Semestrul european
Semestrul european
Cronologie
Faza pregătitoare: analiza situației și acțiuni ulterioare anului anterior
Faza 1: orientări de politică la nivelul UE
Faza 2: orientări specifice fiecărei țări
Faza 3: execuție
Un nou ciclu începe către sfârșitul anului, când Comisia prezintă o trecere în revistă a situației economice pentru anul care urmează.
Cine ce face?
Comisia Europeană publică „pachetul de toamnă”:
- politicile economice și bugetare: analiza anuală a creșterii durabile
- proiectul de recomandare pentru zona euro
- coordonarea socioeconomică: proiectul de raport comun privind ocuparea forței de muncă
- dezechilibrele macroeconomice: raportul privind mecanismul de alertă (analize aprofundate ale țărilor expuse riscului de dezechilibre macroeconomice)
Consiliul UE:
- dezbate și aprobă concluzii referitoare la analiza creșterii și raportul privind mecanismul de alertă
- aprobă recomandările pentru zona euro
- adoptă un raport comun final privind ocuparea forței de muncă
Parlamentul European:
- poate discuta și publica propriul raport cu privire la analiza creșterii
- emite un aviz privind orientările pentru politicile de ocupare a forței de muncă
Consiliul European (șefii de stat sau de guvern) oferă orientări politice.
Statele membre:
- își prezintă obiectivele, prioritățile și planurile în materie de reformă și investiții specifice
- pregătesc un raport anual privind progresele înregistrate (din 2025).
Comisia Europeană publică recomandările specifice fiecărei țări, rapoartele de țară și o clasificare actualizată a țărilor în cadrul procedurii privind dezechilibrele macroeconomice („pachetul de primăvară”).
Consiliul UE convine asupra recomandărilor finale specifice fiecărei țări.
Consiliul European le discută.
Consiliul UE le adoptă.
Statele membre țin cont de recomandări în procesul decizional național privind bugetele naționale pentru anul următor.
Ultima revizuire: 4 februarie 2025