivel scăzut de emisii de gaze cu efect de seră, rezilientă la schimbările climatice, drept ceea ce reprezintă, motorul unui proces ireversibil de creștere durabilă pentru economiile noastre și un factor esențial pentru protejarea planetei noastre. UE este pregătită să coopereze cu toate părțile în acest sens.

Vizitați pagina reuniunii

Contacte presă

În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.

Ultima revizuire: 13 ianuarie 2024