Skip to content
  • Consiliul Transporturi, Telecomunicații și Energie

Reuniunea extraordinară a Consiliului Transporturi, Telecomunicații și Energie (Energie), 2 mai 2022

Principalele rezultate

Miniștrii au desfășurat un schimb de opinii cu privire la situația energiei în UE în contextul războiului din Ucraina.

Această reuniune extraordinară a Consiliului a reprezentat o ocazie pentru miniștri de a-și reafirma solidaritatea cu Ucraina și cu statele membre afectate de suspendarea livrărilor de gaze de către Gazprom, care a fost pusă în aplicare în pofida contractelor în vigoare.

Miniștrii energiei au prezentat analiza situației lor în ceea ce privește cele mai recente evoluții.

Aceștia au discutat despre nivelul de pregătire al UE în cazul unei crize de aprovizionare și despre măsurile și instrumentele de solidaritate la nivelul UE pe care ei ar dori să le promoveze în acest context.

În ceea ce privește o posibilă întrerupere a aprovizionării, miniștrii au făcut schimb de analize privind gradul lor de pregătire pentru un astfel de eveniment, precum și privind măsurile de solidaritate și posibilele măsuri de urgență pentru a consolida și a coordona mai bine schimbul de informații, în special în ceea ce privește nivelurile naționale de consum.

Miniștrii au trecut în revistă posibilele măsuri suplimentare în ceea ce privește securitatea aprovizionării, tranzitul gazelor și gestionarea stocurilor de gaze, în special în perspectiva următoarelor săptămâni și luni. În mod deosebit, aceștia au salutat progresul rapid al negocierilor referitoare la regulamentul privind „stocarea gazelor” și speră să încheie aceste negocieri în curând.

Miniștrii și-au reafirmat angajamentul de a depune eforturi în vederea eliminării treptate a dependenței UE de combustibilii fosili din Rusia. În acest context, aceștia așteaptă cu mare interes planul REPowerEU, care va fi prezentat de Comisie în luna mai.

Miniștrii și Comisia au convenit să își continue contactele coordonate cu partenerii internaționali și cu furnizorii fiabili și să instituie rapid Platforma europeană de achiziții în comun a gazelor, pentru a garanta aprovizionarea UE cu energie la prețuri accesibile.

Dosarele reuniunii

Documente finale

Info presă

Contacte presă

În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.

Acreditare și evenimente de presă

Pentru informații generale privind acreditarea, vă rugăm să vizitați această pagină.

Acreditarea de presă pentru summiturile internaționale desfășurate în afara Uniunii Europene va fi gestionată de autoritățile guvernamentale din țara-gazdă.

Rămâneți pe recepție

Alte reuniuni: Consiliul Transporturi, Telecomunicații și Energie

Consultați mai multe reuniuni

Ultima revizuire: 16 ianuarie 2025