Skip to content
  • Consiliul European

Consiliul European, 19-20/03/2015, 19-20 martie 2015

Reuniunea Consiliului European a debutat cu un moment de reculegere pentru victimele atentatului terorist din Tunisia, comis la 18 martie 2015. 

În timpul reuniunii, liderii UE au convenit asupra creării unei uniuni energetice. Aceștia au purtat de asemenea discuții pe teme economice și privind relațiile externe, situația din Libia, relațiile cu Rusia și cu Ucraina, precum și obiectivele viitoarei reuniuni la nivel înalt a Parteneriatului estic care se va desfășura la Riga.

Uniunea energetică

Consiliul European a convenit să se stabilească primele etape ale unei uniuni energetice. Liderii UE s-au angajat în direcția asigurării unei energii sigure, durabile și la prețuri accesibile în UE.

În cadrul reuniunii, discuțiile s-au concentrat asupra securității energetice și a transparenței în contractele de gaze. Toate contractele de gaze trebuie să fie în conformitate cu legislația UE, mai transparente și nu ar trebui să aibă un impact negativ asupra securității energetice a Europei.  

De asemenea, liderii UE au convenit:

  • să dezvolte strategii inovatoare pentru o generație nouă de surse regenerabile de energie și să sporească eficiența energetică
  • să intensifice demersurile diplomatice ale UE în domeniul climei pentru a asigura rezultate pozitive în urma reuniunii de la nivel înalt privind clima de la Paris din decembrie 2015 

Relațiile externe

Partenerii estici

Liderii UE au convenit asupra obiectivelor reuniunii la nivel înalt a Parteneriatului estic, care va avea loc la Riga în perioada 21-22 mai 2015. Consiliul European și-a reiterat angajamentul față de partenerii estici și a stabilit ca prioritate consolidarea instituțiilor democratice în est. 

Relațiile cu Rusia și Ucraina

Liderii au decis să asigure alinierea dintre regimul de sancțiuni existent și punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk. Sancțiunile economice vor rămâne în vigoare până la sfârșitul anului 2015, când urmează să fie pus în aplicare ultimul punct din planul de pace: recâștigarea controlului Ucrainei asupra frontierelor sale din est. 

De asemenea, liderii UE au subliniat necesitatea contestării campaniei actuale de dezinformare publică desfășurate de Rusia cu privire la conflictul din Ucraina. Înaltul Reprezentant al UE, Federica Mogherini, va pregăti un plan de acțiune privind comunicarea strategică pentru Consiliul European din iunie.

Libia

UE își menține angajamentul față de tranziția Libiei și de activitatea Reprezentantului Special al ONU, Bernardino Leon. Liderii UE au făcut apel la încetarea imediată și necondiționată a focului și au solicitat să se ajungă rapid la un acord pentru un guvern de unitate națională.

Liderii UE au recunoscut necesitatea de a se gestiona migrația în mod corespunzător și de a se pune în aplicare acțiunile convenite de Consiliu în octombrie 2014 în scopul unei mai bune gestionări a fluxurilor de migrație, precum și de a se consolida Triton, operația Frontex în zona mediteraneeană centrală. Sunt necesare eforturi mai concertate pentru a se intensifica sprijinul acordat de UE țărilor de origine și de tranzit. 

Subiecte economice 

Semestrul european 2015

Consiliul European a desfășurat discuții cu privire la situația economică din Europa și la punerea în aplicare a reformelor structurale de către statele membre. 

Liderii au aprobat cele trei priorități cuprinse în analiza anuală a creșterii pentru 2015:

  • investiții
  • reforme structurale 
  • responsabilitate bugetară

Aceștia au invitat statele membre să reflecte aceste priorități în programele lor naționale de reformă și în programele lor de stabilitate sau de convergență, care sunt așteptate în mai 2015.

Planul de investiții pentru Europa

Liderii UE au salutat adoptarea poziției de negociere a Consiliului referitoare la propunerea privind Fondul european pentru investiții strategice (FEIS)

Consiliul European se așteaptă ca negocierile cu Parlamentul European să se încheie în iunie 2015 pentru ca fondul să poată fi funcțional din a doua jumătate a anului 2015.

De asemenea, liderii au discutat despre stadiul negocierilor cu SUA privind acordul pentru Parteneriatul transatlantic pentru comerț și investiții (TTIP). Aceștia și-au reiterat angajamentul de a finaliza negocierile până la sfârșitul anului și de a-și accelera eforturile privind comunicarea beneficiilor acordului.

Scrisoarea de invitație și nota de informare

Reuniunea socială tripartită la nivel înalt 

La 19 martie, înaintea reuniunii Consiliului European, Donald Tusk, Jean-Claude Juncker și prim-ministrul leton, Laimdota Straujuma, au prezidat reuniunea socială tripartită la nivel înalt, un forum de dialog între instituțiile UE și partenerii sociali europeni.

Tema reuniunii sociale la nivel înalt de primăvară a fost „Investițiile în creșterea economică și crearea de locuri de muncă: sporirea contribuției partenerilor sociali”.

Dosarele reuniunii

Comunicate de presă

Info presă

Contacte presă

În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.

Acreditare și evenimente de presă

Pentru informații generale privind acreditarea, vă rugăm să vizitați această pagină.

Acreditarea de presă pentru summiturile internaționale desfășurate în afara Uniunii Europene va fi gestionată de autoritățile guvernamentale din țara-gazdă.

Rămâneți pe recepție

Alte reuniuni: Consiliul European

Consultați mai multe reuniuni

Ultima revizuire: 15 ianuarie 2025