- Consiliul Transporturi, Telecomunicații și Energie
Consiliul Transporturi, Telecomunicații și Energie (Transporturi), 20/09/2019, 20 septembrie 2019
Principalele rezultate
Consiliul a desfășurat o amplă dezbatere de orientare cu privire la modalitățile de decarbonizare a domeniului transporturilor în vederea combaterii schimbărilor climatice și a îndeplinirii obiectivelor Acordului de la Paris.
Dezbaterea s-a bazat pe comunicarea Comisiei intitulată „O planetă curată pentru toți”, publicată în noiembrie 2018.
Pentru a se reflecta importanța acestui subiect, s-au organizat sesiuni separate dedicate transportului terestru (rutier, feroviar și pe căile navigabile interioare), aviației, precum și transportului maritim.
Discuția de astăzi a fost încurajatoare. Este evident că trebuie să depunem eforturi mai intense în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, pentru a pune capăt încălzirii globale. Sectorul transporturilor trebuie să joace un rol esențial în acest sens și va face acest lucru. Statele membre și-au arătat voința de a valorifica pe deplin o gamă largă de opțiuni: opțiuni tehnologice sau politice, schimbarea obiceiurilor noastre. Niciuna dintre aceste soluții nu este suficientă de una singură, însă putem să ne îndeplinim obiectivul printr-un mix corespunzător de politici și prin concretizarea oportunităților oferite de inovare și digitalizare. Europenii sprijină acțiuni hotărâte în domeniul climei, iar aceasta reprezintă una dintre prioritățile principale ale președinției finlandeze. Discuția noastră de astăzi reprezintă o bază solidă pentru lucrările viitoare în direcția mobilității fără emisii de dioxid de carbon, precum și a unei societăți neutre din punctul de vedere al emisiilor de carbon. Sanna Marin, ministra finlandeză a transporturilor și comunicațiilor, președinta reuniunii
Președinția va pregăti un rezumat al dezbaterii ministeriale, care va servi drept contribuție pentru Consiliul European. Se preconizează ca acesta să-și finalizeze orientările înainte de sfârșitul anului. Ulterior, UE va putea adopta strategia sa pe termen lung în domeniul climei și o va putea prezenta în cadrul Convenției-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCONUSC) până în 2020, astfel cum se prevede în Acordul de la Paris.
De asemenea, dezbaterea din cadrul Consiliului, precum și indicațiile Consiliului European vor oferi orientări Comisiei pentru pregătirea unor noi propuneri legislative și a altor inițiative în acest domeniu.
În cursul prânzului, miniștrii au discutat despre instrumente financiare pentru transportul durabil.
Dosarele reuniunii
Documente pregătitoare
Info presă
Contacte presă
-
Niels Timmermans Press officer
- +32 470 18 22 47
- +32 2 281 32 65
În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.
Acreditare și evenimente de presă
Pentru informații generale privind acreditarea, vă rugăm să vizitați această pagină.
Acreditarea de presă pentru summiturile internaționale desfășurate în afara Uniunii Europene va fi gestionată de autoritățile guvernamentale din țara-gazdă.
Rămâneți pe recepție
- Abonați-vă la alertele noastre prin e-mail pentru a primi informații actualizate cu privire la această reuniune și la alte reuniuni similare.
- Urmăriți @EUCouncilPress pentru cele mai recente informații de presă.
- Hashtag pe X: #TTE
Alte reuniuni: Consiliul Transporturi, Telecomunicații și Energie
Reuniuni anterioare
Ultima revizuire: 15 ianuarie 2025