Skip to content
  • Consiliul Uniunii Europene
  • Comunicat de presă
  • 26 martie 2021 13:00

Libia: UE ridică sancțiunile împotriva unei persoane

Consiliul a decis astăzi să nu îl mențină pe Khalifa Ghwell, fost prim-ministru și ministru al apărării al Congresului Național General al Libiei, nerecunoscut la nivel internațional, pe lista persoanelor și entităților care fac obiectul măsurilor restrictive ale UE ca urmare a rolului lor în acte care amenință pacea, stabilitatea și securitatea în Libia sau care obstrucționează sau subminează finalizarea cu succes a tranziției politice a țării.

Începând cu 2016, Khalifa Ghwell a făcut obiectul unor măsuri restrictive din partea UE, constând într-o interdicție de călătorie și o înghețare a activelor, iar perioada actuală de includere pe listă a acestei persoane expiră la 2 aprilie.

Măsurile restrictive ale UE sunt menite să ducă la o schimbare a politicii sau a activității entităților și persoanelor răspunzătoare pentru comportamente nocive și au un caracter proporțional, specific și nepunitiv. Retragerea unui nume de pe listă este oportună ori de câte ori criteriile pentru includerea pe listă nu mai sunt îndeplinite.

Ca strategie de viitor, UE continuă să facă apel la comunitatea internațională și la toți actorii relevanți din Libia să respecte toate rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU și, în acest sens, reamintește instrumentul său de sancțiuni împotriva celor care ar putea nesocoti aceste rezoluții.

Contacte presă

În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.

Ultima revizuire: 15 ianuarie 2024