- Consiliul Agricultură și Pescuit
Consiliul Agricultură și Pescuit, 16/03/2015, 16 martie 2015
Principalele rezultate
Agricultura ecologică
Consiliul a organizat o dezbatere publică cu privire la o propunere privind agricultura ecologică. Statele membre au fost de părere că o abordare armonizată la nivelul UE ar putea soluționa problema prezenței unor substanțe neautorizate în produsele ecologice. Cu toate acestea, nu au căzut de acord dacă acest lucru ar trebui să depindă de stabilirea unor praguri obligatorii din punct de vedere juridic sau de sistemul actual de controale în procesul de producție.
Dezbaterea privind agricultura ecologică pe care am purtat-o astăzi oferă o bază solidă pentru a ne îndeplini obiectivul de a ajunge la o abordare generală în cadrul Consiliului din luna mai, înainte de lansarea negocierilor cu Parlamentul European”. Jānis Dūklavs, ministrul Agriculturii din Letonia
În ceea ce privește importurile, majoritatea statelor membre s-au exprimat în favoarea unei treceri treptate la un sistem de conformitate. Țările terțe vor trebui să aplice standardele UE, dar unele derogări, precum și o perioadă de tranziție corespunzătoare, ar permite o adaptare fără dificultăți. În ceea ce privește controalele, majoritatea statelor membre preferă să păstreze inspecțiile anuale obligatorii, dar cu posibilitatea adăugării unor controale în funcție de riscuri.
Punerea în aplicare și simplificarea PAC
În cadrul dezbaterii, miniștrii au desfășurat un schimb de opinii cu privire la experiențele lor în punerea în aplicare a noii politici agricole comune (PAC). Cele mai importante aspecte evidențiate ca necesitând simplificarea în ceea ce privește plățile directe au fost măsurile de „înverzire” și controalele.
Ministrul Jānis Dūklavs a reamintit că „statele membre au sprijinit eforturile Președinției de a conveni asupra concluziilor Consiliului privind simplificarea PAC în luna mai. Unele dintre chestiunile ridicate de către statele membre necesită atenție imediată, deoarece normele vor trebui să se aplice în teren deja în această primăvară. Există unele domenii în care simplificarea ar putea fi posibilă prin modificări minore ale dispozițiilor existente stabilite de Comisie”.
Sectorul laptelui
Comisia a descris situația cu privire la piața produselor lactate, în contextul eliminării regimului cotelor de lapte în luna aprilie. Multe state membre și-au exprimat îngrijorarea, dar unele au considerat că acest sector ar trebui să fie în măsură să se adapteze la schimbare, prin utilizarea instrumentelor deja disponibile în cadrul plăților directe și al dezvoltării rurale. Unele state membre au subliniat că volatilitatea prețurilor ar putea avea un efect semnificativ asupra producătorilor de lapte și că, prin urmare, Comisia ar trebui să monitorizeze situația îndeaproape prin Observatorul pieței laptelui și să prezinte propuneri corespunzătoare pentru a aborda problema dacă este necesar.
În numele președintelui Consiliului, ministrul Dūklavs a declarat: „Piața produselor lactate va trebui să fie monitorizată îndeaproape, pentru a putea evalua modul în care eliminarea cotelor de lapte va afecta sectorul în cauză. Președinția va continua să încurajeze discuțiile în cadrul Consiliului pentru a oferi Comisiei orientări adecvate privind măsurile necesare”.
Dosarele reuniunii
Info presă
Contacte presă
-
Miruna Georgescu Press officer
- +32 471 33 53 34
- +32 2 281 47 70
În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.
Acreditare și evenimente de presă
Pentru informații generale privind acreditarea, vă rugăm să vizitați această pagină.
Acreditarea de presă pentru summiturile internaționale desfășurate în afara Uniunii Europene va fi gestionată de autoritățile guvernamentale din țara-gazdă.
Rămâneți pe recepție
- Abonați-vă la alertele noastre prin e-mail pentru a primi informații actualizate cu privire la această reuniune și la alte reuniuni similare.
- Urmăriți @EUCouncilPress pentru cele mai recente informații de presă.
- Hashtag pe X: #AGRIFISH
Alte reuniuni: Consiliul Agricultură și Pescuit
Reuniuni anterioare
Ultima revizuire: 13 ianuarie 2025