Actul legislativ privind piețele digitale
Președinția Consiliului și Parlamentul European au semnat Actul legislativ privind piețele digitale la 14 septembrie 2022.
Actul legislativ privind piețele digitale urmărește să asigure un sector digital competitiv și echitabil în vederea promovării inovării, a unor produse și servicii digitale de înaltă calitate, precum și a unor prețuri mai echitabile pentru consumatori.
Ce este Actul legislativ privind piețele digitale?
Este un nou set de norme ale UE care vor asigura o concurență loială pe platformele digitale.
Situația de fapt:
- Astăzi, peste 10 000 de IMM-uri cu o rată mare de creștere operează ca platforme online în economia digitală a UE.
- Doar un număr mic de platforme online mari, cunoscute drept „gatekeeperi”, dețin cea mai mare cotă de piață.
Gatekeeperii sunt platforme digitale:
- cu peste 45 de milioane de utilizatori finali activi lunar
- cu o cifră de afaceri de 7,5 miliarde EUR sau mai mult în ultimele trei exerciții financiare
Gatekeeperilor nu le va fi permis:
- să își promoveze excesiv propriile produse
- să limiteze posibilitățile de plată în funcție de metodele lor de plată
- să refolosească datele personale colectate în timpul unui serviciu, în scopul unui alt serviciu
- să impună utilizatorilor comerciali condiții inechitabile
- să preinstaleze anumite aplicații software
- să restricționeze utilizatorii comerciali ai platformelor
- să utilizeze anumite practici de grupare (să vândă la pachet elemente diferite)
Companiile care încalcă noile obligații riscă amenzi de până la 10% din cifra lor de afaceri mondială sau de până la 20% din aceasta în cazul unor încălcări repetate.
Punerea în aplicare a Actului legislativ european privind piețele digitale:
- va crea o concurență mai loială pentru întreprinderile digitale
- va genera mai multă inovare
- va asigura protecția consumatorilor