Skip to content
  • Consiliul Afaceri Generale

Consiliul Afaceri Generale, 23 mai 2022

Principalele rezultate

Conferința privind viitorul Europei

La 9 mai, cu ocazia ceremoniei de închidere a Conferinței privind viitorul Europei, raportul final al conferinței a fost prezentat celor trei copreședinți ai Conferinței privind viitorul Europei. Raportul prezintă 49 de propuneri împărțite în 326 de măsuri. Este rezultatul unui exercițiu fără precedent, desfășurat pe întreg continentul european, care, timp de un an, a mobilizat foarte intens cetățenii europeni prin intermediul unor grupuri de dezbatere la nivel european și național.

Cu această ocazie, copreședinții au reafirmat, în numele fiecăreia dintre instituțiile lor, angajamentul colectiv asumat la momentul adoptării declarației comune din 2021, și anume de a da curs propunerilor conferinței.

În prezent, Consiliului îi revine sarcina de a organiza în mod eficient, în ceea ce-l privește, activitatea de a da curs acestor recomandări. În acest scop, miniștrii au discutat despre concluziile conferinței și despre metodologia care urmează să fie utilizată pentru a da curs propunerilor.

Consiliul ar putea reveni ulterior asupra acestui subiect la 21 iunie (Consiliul Afaceri Generale) pe baza unui document așteptat din partea Secretariatului General al Consiliului care va analiza modalitățile de transpunere în practică a propunerilor.

Mikuláš Bek, ministrul ceh al afacerilor europene
Conferința privind viitorul Europei a fost un exercițiu inovator de participare a cetățenilor. Miniștrii afacerilor europene au purtat o discuție fructuoasă cu privire la acțiunile ulterioare propunerilor participanților la conferință.
Mikuláš Bek, ministrul ceh al afacerilor europene
Mikuláš Bek, ministrul ceh al afacerilor europene

Statul de drept în Ungaria

Consiliul a organizat o audiere privind valorile Uniunii în Ungaria [procedura prevăzută la articolul 7 alineatul (1) din TUE].

Audierea s-a axat pe subiectele abordate de Parlamentul European în propunerea sa motivată din septembrie 2018, care a declanșat această procedură. Discuțiile au inclus independența sistemului judiciar, funcționarea sistemului constituțional și electoral, libertatea de exprimare și lupta împotriva corupției.

Reamintim că Ungaria a fost audiată de Consiliu de trei ori înaintea audierii de astăzi: la 16 septembrie 2019, la 10 decembrie 2019 și la 22 iunie 2021.

Consiliul European extraordinar (30 și 31 mai)

Consiliul Afaceri Generale a pregătit reuniunea extraordinară a Consiliului European din 30-31 mai, în cadrul căreia liderii UE vor discuta următoarele subiecte: Ucraina, apărare, energie și securitate alimentară.

Consiliul European (23-24 iunie)

Miniștrii au desfășurat un schimb de opinii cu privire la proiectul adnotat de ordine de zi al reuniunii Consiliului European din 23 și 24 iunie 2022.

De asemenea, Consiliul a adoptat, fără dezbatere, punctele care figurau pe lista punctelor „A” cu și fără caracter legislativ.

Concluzii ale Consiliului privind dezvoltarea poziției cibernetice a Uniunii Europene

Consiliul a aprobat astăzi concluzii privind dezvoltarea poziției cibernetice a Uniunii Europene. Concluziile decurg din Busola strategică, Planul de acțiune al UE pentru consolidarea politicii de securitate și apărare a UE până în 2030, care prevede că UE își va dezvolta poziția cibernetică prin consolidarea capacității sale de a preveni atacurile cibernetice.

Accesul public la documente: raportul pentru 2021

Astăzi, Consiliul a aprobat raportul său anual privind punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr.1049/2001 privind accesul public la documente. Acest raport descrie evoluția cererilor de acces la documentele Consiliului în 2021.

Dosarele reuniunii

Comunicate de presă

Info presă

Contacte presă

În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.

Acreditare și evenimente de presă

Pentru informații generale privind acreditarea, vă rugăm să vizitați această pagină.

Acreditarea de presă pentru summiturile internaționale desfășurate în afara Uniunii Europene va fi gestionată de autoritățile guvernamentale din țara-gazdă.

Rămâneți pe recepție

Alte reuniuni: Consiliul Afaceri Generale

Consultați mai multe reuniuni

Ultima revizuire: 8 ianuarie 2025