Skip to content
  • Consiliul Uniunii Europene
  • Comunicat de presă
  • 17 iunie 2022 18:16

Semestrul european 2022: s-a convenit asupra recomandărilor specifice fiecărei țări

Consiliul a convenit astăzi asupra recomandărilor sale specifice fiecărei țări privind programele naționale de reformă ale statelor membre pentru 2022 și asupra avizelor Consiliului privind programele de stabilitate sau de convergență actualizate. Această etapă face parte din procesul semestrului european 2022, care permite statelor membre să își coordoneze politicile economice, bugetare și de ocupare a forței de muncă.

Etapele următoare

Consiliul European urmează să aprobe recomandările specifice fiecărei țări în cadrul reuniunii sale din 24 iunie.

Apoi, Consiliul va putea continua cu adopțiile formale, care încheie etapa finală a procesului semestrului european 2022.

Context

Introdus în 2010, semestrul european permite statelor membre ale UE să își coordoneze politicile economice, bugetare și de ocupare a forței de muncă pe tot parcursul anului și să abordeze provocările economice cu care se confruntă UE.

Comisia evaluează politicile economice și strategiile bugetare ale guvernelor UE, pe baza programelor naționale de reformă și a programelor de stabilitate sau de convergență prezentate în fiecare an în luna aprilie.

Pe această bază, Comisia prezintă fiecărei țări un set de proiecte de recomandări specifice fiecărei țări care oferă orientări de politică cu privire la modul în care ar putea fi stimulată ocuparea forței de muncă și creșterea, fără a aduce atingere solidității finanțelor publice.

Ulterior, Consiliul adoptă recomandări și avize specifice fiecărei țări. Acesta oferă explicații pentru cazurile în care recomandările nu corespund celor propuse de Comisie.

Recomandările Consiliului privind programele naționale de reformă pentru 2022 și avizele Consiliului privind programele actualizate de stabilitate sau de convergență pot fi găsite în următoarele documente:

Ilustrații figurând cronologia semestrului european, diagrame economice și un teanc de monede
Semestrul european (Infografic)

Semestrul european (Infografic)

Vizitați pagina reuniunii

Contacte presă

În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.

Ultima revizuire: 14 ianuarie 2024