Skip to content
  • Consiliul Afaceri Externe

Consiliul Afaceri Externe, 19/03/2018, 19 martie 2018

Principalele rezultate

Afaceri curente

La începutul reuniunii lor, Înaltul Reprezentant și miniștrii de externe din UE au discutat despre atacul de la Salisbury. Ei au adoptat o declarație prin care exprimă solidaritatea fără rezerve a UE cu Regatul Unit și sprijinul din partea acesteia, inclusiv pentru eforturile Regatului Unit de a-i aduce pe cei responsabili de acest act în fața justiției.

Siria

Miniștrii de externe au discutat despre cele mai recente evoluții din Siria cu Staffan de Mistura, trimisul special al secretarului general al ONU pentru Siria. Miniștrii l-au felicitat pentru eforturile sale neprecupețite în vederea ajungerii la o soluționare politică a conflictului. Ei și-au exprimat sprijinul deplin pentru aceste eforturi, reamintind că UE a afirmat întotdeauna în mod clar că nu poate exista nicio soluție militară pentru conflict.

Miniștrii de externe și-au exprimat preocuparea față de deteriorarea crescândă a situației umanitare, mai ales în Afrin și în Ghouta de Est. I-au îndemnat pe toți cei implicați să pună în aplicare pe deplin și de îndată Rezoluția 2401 a Consiliului de Securitate al ONU. De asemenea, au discutat despre posibile repercusiuni ale situației din Siria asupra întregii regiuni.

Consiliul a purtat discuții și despre cea de a doua conferință de la Bruxelles privind sprijinul pentru viitorul Siriei și al regiunii, care va fi organizată în perioada 24-25 aprilie 2018 și va fi coprezidată de UE și de ONU.

Am dori să ne servim de conferința de la Bruxelles pentru a transmite un mesaj clar din partea comunității internaționale care să arate că luptele trebuie să înceteze și că procesul politic trebuie să înceapă. Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate

Iranul

Consiliul a purtat discuții referitoare la Iran. Miniștrii au subliniat importanța acordului nuclear cu Iranul, JCPOA, pentru securitatea din regiune și din afara acesteia. Au subliniat necesitatea de a se asigura menținerea angajamentului tuturor părților implicate față de acord.

„Acordăm o importanță strategică punerii în aplicare pe deplin a acordului de către toate părțile. Din punctul nostru de vedere, este o chestiune care ține de securitate, atât pentru Europa, cât și pentru restul lumii.” Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate

Miniștrii au discutat și despre chestiuni nelegate de JCPOA, mai ales despre programul de rachete balistice al Iranului, precum și despre rolul Iranului în cadrul tensiunilor crescânde din regiune, inclusiv din Siria și Yemen. În conferința sa de presă, Înaltul Reprezentant a subliniat că aceste subiecte trebuie abordate în afara sferei de aplicare a acordului nuclear și a adăugat că există unitate atât în ceea ce privește nevoia de a se menține JCPOA, cât și nevoia de a se trata prin dialog chestiunile regionale cu Iranul.

Peninsula Coreeană

Miniștrii de externe din UE și Înaltul Reprezentant au participat la un prânz informal cu ministrul afacerilor externe din Coreea de Sud, Kang Kyung-wha. Ei s-au axat asupra situației din Peninsula Coreeană, în lumina recentelor mesaje transmise de conducerea RPDC.

Miniștrii au evocat summitul dintre Kim Jong-un și președintele Coreei de Sud, Moon Jae-in, prevăzut a avea loc în luna aprilie, precum și reuniunea anunțată dintre Kim Jong-un și președintele SUA, Donald Trump, întrucât aceste summituri ar putea crea condițiile necesare pentru a se ajunge la o soluție diplomatică vizând denuclearizarea completă, verificabilă și ireversibilă a Peninsulei Coreene.

Miniștrii UE au salutat eforturile depuse de Coreea de Sud pentru atenuarea tensiunilor din peninsulă și pentru îmbunătățirea relațiilor dintre Coreea de Sud și Coreea de Nord.

Selecții de la declarațiile de presă ale Înaltului Reprezentant, Federica Mogherini, și ministrului afacerilor externe al Coreei de Sud, Kang Kyung-wha (VIDEO)

Ucraina

Consiliul a desfășurat un schimb de opinii despre Ucraina. Miniștrii și-au exprimat aprecierea față de vizita Înaltului Reprezentant la Kiev la 11-12 martie. Au discutat despre recentele evoluții, mai ales în cadrul procesului de reformă. În perspectiva conferinței privind reformele din Ucraina, care va avea loc la Copenhaga la 27 iunie, ei au salutat progresele înregistrate cu privire la reforma economică, subliniind totodată necesitatea de a se accelera eforturile în câteva alte domenii, inclusiv în domeniul judiciar și al combaterii corupției.

La o zi de la împlinirea a patru ani de la anexarea ilegală a Crimeei, Consiliul și-a reiterat angajamentul față de politica sa de nerecunoaștere și sprijinul față de punerea în aplicare pe deplin a acordurilor de la Minsk. Miniștrii și-au exprimat îngrijorarea față de aspectele umanitare din Ucraina de Est și și-au reiterat sprijinul deplin față de activitatea OSCE în regiune.

Dosarele reuniunii

Comunicate de presă

Info presă

Contacte presă

În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.

Acreditare și evenimente de presă

Pentru informații generale privind acreditarea, vă rugăm să vizitați această pagină.

Acreditarea de presă pentru summiturile internaționale desfășurate în afara Uniunii Europene va fi gestionată de autoritățile guvernamentale din țara-gazdă.

Rămâneți pe recepție

Alte reuniuni: Consiliul Afaceri Externe

Consultați mai multe reuniuni

Ultima revizuire: 16 ianuarie 2025