Norme uniforme privind cererile de azil
Normele UE revizuite pentru a armoniza standardele de protecție și drepturile solicitanților de azil în toate statele membre contribuie la reducerea numărului de deplasări secundare.
Date și cifre privind cererile de azil în UE
Sistemul european comun de azil stabilește standarde minime comune pentru tratamentul acordat solicitanților de azil. În practică, solicitanții de azil nu sunt tratați în mod uniform, iar ratele de recunoaștere variază de la un stat membru la altul.
Drept urmare, mulți solicitanți de azil circulă pe teritoriul UE în căutarea celei mai bune țări în care să solicite azil. Acest fenomen este cunoscut drept „asylum shopping” (introducere de cereri multiple de azil).
În 2023, 1 129 795 de persoane care nu sunt cetățeni UE au solicitat azil în UE. Aceste cifre includ atât cererile de azil depuse pentru prima dată, cât și cererile ulterioare. Infograficul arată, de asemenea:
- evoluția numărului de solicitanți de azil în UE
- țările de origine ale solicitanților de azil
- numărul de cereri pe fiecare țară a UE
Cereri de azil în UE (Infografic)
Norme UE revizuite pentru un tratament echitabil al solicitanților de azil
Legislația este menită să asigure că toți solicitanții de azil sunt tratați în același fel în toate statele membre. Normele revizuite definesc:
criterii comune pentru identificarea persoanelor care au o nevoie reală de protecție internațională
drepturi comune pentru aceste persoane în toate statele membre
Lucrări referitoare la pactul privind migrația și azilul
În iulie 2017, ambasadorii la UE au convenit asupra unui mandat pentru negocierile privind proiectul de norme referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească solicitanții de azil și la stabilirea unor drepturi și beneficii armonizate pentru beneficiarii de protecție internațională la nivelul întregii UE. Negocierile cu Parlamentul s-au încheiat în 2022.
Pe 8 februarie 2024, reprezentanții statelor membre ale UE au aprobat acordul la care ajunseseră Consiliul și Parlamentul în 2022.
Consiliul a adoptat pactul UE privind migrația și azilul pe 14 mai 2024.
- Reforma sistemului european comun de azil: Consiliul este pregătit să înceapă negocierile privind standardele referitoare la condițiile care trebuie îndeplinite și la protecție (comunicat de presă, 19 iulie 2017)
- Reforma în domeniul azilului și migrației: reprezentanții statelor membre ale UE dau undă verde acordului cu Parlamentul European (comunicat de presă, 8 februarie 2024)
- Consiliul adoptă pactul UE privind migrația și azilul (comunicat de presă, 14 mai 2024)
A se vedea și
Ultima revizuire: 13 februarie 2025