Skip to content
  • Consiliul Ocuparea Forței de Muncă, Politică Socială, Sănătate și Consumatori

Videoconferința miniștrilor ocupării forței de muncă și afacerilor sociale, 5 mai 2020

Amploarea pandemiei de COVID-19 este fără precedent și are implicații extinse asupra întregii societăți și mai ales în domeniul ocupării forței de muncă și al afacerilor sociale.

Miniștrii responsabili de ocuparea forței de muncă și de afacerile sociale din UE s-au reunit prin videoconferință pentru a discuta despre:

  • provocările demografice în contextul pandemiei COVID-19 și mai departe
  • măsurile naționale luate sau prevăzute pentru a atenua consecințele negative ale crizei asupra piețelor forței de muncă și asupra economiei

Rezultatul dezbaterii contribuie la finalizarea raportului Comisiei Europene privind impactul schimbărilor demografice, ținând seama și de actuala pandemie.

În plus, aceștia au făcut schimb de opinii cu privire la măsurile de ieșire și de redresare luate și prevăzute la nivel național și la nivelul UE.

Aceasta este a doua videoconferință din domeniul ocupării forței de muncă și al afacerilor sociale, după cea desfășurată la 19 martie 2020.

După încheierea reuniunii, președinția croată a publicat un rezumat al rezultatelor:

Videoconferința miniștrilor ocupării forței de muncă și afacerilor sociale

Dosarele reuniunii

Documente finale

Info presă

Contacte presă

În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.

Acreditare și evenimente de presă

Pentru informații generale privind acreditarea, vă rugăm să vizitați această pagină.

Acreditarea de presă pentru summiturile internaționale desfășurate în afara Uniunii Europene va fi gestionată de autoritățile guvernamentale din țara-gazdă.

Rămâneți pe recepție

Alte reuniuni: Consiliul Ocuparea Forței de Muncă, Politică Socială, Sănătate și Consumatori

Consultați mai multe reuniuni

Ultima revizuire: 8 ianuarie 2025