Skip to content
  • Eurogrup

Eurogrupul, 17 februarie 2020

Principalele rezultate

Configurație obișnuită

Numirea președintelui Grupului de lucru pentru Eurogrup

Eurogrupul l-a numit președinte al Grupului de lucru pentru Eurogrup pe Tuomas Saarenheimo.

Acesta își va prelua mandatul, a cărui durată va fi de doi ani, la 1 aprilie 2020. El îi va succeda lui Hans Vijlbrief, care a deținut această funcție în perioada februarie 2018 - ianuarie 2020.

Prezentări din partea Comisiei: prioritățile UEM și evaluarea „pachetului de două” și a „pachetului de șase” – aspecte legate de zona euro

Comisia și-a prezentat prioritățile pentru uniunea economică și monetară (UEM), precum și principalele elemente ale comunicării sale privind evaluarea guvernanței economice, cu accent pe aspectele relevante pentru zona euro.

Unele elemente ale guvernanței economice a UE se aplică doar zonei euro, și anume reformele așa-numitului „pachet de două”, care au fost introduse în 2013 pentru a stabili un cadru pentru statele membre care se confruntă cu dificultăți de stabilitate financiară și pentru a consolida coordonarea bugetară.

Președintele Eurogrupului, Mário Centeno
Deși nu există nicio intenție de revizuire a cadrului nostru de guvernanță, există sprijin pentru simplificarea normelor noastre fiscale, pentru prevenirea prociclicității și pentru examinarea modului în care aceste norme ne pot ajuta să abordăm noile provocări în materie de politici ale UE.
Președintele Eurogrupului, Mário Centeno
Președintele Eurogrupului, Mário Centeno

Discuție tematică privind creșterea economică și locurile de muncă: sarcina fiscală asupra costului forței de muncă

Ca parte a discuțiilor tematice privind creșterea economică și locurile de muncă, Eurogrupul a făcut schimb de opinii cu privire la sarcina fiscală asupra costului forței de muncă. Discuția s-a axat mai ales asupra trecerii de la impozitarea veniturilor salariale la taxele de mediu.

Dezbaterea a avut la bază o notă tehnică din partea Comisiei și o prezentare susținută de profesorul Ottmar Edenhofer, directorul Institutului de cercetare Mercator privind bunurile comune globale și schimbările climatice (MCC) și al Institutului de cercetare a impactului asupra climei din Potsdam (PIK).

Irlanda – supravegherea ulterioară aplicării programului

Comisia Europeană și Banca Centrală Europeană au prezentat principalele constatări ale celei de a 12-a misiuni de supraveghere ulterioară aplicării programului în Irlanda, derulată în perioada 19-21 noiembrie.

Mecanismul european de stabilitate (MES) i-a informat pe miniștri cu privire la sistemul său de avertizare timpurie. Eurogrupul a fost, de asemenea, informat de Fondul Monetar Internațional (FMI) cu privire la vizita sa la nivel de experți în Irlanda.

Situația economică în zona euro – previziunile de iarnă ale Comisiei

Miniștrii au desfășurat un schimb de opinii cu privire la situația economică a zonei euro pe baza previziunilor de iarnă ale Comisiei.

Discuțiile periodice privind situația economică și provocările în materie de politici economice stau la baza eforturilor Eurogrupului de a stimula creșterea economică și crearea de locuri de muncă.

Economia zonei euro continuă să crească, deși într-un ritm moderat. Cu toate că unele riscuri s-au atenuat ușor, epidemia recentă de coronavirus constituie un motiv de îngrijorare ce va trebui monitorizat îndeaproape. Președintele Eurogrupului, Mário Centeno

Recomandări pentru zona euro pentru 2020

Eurogrupul a discutat despre proiectele de recomandări pentru 2020 adresate zonei euro, înainte de aprobarea acestora în cadrul Consiliului Afaceri Economice și Financiare. Acesta a convenit asupra unui număr de cinci priorități pentru 2020:

  • reforme structurale
  • sustenabilitate fiscală și investiții publice
  • piețele muncii și incluziunea socială
  • stabilitate financiară
  • aprofundarea UEM

Configurație deschisă

Instrumentul bugetar pentru convergență și competitivitate: raport cu privire la un eventual acord interguvernamental

Miniștrii au adoptat un raport adresat liderilor UE care a abordat nevoia, conținutul, modalitățile și amploarea unui posibil acord interguvernamental pentru instrumentul bugetar pentru convergență și competitivitate (IBCC).

În cadrul summitului zonei euro din decembrie 2019, liderii UE au invitat Eurogrupul să contribuie rapid la găsirea unor soluții adecvate pentru finanțarea instrumentului bugetar pentru convergență și competitivitate (IBCC), pe baza listei termenilor și condițiilor din octombrie 2019, pentru a-l putea finaliza în contextul următorului cadru financiar multianual (CFM).

Uniunea bancară: rapoartele Danemarcei și Suediei

Atât Danemarca, cât și Suedia au emis recent rapoarte cu privire la implicațiile unei eventuale participări la uniunea bancară. Miniștrii Nicolai Wammen și Magdalena Andersson au prezentat principalele elemente ale acestor rapoarte.

Dosarele reuniunii

Comunicate de presă

Info presă

Contacte presă

  • Johannes Kleis Spokesperson for Eurogroup President

  • +32 478 83 26 64
  • +32 2 281 75 32

În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.

Acreditare și evenimente de presă

Pentru informații generale privind acreditarea, vă rugăm să vizitați această pagină.

Acreditarea de presă pentru summiturile internaționale desfășurate în afara Uniunii Europene va fi gestionată de autoritățile guvernamentale din țara-gazdă.

Rămâneți pe recepție

Alte reuniuni: Eurogrup

Consultați mai multe reuniuni

Ultima revizuire: 13 ianuarie 2025