"Utilizăm cookie-uri pentru a vă îmbunătățiți experiența de navigare. Cookie-urile necesare au rolul de a susține funcții esențiale ale site-ului Consiliului. Cookie-urile opționale ne ajută să realizăm rapoarte statistice anonime și agregate pentru a răspunde mai bine nevoilor dvs.
Cu ocazia reuniunii Consiliului Agricultură și Pescuit, prima în format fizic după cea din ianuarie 2020, miniștrii au discutat în detaliu Strategia „De la fermă la consumator”, arhitectura verde a pachetului de reformă a politicii agricole comune (PAC) și situația pieței în contextul crizei provocate de COVID-19.
Președinția germană și-a prezentat programul de lucru și prioritățile în sectorul agricol și cel al pescuitului: reforma PAC, Strategia „De la fermă la consumator”, bunăstarea animalelor, etichetarea produselor alimentare, Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și posibilitățile de pescuit pentru 2021 vor domina agenda Consiliului în următoarele șase luni.
Am prezentat un program ambițios, dar realizabil. Discuțiile de astăzi au evidențiat faptul că putem acționa rapid pentru a oferi fermierilor noștri certitudinea și garanțiile necesare pentru anii următori și, în același timp, pentru a ne ridica la înălțimea ambițiilor noastre verzi. Împreună putem pregăti terenul pentru asumarea, până la sfârșitul anului, a unor angajamente politice ferme privind sustenabilitatea, protecția climei și securitatea alimentară.
Julia Klöckner, ministra federală germană a alimentației și agriculturii
De la fermă la consumator
În cursul sesiunii de dimineață, miniștrii au avut un schimb de opinii cu privire la Strategia „De la fermă la consumator”, concentrându-se asupra modalităților de sporire a durabilității sistemelor alimentare. Comisia Europeană a reiterat importanța includerii obiectivelor și țintelor Strategiei „De la fermă la consumator” în viitoarele planuri strategice naționale din cadrul PAC, prin intermediul recomandărilor specifice fiecărei țări. Cu un larg consens, miniștrii au solicitat să se dea dovadă de transparență, flexibilitate și rapiditate în procesul de publicare și de reflectare a acestor recomandări în planurile strategice naționale ale fiecărui stat membru. În urma întrebărilor adresate de mai mulți miniștri, Comisia Europeană a clarificat faptul că aceste recomandări nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic.
Reforma PAC
Consiliul a discutat despre arhitectura verde a pachetului de reformă a PAC și, în special, despre posibilitatea de a dispune de un buget minim pentru programele ecologice (delimitare). Programele ecologice reprezintă un nou element prezentat în propunerea PAC, care vizează stimularea fermierilor în vederea adoptării de practici favorabile climei și mediului prin plăți directe. Miniștrii și-au reiterat opiniile cu privire la caracterul voluntar sau obligatoriu al programelor ecologice și au explicat că flexibilitatea financiară este esențială pentru asigurarea faptului că fermierii nu pierd fondurile neutilizate (în special dacă s-ar introduce o delimitare a fondurilor). De asemenea, Consiliul a discutat posibilitatea stabilirii unui procent minim uniform la nivelul UE de teren arabil dedicat elementelor neproductive, culturilor intermediare sau culturilor fixatoare de azot: unii miniștri au solicitat o mai mare flexibilitate, în timp ce alții au fost de acord cu abordarea bazată pe procentul minim.
Miniștrii au desfășurat totodată un schimb de opinii cu privire la situația pieței și la provocările apărute în contextul pandemiei de COVID-19. Consiliul și Comisia Europeană au convenit asupra faptului că, în pofida crizei fără precedent, sectorul agricol a dat dovadă de reziliență în ceea ce privește asigurarea aprovizionării cu alimente a Europei, datorită PAC.
Acreditarea de presă pentru summiturile internaționale desfășurate în afara Uniunii Europene va fi gestionată de autoritățile guvernamentale din țara-gazdă.