- Eurogrup
Eurogrupul, 09/11/2015, 9 noiembrie 2015
Principalele rezultate
Uniunea bancară: prezentare din partea Comitetului unic de rezoluție
Președintele Comitetului unic de rezoluție (SRB), Elke König, a prezentat activitatea organizațională finalizată de SRB în vederea preluării depline, de la 1 ianuarie 2016, a rolului său de autoritate de rezoluție pentru băncile care aparțin uniunii bancare.
Miniștrii au fost reasigurați cu privire la faptul că pregătirile se desfășoară așa cum s-a stabilit.
Grecia
Instituțiile și ministrul elen al finanțelor, Euclid Tsakalotos, au informat Eurogrupul cu privire la acțiunile următoare pentru punerea în aplicare a programului pentru Grecia al Mecanismului european de stabilitate (MES), care a fost convenit în august. Eurogrupul a discutat, de asemenea, despre rezultatele evaluării cuprinzătoare a celor patru mari bănci elene, desfășurată în cadrul mecanismului unic de supraveghere.
Eurogrupul a cerut autorităților elene să finalizeze măsurile pentru sectorul financiar, precum și legislația convenită în cadrul primului set de obiective de referință, în decursul acestei săptămâni. Aceasta ar debloca plata sumei de 2 miliarde EUR de către MES și un transfer al fondurilor necesare pentru recapitalizarea sectorului bancar elen, provenind din cele 10 miliarde EUR alocate în cadrul programului.
Cuantumul de 10 miliarde EUR a fost eliberat anterior într-un cont separat al MES și poate fi transferat Fondului elen pentru stabilitate financiară (HFSF) doar după îndeplinirea condițiilor convenite. Eurogrupul a mandatat Grupul de lucru pentru Eurogrup (GLE) să evalueze punerea în aplicare a măsurilor sus-menționate până cel târziu la începutul săptămânii.
- Asistența financiară acordată Greciei (site-ul Comisiei Europene)
- Rezultatele evaluării cuprinzătoare a patru mari bănci elene (BCE, octombrie 2015)
Situația economică și bugetară în zona euro
Eurogrupul a făcut un schimb de opinii privind situația economică și bugetară în zona euro, pe baza previziunilor de toamnă din 2015 ale Comisiei și a opiniilor prezentate de Banca Centrală Europeană.
Se așteaptă continuarea redresării economice globale, chiar dacă într-un ritm ușor mai scăzut decât se aștepta anterior, mai ales din cauza încetinirii creșterii în China și în alte economii de piață emergente. Miniștrii au fost de acord că trebuie să se întețească eforturile pentru transformarea redresării în creștere economică autosusținută printr-o strategie care să cuprindă o politică fiscală, reforme structurale și investiții solide.
Spania: a patra evaluare ulterioară aplicării programului
Eurogrupul a salutat rezultatele misiunii celei de a patra evaluări ulterioare aplicării programului în Spania, desfășurată de Comisia Europeană în colaborare cu Banca Centrală Europeană în octombrie.
Misiunea a conchis că eforturile curente de ajustare ale țării continuă să aducă rezultate pozitive, după cum o arată stabilizarea sectorului financiar, redresarea economică puternică și primele scăzute pentru riscul suveran.
- Declarație de presă în urma celei de a patra vizite în Spania dedicate supravegherii ulterioare aplicării programului
- Spania: supravegherea ulterioară aplicării programului
Propuneri privind guvernanța economică: aspecte referitoare la zona euro
Eurogrupul a avut un schimb inițial de opinii privind propunerea Comisiei referitoare la guvernanța economică, drept primă contribuție la dezbaterea privind finalizarea uniunii economice și monetare (UEM). Comisia a adoptat aceste propuneri la 21 octombrie ca acțiune ulterioară Raportului celor cinci președinți privind finalizarea UEM, publicat în iunie 2015.
Dosarele reuniunii
Documente finale
Comunicate de presă
Info presă
Contacte presă
-
Johannes Kleis Spokesperson for Eurogroup President
- +32 478 83 26 64
- +32 2 281 75 32
În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.
Acreditare și evenimente de presă
Pentru informații generale privind acreditarea, vă rugăm să vizitați această pagină.
Acreditarea de presă pentru summiturile internaționale desfășurate în afara Uniunii Europene va fi gestionată de autoritățile guvernamentale din țara-gazdă.
Rămâneți pe recepție
- Abonați-vă la alertele noastre prin e-mail pentru a primi informații actualizate cu privire la această reuniune și la alte reuniuni similare.
- Urmăriți @EUCouncilPress pentru cele mai recente informații de presă.
- Hashtag pe X: #EUROGROUP
Alte reuniuni: Eurogrup
Reuniuni anterioare
Reuniuni viitoare
Ultima revizuire: 13 ianuarie 2025