Skip to content
  • Știri
  • 17 ianuarie 2022 10:52

Aniversarea a 60 de ani de politică agricolă comună

Anul 2022 marchează cea de a 60-a aniversare a politicii agricole comune a UE. Pentru a sărbători acest moment, am adunat mărturii de la fermieri și beneficiari din Europa.

În 1962, la jumătatea lunii ianuarie, a fost semnat regulamentul de instituire a politicii agricole comune, care a dat naștere primelor norme comune adoptate vreodată privind agricultura UE. De atunci, politica a evoluat, adaptându-se la noile condiții și cerințe ale pieței, precum și la provocări precum schimbările climatice.

Acum la cei 60 de ani ai săi, politica agricolă comună a UE sprijină o piață deschisă pentru produsele agroalimentare europene, oferindu-le cetățenilor alimente de înaltă calitate și la prețuri accesibile. De asemenea, contribuie la menținerea unora dintre cele mai înalte standarde de siguranță și de mediu din lume pentru produsele agroalimentare și contribuie la dinamismul comunităților rurale.

Încă de la începutul pandemiei de COVID-19, sectorul agricol al UE și-a demonstrat reziliența. UE a adaptat rapid o serie de norme din regulamentele PAC pentru a întinde o mână de ajutor fermierilor din întreaga UE care s-au confruntat cu dificultăți și a adoptat măsuri pentru menținerea distribuției de alimente.
Aceste măsuri au fost esențiale pentru că, datorită lor, fermierii din UE au putut să continue să producă alimente de calitate, sigure și la prețuri accesibile, chiar și în timpul crizei.

Experiențe ale fermierilor și beneficiarilor

Datorită fondurilor UE, am reușit să ne dezvoltăm ferma. Fondurile ne-au încurajat, de asemenea, să rămânem în mediul rural. Milena Chodnicka, care are, împreună cu soțul ei, o fermă de animale producătoare de lapte în Polonia

Milena este unul dintre beneficiarii plăților directe din cadrul PAC care sunt menite să sprijine fermierii în serviciul lor public de furnizori de alimente.

Pentru mine ca tânără fermieră, în special într-o zonă montană, este foarte important să primesc finanțare. Elisabeth Huber, tânără fermieră din Austria

Doar 11% din fermele din UE sunt gestionate de un administrator cu vârsta sub 40 de ani. PAC oferă un sprijin special tinerilor care decid să își înceapă cariera în sectorul agricol.

Abordarea LEADER aduce beneficii zonei noastre prin furnizarea de resurse financiare considerabile care permit punerea în aplicare a unor proiecte ambițioase pe care autoritățile locale nu le-ar putea realiza. Xavier Sohet, coordonatorul unui grup de acțiune locală ca parte a acțiunilor LEADER în sectorul dezvoltării rurale al PAC

De la începutul anilor 2000, PAC a inclus măsuri de menținere și de dezvoltare a zonelor rurale în UE. Sprijinul financiar, precum și crearea de rețele la nivel de comunitate în conformitate cu abordarea LEADER sunt instrumente esențiale pentru ca zonele cele mai îndepărtate ale Europei să rămână populate, bine deservite și totodată atractive pentru turism.

Ilustrație: o femeie care îmbrățișează o vițică, o femeie care mănâncă un măr și un bărbat care culege ceva dintr-un copac.
De la adoptarea sa în 1962, politica agricolă comună a UE a asigurat hrana pentru generații întregi de europeni

Ultima revizuire: 11 ianuarie 2024