"Utilizăm cookie-uri pentru a vă îmbunătățiți experiența de navigare. Cookie-urile necesare au rolul de a susține funcții esențiale ale site-ului Consiliului. Cookie-urile opționale ne ajută să realizăm rapoarte statistice anonime și agregate pentru a răspunde mai bine nevoilor dvs.
Videoconferința miniștrilor comerțului, 9 noiembrie 2020
Principalele rezultate
Relațiile comerciale cu Statele Unite
Miniștrii au analizat alegerile din SUA și au subliniat că relațiile transatlantice sunt importante pentru a face față provocărilor din zilele noastre, în special în contextul crizei actuale provocate de pandemia de COVID-19. În ciuda unor tensiuni resimțite în prezent în relațiile comerciale bilaterale, cooperarea transatlantică este și va rămâne esențială.
Ne menținem pe deplin angajamentul de a promova o agendă comercială pozitivă cu SUA, care vor continua să fie un partener indispensabil pentru a face față provocărilor, cum ar fi pandemia de COVID-19, criza sistemului comercial multilateral, schimbările climatice și chestiunile legate de comerț și tehnologie de la nivel internațional. Trebuie să colaborăm în privința soluționării litigiilor bilaterale restante.
Peter Altmaier, ministrul federal german al economiei și energiei
În cadrul videoconferinței, Comisia a prezentat un raport despre situația actuală în ceea ce privește măsurile de salvgardare ale UE în sectorul siderurgic.
Reexaminarea politicii comerciale și perspectivele pentru OMC
Miniștrii au purtat o discuție despre reexaminarea politicii comerciale în contextul procesului de consultare lansat de Comisia Europeană în luna iunie cu privire la viitoarea politică comercială și de investiții a UE. Obiectivul acestei consultări, care se desfășoară până la 15 noiembrie, este de a examina modalități prin care politica comercială poate contribui la redresarea în urma crizei provocate de pandemia de COVID-19 și poate sprijini tranziția verde și cea digitală către o UE mai puternică și mai rezilientă. Rezultatele consultării în curs vor fi integrate într-o comunicare a Comisiei care ar putea stabili direcția pentru politica comercială și de investiții a UE pentru următorii cinci ani și care ar urma să fie publicată cel mai probabil după luna ianuarie 2021. Comisia a oferit informații actualizate cu privire la stadiul actual al procesului.
Miniștrii au acordat o atenție deosebită reformei Organizației Mondiale a Comerțului. În timp ce procedura de alegere a noului director general este încă în desfășurare, Comisia și-a prezentat viziunea și foaia de parcurs pentru reforma OMC. Potrivit Comisiei, în cadrul celei de a 12-a Conferințe ministeriale a OMC (CM12), ar putea fi realizate progrese substanțiale în legătură cu anumite chestiuni, cum ar fi subvențiile în domeniul pescuitului, inițiativele referitoare la o declarație comună și inițiativele mai recente, inclusiv cele referitoare la comerț și sănătate, respectiv comerț și mediu. Mai mulți miniștri au solicitat Comisiei Europene ca egalitatea de gen și emanciparea economică a femeilor să fie luate în considerare în cadrul reexaminării politicii comerciale care va conduce la o strategie revizuită a UE.
Trebuie să depunem în continuare eforturi pentru o reformă cuprinzătoare a sistemului OMC, care se confruntă cu provocări majore ce compromit capacitatea sa de a funcționa eficient, inclusiv în ceea ce privește organul său de apel.
Peter Altmaier, ministrul federal german al economiei și energiei
Miniștrii au purtat o discuție referitoare la relațiile comerciale ale UE cu China, punând accent mai ales pe acordul cuprinzător privind investițiile (CAI), care abordează asimetriile actuale în ceea ce privește accesul pe piață. Comisia a prezentat un raport privind stadiul actual al negocierilor și al discuțiilor legate de accesul pe piață și de dezvoltarea durabilă.
Miniștrii au subliniat că este necesar să se înregistreze în continuare progrese în cadrul discuțiilor referitoare la acordul cuprinzător privind investițiile, obiectivul fiind ca negocierile să se încheie în 2020, asigurându-se astfel un mediu de afaceri deschis, echitabil și transparent pentru investitorii din UE în China.
Această discuție vine în continuarea Consiliului European din 1 și 2 octombrie 2020, cu ocazia căruia liderii UE au subliniat în concluziile lor necesitatea de a se reechilibra relațiile economice și de a se obține o reciprocitate. Liderii UE au amintit, de asemenea, că obiectivul este ca negocierile privind CAI să fie finalizate până la sfârșitul anului. Acest acord va contribui la crearea unor condiții de concurență echitabile și va stabili angajamente semnificative privind dezvoltarea durabilă. Consiliul European a solicitat, de asemenea, Chinei să abordeze chestiunile legate de barierele din calea accesului pe piață și de supracapacitate și să se implice în negocieri privind subvențiile industriale în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului.
Acreditarea de presă pentru summiturile internaționale desfășurate în afara Uniunii Europene va fi gestionată de autoritățile guvernamentale din țara-gazdă.