Skip to content

Finanțarea PAC după 2013

Care sunt modificările aduse finanțării, gestionării și monitorizării?

Normele privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea PAC au fost reunite într-un singur regulament. Multe dintre normele privind finanțarea și gestionarea plăților directe, a măsurilor de piață și a dezvoltării rurale au fost armonizate.

Se va retrage ajutorul plătit în mod nejustificat și se vor stabili principii generale pentru toate sancțiunile aplicate beneficiarilor care nu îndeplinesc condițiile sau obligațiile.

Numele beneficiarilor de fonduri din cadrul PAC vor fi făcute publice pentru a se descuraja conduita abuzivă și, în același timp, pentru a conferi fermierilor un simț al răspunderii în momentul utilizării fondurilor publice pe care le primesc.

Rezerva pentru situații de criză pentru a face față perturbărilor pieței va fi finanțată printr-o reducere a plăților directe. Fondurile neutilizate vor fi rambursate fermierilor.

Modificările aduse bugetului și fondurilor

Distribuția între cei 2 piloni ai PAC (în credite de angajament) este după cum urmează:

  • pilonul 1: 76,6% din bugetul PAC, ceea ce reprezintă 29% din bugetul UE sau 312,74 miliarde EUR
  • pilonul 2: 23,4% din bugetul PAC, ceea ce reprezintă 9% din bugetul UE sau 95,58 miliarde EUR

Disciplina financiară: În cazul în care previziunile indică faptul că plafonul anual al bugetului PAC va fi depășit, plățile directe vor fi reduse liniar (cu excepția plăților directe pentru micii fermieri). Aceste reduceri liniare vor finanța rezerva pentru situații de criză în sectorul agricol.