Skip to content
  • Consiliul Agricultură și Pescuit

Consiliul Agricultură și Pescuit, 16/11/2015, 16 noiembrie 2015

Principalele rezultate

Agricultură 

Consiliul a desfășurat un schimb de opinii referitor la situația actuală în ceea ce privește simplificarea politicii agricole comune (PAC), ca parte a strategiei globale a UE de simplificare și de reducere a legislației UE ori de câte ori este posibil. În acest context, în luna mai, Consiliul a adoptat concluzii privind îmbunătățirile care pot fi aduse, pe termen scurt sau mediu, reformei PAC recent adoptate. 

Statele membre au salutat agenda propusă de Comisie cu privire la revizuirea actelor delegate și de punere în aplicare din cadrul PAC, în conformitate cu concluziile Consiliului. Acestea au evidențiat în special necesitatea de a simplifica măsurile de înverzire și procedurile privind dezvoltarea rurală, pentru a facilita punerea lor în aplicare.” Fernand Etgen, președintele Consiliului Agricultură 

De asemenea, miniștrii au fost informați de către Comisie cu privire la aspecte ale comerțului internațional cu produse agricole. Mai mult de jumătate din comerțul cu produse agricole al UE se realizează în temeiul acordurilor bilaterale sau regionale, dintre care unele au fost încheiate recent, iar altele sunt în curs de negociere sau de planificare. Cea de a 11-a rundă de negocieri privind Parteneriatul transatlantic pentru comerț și investiții UE-SUA (TTIP) a avut loc la sfârșitul lunii octombrie. Mulți membri ai Consiliului au subliniat necesitatea unor acorduri internaționale echilibrate în ceea ce privește agricultura. 

De asemenea, Consiliul a invitat Comisia să furnizeze informații actualizate cu privire la principalele evoluții ale pieței și la progresele înregistrate în ceea ce privește adoptarea și punerea în aplicare a pachetului de măsuri de sprijinire a pieței. Având în vedere situația dificilă cu care se confruntă diferite sectoare agricole, în special sectorul produselor lactate și cel al cărnii de porc, Comisia a anunțat, în cadrul Consiliului din luna septembrie, o serie de măsuri care vizează atenuarea dificultăților pe termen scurt și creșterea competitivității fermierilor din UE. Actele juridice au intrat în vigoare după publicarea lor, la jumătatea lunii octombrie. Majoritatea miniștrilor s-au exprimat în favoarea punerii în aplicare rapide a măsurilor respective. Consiliul se așteaptă să primească o evaluare mai completă la începutul anului viitor. 

Alte subiecte 

Consiliul a adoptat un regulament care urmărește ca introducerea alimentelor noi pe piața UE să fie mai rapidă și mai ieftină, menținând totodată nivelul ridicat de protecție a sănătății umane. Alimentele noi sunt produse alimentare care nu au fost consumate în UE în proporție semnificativă înainte de mai 1997. Acestea includ, de exemplu, alimente cărora li se aplică un nou proces de producție. 

Dosarele reuniunii

Comunicate de presă

Info presă

Contacte presă

În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.

Acreditare și evenimente de presă

Pentru informații generale privind acreditarea, vă rugăm să vizitați această pagină.

Acreditarea de presă pentru summiturile internaționale desfășurate în afara Uniunii Europene va fi gestionată de autoritățile guvernamentale din țara-gazdă.

Rămâneți pe recepție

Alte reuniuni: Consiliul Agricultură și Pescuit

Consultați mai multe reuniuni

Ultima revizuire: 13 ianuarie 2025