Skip to content
  • Consiliul Afaceri Economice și Financiare

Consiliul Afaceri Economice și Financiare, 17 iunie 2022

Principalele rezultate

Situația economică și financiară

În cursul micului dejun, miniștrii au desfășurat un schimb informal de opinii cu privire la situația economică și financiară actuală, în contextul creșterii inflației.

Miniștrii economiei și finanțelor din UE au convenit să continue coordonarea politicilor economice pentru a da un răspuns la creșterea inflației, în special prin măsuri temporare de protejare a celor mai vulnerabile gospodării.

Noi resurse proprii ale UE

În urma acordului interinstituțional din 16 decembrie 2020, miniștrii economiei și finanțelor din UE au discutat propunerea de decizie privind sistemul de noi resurse proprii ale Uniunii Europene. Această discuție s-a bazat pe o notă a președinției și a abordat, printre altele, mecanismul de ajustare la frontieră în funcție de carbon (CBAM) și sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS).

Miniștrii și-au exprimat opiniile cu privire la introducerea de noi resurse proprii pentru a asigura rambursarea planului de redresare al UE, precum și cu privire la calendarul punerii în aplicare a acestora.

Combaterea spălării banilor

Consiliul a luat act de stadiul lucrărilor în ceea ce privește pachetul legislativ privind combaterea spălării banilor.

Ilustrarea bugetului UE sub forma unui cub Rubik.
Bugetul UE pentru 2021-2027 și planul de redresare (Infografic)

Bugetul UE pentru 2021-2027 și planul de redresare (Infografic)

Solvabilitate II

Consiliul a convenit asupra poziției sale (abordare generală) cu privire la modificările aduse Directivei Solvabilitate II, principalul act legislativ al UE în domeniul asigurărilor. Consiliul a subliniat că sectorul asigurărilor și reasigurărilor poate oferi surse private de finanțare pentru întreprinderile europene și poate spori robustețea economiei prin oferirea de protecție împotriva unei game largi de riscuri.

Directiva privind administratorii fondurilor de investiții alternative

Pentru a îmbunătăți piața europeană de capital și a consolida protecția investitorilor, Consiliul a ajuns la un acord cu privire la poziția sa (abordare generală) privind o revizuire a directivei privind administratorii fondurilor de investiții alternative, care este cadrul legislativ care reglementează administratorii fondurilor de hedging, ai fondurilor de investiții în societăți necotate, ai fondurilor de datorii private, ai fondurilor imobiliare și ai altor așa-numite fonduri de investiții alternative din Uniune.

Punerea în aplicare a Mecanismului de redresare și reziliență (MRR) și a planului Poloniei

Miniștrii au făcut bilanțul punerii în aplicare a Mecanismului de redresare și reziliență (MRR). Consiliul a adoptat decizia sa de punere în aplicare privind aprobarea planului de redresare și reziliență al Poloniei.

Mecanismul de redresare și reziliență este programul de sprijin financiar la scară largă al UE ca reacție la provocările pe care pandemia le-a creat pentru economia europeană. Cele 672,5 miliarde EUR ale mecanismului sunt utilizate pentru a sprijini reformele și investițiile prezentate în planurile de redresare și reziliență ale statelor membre. Au fost deja plătite 100 de miliarde EUR.

Ilustrație: Fondul de redresare al UE sprijină statele membre în vederea relansării economiei și a construirii unei Europe mai reziliente, mai verzi și mai digitale.
Fondul de redresare: UE își respectă angajamentele (Infografic)

Fondul de redresare: UE își respectă angajamentele (Infografic)

Semestrul european 2022: s-a convenit asupra recomandărilor specifice fiecărei țări

Consiliul a aprobat recomandările privind programele naționale de reformă pentru 2022 și a emis un aviz cu privire la programele de stabilitate și de convergență pentru 2022. Acestea iau în considerare previziunile din primăvara anului 2022 și continuarea clauzei derogatorii generale din Pactul de stabilitate și de creștere în 2023 și abordează orientarea fiscală a statelor membre în termeni mai degrabă calitativi decât cantitativi, având în vedere circumstanțele excepționale actuale.

Extinderea zonei euro: Croația

Consiliul a adoptat o recomandare care reprezintă prima parte a unui proces juridic care va permite Croației să devină membră a zonei euro și să beneficieze de utilizarea monedei noastre comune, euro, începând cu 1 ianuarie 2023.

De asemenea, Consiliul a aprobat o scrisoare din partea președintelui Consiliului ECOFIN către Consiliul European. Consiliul European va discuta acest subiect la reuniunea sa din 24 iunie.

Croația va fi cel de al 20-lea stat membru al UE care adoptă euro ca monedă națională. Croația calcă pe urmele Lituaniei, al 19-lea stat membru al UE care s-a alăturat zonei euro în 2015.

Legislația privind serviciile financiare

Președinția a prezentat situația la zi a propunerilor legislative actuale în domeniul serviciilor financiare.

Bruno Le Maire, președintele Consiliului, și Zdravko Marić, viceprim-ministru și ministru al finanțelor al Croației, la adoptarea primului act juridic privind aderarea Croației la zona euro (Luxemburg, 17 iunie 2022)
Bruno Le Maire, președintele Consiliului, și Zdravko Marić, viceprim-ministru și ministru al finanțelor al Croației, la adoptarea primului act juridic privind aderarea Croației la zona euro (Luxemburg, 17 iunie 2022)

Combaterea fraudelor în materie de TVA: Acordul UE-Norvegia

Consiliul a considerat oportună consolidarea în continuare a cooperării cu Norvegia în ceea ce privește cooperarea administrativă, combaterea fraudei și recuperarea creanțelor în domeniul taxei pe valoarea adăugată (TVA). În acest scop, Consiliul a autorizat Comisia să deschidă negocieri cu Norvegia în vederea consolidării unui acord între UE și Norvegia care a intrat în vigoare în 2018.

Concluzii privind Grupul de lucru pentru Codul de conduită (impozitarea întreprinderilor)

Consiliul a adoptat concluzii privind progresele înregistrate de Grupul de lucru pentru Codul de conduită (impozitarea întreprinderilor) în cursul președinției franceze.

De asemenea, Consiliul a aprobat raportul semestrial al Grupului de lucru pentru Codul de conduită.

Instrumentul pentru achiziții publice internaționale

Consiliul a adoptat un regulament de promovare a reciprocității în ceea ce privește accesul la piețele internaționale de achiziții publice, care va asigura accesul și condiții de concurență echitabile pentru întreprinderile din UE pe piețele de achiziții publice din țările terțe, sporind astfel oportunitățile de afaceri pentru aceste întreprinderi.

Directiva privind impozitarea energiei

Ca punct fără dezbatere, Consiliul a luat act de un raport intermediar privind revizuirea Directivei privind impozitarea energiei.

Dosarele reuniunii

Comunicate de presă

Info presă

Contacte presă

În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.

Acreditare și evenimente de presă

Pentru informații generale privind acreditarea, vă rugăm să vizitați această pagină.

Acreditarea de presă pentru summiturile internaționale desfășurate în afara Uniunii Europene va fi gestionată de autoritățile guvernamentale din țara-gazdă.

Rămâneți pe recepție

Alte reuniuni: Consiliul Afaceri Economice și Financiare

Consultați mai multe reuniuni

Ultima revizuire: 9 ianuarie 2025