Skip to content
  • Consiliul Ocuparea Forței de Muncă, Politică Socială, Sănătate și Consumatori

Consiliul Ocuparea Forței de Muncă, Politică Socială, Sănătate și Consumatori, 13/10/2016, 13 octombrie 2016

Principalele rezultate

Consiliul a ajuns la un acord cu privire la poziția sa privind o directivă vizând expunerea la agenți cancerigeni la locul de muncă, deschizând calea pentru discuțiile cu Parlamentul European.

„Acordul de astăzi din cadrul Consiliului cu privire la limitele pentru agenții cancerigeni și mutageni reprezintă un pas important care ne va ajuta să combatem cauza principală a mortalității profesionale în Uniunea Europeană. Obiectivul nostru este de a contribui la salvarea a 100 000 de vieți în următorii 50 de ani. Consiliul și-a demonstrat astăzi angajamentul puternic față de protejarea lucrătorilor.”

Jan Richter, președintele Consiliului și Ministrul Muncii, Afacerilor Sociale și Familiei din Slovacia

Consiliul a aprobat o directivă privind condiții mai bune de muncă pentru pescari. Directiva conferă efecte juridice unui acord între partenerii sociali ai UE (Cogeca, ETF și Europêche) în sectorul pescuitului maritim.

„Acesta este un important pas înainte care contribuie la îmbunătățirea condițiilor de muncă și de viață ale pescarilor și un exemplu cu adevărat excelent de dialog social sectorial de succes. Astăzi ne-am asigurat că aceste eforturi sunt consacrate în dreptul UE, în beneficiul tuturor pescarilor din UE.”

Jan Richter, președintele Consiliului și Ministrul Muncii, Afacerilor Sociale și Familiei din Slovacia

Consiliul a discutat despre punerea în aplicare a recomandării privind șomajul de lungă durată, iar Comisia a prezentat Consiliului revizuirea inițiativei Garanția pentru tineret și a Inițiativei privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor, publicată la 4 octombrie.

Consiliul a desfășurat o dezbatere de orientare cu privire la Noua agendă pentru competențe în Europa, dată fiind importanța competențelor pentru susținerea locurilor de muncă, a creșterii economice și a competitivității.

Președinția și Comisia au informat Consiliul în legătură cu pregătirile pentru reuniunea socială tripartită la nivel înalt din 19 octombrie și cu privire la recentele evoluții în ceea ce privește un nou început pentru dialogul social.

Consiliului a adoptat concluzii privind „Raportul Curții de Conturi Europene în ceea ce privește inițiativele de politică ale UE și sprijinul financiar acordat de aceasta pentru integrarea romilor”.

Dosarele reuniunii

Comunicate de presă

Info presă

Contacte presă

În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.

Acreditare și evenimente de presă

Pentru informații generale privind acreditarea, vă rugăm să vizitați această pagină.

Acreditarea de presă pentru summiturile internaționale desfășurate în afara Uniunii Europene va fi gestionată de autoritățile guvernamentale din țara-gazdă.

Rămâneți pe recepție

Alte reuniuni: Consiliul Ocuparea Forței de Muncă, Politică Socială, Sănătate și Consumatori

Consultați mai multe reuniuni

Ultima revizuire: 8 ianuarie 2025