- Consiliul Afaceri Externe
Consiliul Afaceri Externe (Dezvoltare), 16/05/2019, 16 mai 2019
Principalele rezultate
Tineretul și dezvoltarea
Miniștrii dezvoltării din UE au discutat despre tineret și dezvoltare împreună cu Jayathma Wickramanayake, reprezentantul pentru tineret al secretarului general al ONU.
Pentru Uniunea Europeană, este esențial să se investească în tineret. Atât în Africa, cât și în regiunea mediteraneeană, creăm foruri pentru a le permite tinerilor să-și facă vocea auzită. În cadrul reuniunii noastre de astăzi, am discutat pe larg despre importanța schimbărilor de generație, inclusiv în cadrul instituțiilor politice, precum și despre necesitatea ca tinerii să ia parte la procesele decizionale. Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate
Reprezentantul pentru tineret al secretarului general al ONU și-a prezentat viziunea și prioritățile pentru consolidarea implicării tinerilor. Ea a subliniat că nu trebuie să ezităm să le încredințăm tinerilor responsabilități și să le conferim competențele necesare și acces la instituții, astfel încât să poată avea o influență semnificativă în procesul de elaborare a politicilor. Reprezentantul a descris barierele sociale, economice și politice cu care se confruntă tinerii, în special fetele. Ea a prezentat 6 recomandări privind calea de urmat: 1) să se considere emanciparea economică a tinerilor ca fiind un mijloc favorizant de promovare a incluziunii sociale și a altor drepturi, 2) să se pună accentul pe provocările transnaționale, 3) să se garanteze faptul că tinerii înțeleg valoarea multilateralismului, 4) să se asigure implicarea tinerilor în politică și reducerea diferenței de vârstă dintre cei care guvernează și cei care sunt guvernați, 5) să se garanteze finanțare pentru tineret pe termen lung și 6) să se asigure includerea tinerilor în procesul de elaborare a politicilor la nivel orizontal.
Miniștrii au confirmat că tinerii și organizațiile de tineret constituie actori sociali esențiali și că ar trebui depuse eforturi pentru promovarea rolului lor public și pentru recunoașterea lor ca parteneri egali. Ei au convenit asupra faptului că toate acțiunile în domeniul dezvoltării ar trebui să considere generațiile viitoare ca fiind o prioritate.
Miniștrii au convenit, de asemenea, asupra faptului că tinerii ar trebui să fie implicați din ce în ce mai mult în procesul de elaborare, de punere în aplicare și de reexaminare a politicilor naționale și locale și că ar trebui eliminate obstacolele din calea inserției lor sociale, economice, culturale și politice. Miniștrii s-au angajat, de asemenea, să își intensifice eforturile pentru a reduce barierele specifice cu care se confruntă tinerii, în special fetele.
Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă
Miniștrii au discutat despre modul de menținere a dinamicii în ceea ce privește Agenda 2030 și chestiunea schimbărilor climatice în 2019, în perspectiva Forumului politic la nivel înalt pentru dezvoltare durabilă (8-19 iulie 2019) și a Summitului privind clima (23 septembrie), precum și a Summitului privind obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD) (24-25 septembrie).
Ei au recunoscut că anul 2019 reprezintă o oportunitate unică de accelerare a punerii în aplicare a Agendei 2030 în vederea realizării ODD și au subliniat că este un moment important pentru ca UE să dea dovadă de spirit de conducere și să asigure o dinamică favorabilă pentru inițiativele de dezvoltare durabilă.
Miniștrii dezvoltării din UE au reamintit că Agenda 2030 și Acordul de la Paris privind schimbările climatice constituie elemente fundamentale ale angajamentului UE în cadrul arhitecturii mondiale privind dezvoltarea, care sunt vitale pentru prosperitatea pe termen lung a UE.
- Concluziile Consiliului intitulate „Către o Uniune tot mai durabilă până în 2030”, 9 aprilie 2019
- Forumul politic la nivel înalt pentru dezvoltare durabilă
- Summitul privind obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD)
Sahelul
Miniștrii dezvoltării din UE au discutat despre Sahel, în urma adoptării, la 13 mai, a unor concluzii ale Consiliului de către miniștrii de externe și în urma reuniunii, la 14 mai, a miniștrilor apărării și de externe din UE cu omologii lor din țările G5 Sahel (Burkina Faso, Ciad, Mali, Mauritania și Niger).
Ei au reafirmat importanța strategică a Sahelului pentru UE și au subliniat angajamentul continuu al UE față de această regiune, în special în ceea ce privește ajutorul umanitar și ajutorul pentru dezvoltare.
Miniștrii au recunoscut importanța abordării integrate, care combină dialogul politic, cooperarea în domeniul securității (inclusiv prin operații PSAC și prin acordarea de sprijin direct Forței comune a G5 Sahel) și ajutorul pentru dezvoltare. Miniștrii dezvoltării din UE au explorat modalități de abordare a deteriorării recente a situației în materie de securitate și au convenit asupra faptului că răspunsul trebuie să fie multidimensional și că aspectele socioeconomice și aspectele legate de securitate ar trebui abordate în aceeași măsură.
Ei au recunoscut caracterul urgent al furnizării de servicii de bază populațiilor locale, al combaterii schimbărilor climatice și al restabilirii prezenței statului.
Dosarele reuniunii
Documente pregătitoare
Documente finale
Comunicate de presă
Info presă
Contacte presă
-
Maria Daniela Lenzu Press officer
- +32 470 88 04 02
- +32 2 281 21 46
În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.
Acreditare și evenimente de presă
Pentru informații generale privind acreditarea, vă rugăm să vizitați această pagină.
Acreditarea de presă pentru summiturile internaționale desfășurate în afara Uniunii Europene va fi gestionată de autoritățile guvernamentale din țara-gazdă.
Rămâneți pe recepție
- Abonați-vă la alertele noastre prin e-mail pentru a primi informații actualizate cu privire la această reuniune și la alte reuniuni similare.
- Urmăriți @EUCouncilPress pentru cele mai recente informații de presă.
- Hashtag pe X: #FAC
Alte reuniuni: Consiliul Afaceri Externe
Reuniuni anterioare
Ultima revizuire: 6 februarie 2025